Noutăţi

  • Junii Sibiului vor performa la Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”

    16.10.2017

    Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va performa joi, 19 octombrie 2017, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Național de Folclor „TRADIȚII LA ROMÂNI”.
           Festivalul, organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, se va desfășura în perioada 18-19 octombrie 2017, reprezentațiile având loc la Sala „Capitol” a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

    În prima zi, pe scena festivalului vor evolua Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timişoara, avându-i invitaţi pe Petrică Mîţu Stoian, Cornelia şi Lupu Rednic, Liliana Laichici, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, Marius Cîrnu, Aurelia Ardeleanu, precum şi formaţiile de tineret ale acestuia.
              Junii Sibiului, împreună cu soliști Robert Târnăveanu și Daniel Rosalim vor evolua, în a doua zi de festival, suite coregrafice reprezentative pentru județul Sibiu, dar și obiceiuri specifice zonei: obiceiul culesul viilor  de pe Valea Târnavelor și obiceiul nunții tradiționale  de pe Valea Hârtibaciului. 
           În aceeași seară, pe scena festivalului vor fi prezenţi invitaţi de seamă din ţară: Viorica și Ioniță, alături de „Taraful din Clejani” şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, cu soliştii vocali Sorin Filip, Dana Dăncilă şi Lucica Păltineanu. 
            Spectacolele, care vor debuta în ambele seri de la ora 19: 00 , vor fi prezentate de cunoscuta solistă din Banat: Felicia Stoian.