Bujorul de Munte şi Junii Sibiului – sărbătoriţi la Gura Râului
Sâmbătă și duminică, la Gura Râului celebrăm bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești și pe Junii Sibiului, prima formație de dansuri populare din România, ale cărei rădăcini se găsesc în Gura Râului. Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Judeţean Sibiu prin Agenda de programe, proiecte şi acţiuni pentru cultură și dezvoltarea comunităţii locale în Judeţul Sibiu.
Comuna sibiană Gura Râului îmbracă din nou haine de sărbătoare, la sfârșitul acestei săptămâni, când găzduiește o dublă sărbătoare: a XX-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte” şi evenimente aniversare Junii Sibiului – 80 de ani. Astfel, sâmbătă 6 iulie și duminică 7 iulie a.c., retrăim frumusețea tradițiilor prin evenimente binecunoscute, ce s-au bucurat de mare succes la edițiile anterioare ale festivalului: Cina ca la stână, Jocul junilor din Gura Râului și Spectacole folclorice de excepție.
În cadrul festivalului, vor evolua Ansamblul folcloric „Bujorul de Munte”, format din copii şi tineri din comună, Ansamblurile folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junilor Sibiului”, alături de interpreți de muzică populară mult îndrăgiți.
La opt decenii de activitate, Junii Sibiului vor fi sărbătoriţi la ei acasă, la poalele Cindrelului. Duminică, în premieră pentru acest eveniment, organizatorii propun publicului Concertul extraordinar „Paul Surugiu - Fuego și Junii Sibiului”, ce va aduce în prim-plan artiști de marcă ai folclorului românesc și momente coregrafice inedite.
„Junii Sibiului sunt povestea minunată care a dat mereu sens vieții mele. M-am născut și am crescut într-o familie în care jocul popular românesc a fost pus la loc de cinste, alături de costumele populare, cântecele din popor și dragostea pentru tot ce înseamnă satul românesc. Sunt mândră că și acum, la cei 80 de ani de existență a Junilor, Dumnezeu rânduiește să fiu sănătoasă, în mijlocul unor oameni minunați și să păstoresc această familie mare, de oameni talentați și dăruiți. Și că îi putem sărbători aici, la Gura Râului, locul binecuvântat de Dumnezeu, locul în care a început frumoasa poveste a Junilor Sibiului, ducând astfel mai departe visul tatălui meu." , declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
Festivalul „Bujorul de Munte” este organizat de Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Judeţean Sibiu, CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu. Parteneri sunt Asociaţia de Înfrumuseţare a Comunei Gura Râului, Asociaţia Pensiunilor Turistice din Gura Râului, Regia Publică Locală Ocolul Silvic Gura Râului, Restaurant Prima Baraj Gura Râului, Cricova.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu
PROGRAMUL FESTIVALULUI „BUJORUL DE MUNTE”
Sâmbătă, 6 iulie 2024
* Ora 18, SCENA FESTIVALULUI, ÎN AVAL DE BARAJ
- „Cina ca la stână” - Spectacol folcloric, susținut de:
Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte” – Gura Râului, Anastasia Păunescu, Maria Damian, Ștefania Boboc, Andreea Câmpean, Ruth Mezie
Maria Lepindea, Ileana Conțiu, Traian Stoiță
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”
Ionela Răspop, Ioana Brad, Ilie Medrea, Alina Pinca, Gabriela Tuță, Adriana și Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu
Prezintă: Traian Stoiță
Duminică, 7 iulie 2024
* Ora 12, Jocul junilor din Gura Râului - în centrul comunei
* Ora 13, SCENA FESTIVALULUI, ÎN AVAL DE BARAJ
În cadrul proiectului „Aniversare Junii Sibiului 80 de ani”:
- Recital folcloric
Ansamblul Folcloric „Veteranii Junilor Sibiului”
Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Alina Bîcă, Marcel Părău, Cristian Pomohaci
- Spectacol extraordinar Paul Surugiu FUEGO ȘI JUNII SIBIULUI
Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Oana Tomoiagă, Ștefania Narenji, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Florin Boita, Liliana Laichici, Maria Butilă, Aurora și Săndel Mihai, Adrian Neamțu
* Petrecere bănățeană, cu Liliana Laichici și Adrian Stanca
Prezintă: Iuliana Tudor
Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele știri