Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Cursuri de dans popular - Reactivarea formaţiilor de amatori din judeţ

   

Un segment al activităţii Centrului vizează formaţiile de amatori din comunităţile rurale şi centrele urbane. Astfel, în colaborare cu comunităţi din judeţul Sibiu, instituţia derulează un program de activare sau reactivare a formaţiilor de amatori din Sibiu.

            Programul se desfăşoară pe două direcţii. În primul rând, referenţi ai Centrului şi membri ai Ansamblului profesionist „Cindrelul-Junii” conduc cursuri de dans în diferite localităţi (Sadu, Avrig, Mârşa, Gura Râului, Sibiu, Tălmaciu, Alţâna, Nocrich, Agnita, Ocna Sibiului, Mândra, Arpaş), scopul acestora fiind acela de a-i apropia pe copii de jocul tradiţional al satului de provenienţă.

               În cazul formaţiilor consolidate, Centrul asigură consultanţă de specialitate şi facilitează participarea grupurilor la diverse manifestări cu caracter cultural, organizate în judeţ, în ţară sau în alte ţări europene. Un exemplu sugestiv în acest sens îl reprezintă ansamblurile "Ceata Junilor " (participarea în cadrul unui schimb intercultural al tinerilor din ţările Uniunii Europene la un seminar de dans, în Cipru, în cadrul programului Youth in Action),  "Veteranii – Junii Sibiului " şi formaţiile de amatori de pe Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului (Alţâna) şi Mărginimea Sibiului (Gura Râului, Sadu, Tilişca). Acestea au fost activate/reactivate în timpul cercetărilor în teren din zonă şi au participat la evenimente organizate de instituţie.


 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse