Noutăţi

  • Festivalul “Bujorul de munte” - Gura Rîului

    04.07.2013

    În zilele de 6 şi 7 iulie 2013, comunitatea din Gura Rîului îşi invită oaspeţii la o nouă ediţie a Festivalului de tradiţii din localitate, Festivalul Bujorul de munte. Festivalul Bujorul de munte, ajuns la cea de-a X- a ediție, este unul dintre cele mai importante momente ale anului în care portul românesc, folclorul, dansul şi tradiţile ardeleneşti adună mii de iubitori a aceea ce cu mândrie se poate numi “o culegere” de românism adevărat. Sărbătorit la începutul lunii iulie, bujorul de munte înfloreşte în zona Iezerelor Cindrelului, locul de unde izvorăşte Cibinul şi pe unde ciobanii ardeleni şi-au scris şi şi-au trăit istoria. „La fiecare ediţie dorim să aducem noutăţi la festival şi să introducem momente noi”, declară primarul Comunei Gura Rîului, dl. Călin Gheorghe. “Şi anul acesta cu sprijinul d-nei Silvia Macrea, director al CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, gurană de-a noastră, ne vom bucura de un program folcloric deosebit, atât specific zonei, cât şi susţinut de invitaţi speciali. Bucătăria tradiţională va fi prezentată de pensiunile din localitate”, a conchis acesta.

    Așadar, pe Platoul de la Baraj, sâmbătă 6 iulie, începând cu orele 18.00 o să aibă loc „Cina ca la stână” apoi pe scenă vor evolua: Ansamblul Folcloric Mărginenii din Săliște, Ansamblul Folcloric Românașul din Saschiz - Jud. Mureș, Ansamblul Folcloric Comorile Arpașului din Arpașul de Jos, Ansamblul Folcloric Gugulanul din Borlova - Jud. Caraș Severin, Ansamblul Bujorul de Munte din Gura Rîului, Recital Elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Ilie Micu, Maria Lepindea, Gabriela Tuță, Marcel Părău, Ilie Medrea, Camelia Cosma Stoiță, Veta Biriș și Vasile Conea.

    Duminică, începând cu ora 11.00 are loc primirea oficialităților la poarta de intrare în Gura Rîului, la ora 12.00 în fața bisericii din comună, jocul junilor, iar începând cu ora 13.00, în aval de Baraj, începe spectacolul folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului” împreună cu soliștii Viorica Telcean, Nelu Albu, Izabela Tomiță, Adina Hada, Daniel Rosalim, Alina Pinca, Robert Târnăveanu, Nineta Popa, Sava Negrean Brudașcu, Cristian Pomohaci, spectacolul se va încheia cu PETRECERE BĂNĂȚEANĂ alături de Dumitru Teleagă și orchestra condusă de Viorel Tajkuna. Festivalul este organizat şi anul acesta de către Consiliul Local din Gura Rîului, Primăria Gura Rîului, Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul partenerilor: Asociaţia de Înfrumuseţare a Comunei Gura Rîului și Regia Autonomă Ocolul Silvic Gura Rîului.