Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Târgul Olarilor

www.citynews.ro/sb, 6 Septembrie 2009


Târgul Olarilor, cel mai așteptat targ al anului


       Meşterii olari din ţară au fost şi anul acesta extrem de aşteptaţi la Sibiu, în centrul oraşului. Târgul Olarilor a ajuns anul acesta la ediţia a XLIII-a şi nimeni nu-i mai poate contesta statutul de tradiţie.
       Harghita, Vâlcea, Iaşi, Bucureşti, Corund, Cluj, Brăila, Maramureş - aproape că nu există zona din România care să nu fie reprezentată la Târgul Olarilor de la Sibiu. O manifestare pe care sibienii o aşteaptă an de an cu drag, drept dovadă şi numărul foarte mare de vizitatori ai târgului.
       Chiar dacă vremea s-a stricat în acest week-end la Sibiu, iar temperaturile nu au mai trecut de 17 grade Celsius, norii grei ameninţând într-una Piaţa Mare, sibienii au umplut ochi centrul oraşului, ca să-i viziteze pe olari. Şi turiştii s-au arătat încântaţi de operele meşterilor, ei fiind mult mai dispuşi să cheltuiască sume mari la târg. „Am vândut ceva, dar parcă mai slab decât anul trecut. Românii cumpără mai mult oale de sarmale, farfurii de piftii, oale româneşti, dar turiştii vor lucruri ornamentale şi dau mai mulţi bani pentru ele. Nu ne plângem, că cine ştie când o fi mai rău”, spune Ioana Dulghescu, din Vâlcea.
      Olarii au vândut magneţii de frigider cu motive româneşti cu 3 lei bucata, cănile de ceai cu 10-15 lei bucata, untierele cu 35 de lei bucata, farfuriile de piftie cu 5-10 lei bucata, oalele de sarmale cu 30-50 de lei bucata şi oalele româneşti cu 20-35 de lei bucata.
      În Piaţa Mică şi-au întins tarabele rromii şi anticarii. Rromii lingurari, olari şi argintari au oferit demonstraţii ad-hoc de fabricare a obiectelor tradiţionale, dar ei au fost invadaţi, ca în fiecare an, şi de kitschuri. Anticarii au avut colţul lor în dreptul Sălii Fresce din Piaţa Mică, însă preţurile mari cerute de aceştia i-au cam îndepărtat pe colecţionari. Ochiul a avut însă cu ce se delecta - argintărie de secol XIX, reviste din timpul războiului, mobilă de la începutul secolului XX, obiecte de veselă vechi de 100 de ani, ceasuri vechi, tablouri şi monede de mult uitate.



Tribuna, 31 august 2007

Târgul Olarilor – 41


       Oale, ulcele, creaţii tradiţionale sau cu tentă modernă - toate din lut - pun stăpânire de astăzi pe Piaţa Mare. Ca în fiecare an, prima sâmbătă şi prima duminică din septembrie sunt rezervate maeştrilor artei ceramice care se întâlnesc la Târgului Olarilor. Cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului a ajuns la cea de-a 41-a ediţie şi ne aduce creaţii reprezentative pentru cele mai mari şcoli de olărit din România: Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obîrşa, Rădăuţi şi Sibiu.

       De azi, e agitaţie mare în centrul Sibiului. 120 de meşteri olari din toată ţara şi-au dat întâlnire la Sibiu, la un târg pe care şi ei, şi cei care sunt interesaţi de arta tradiţională românescă îl cunosc demult. De mai bine de patru decenii. Târgul Olarilor e cea mai veche manifestare a Sibiului şi una dintre cele mai apreciate, aşa că timp de două zile, sibienii sunt aşteptaţi în Piaţa Mare la întâlnirea cu lutul care prinde formă pe roata olarului. Oale şi ulcele care-ţi amintesc de casa bunicii sunt "vedetele" din Piaţa Mare. Sute de oameni vin la întâlnirea cu ele şi cu creatorii lor, aşa că dacă vă hotărâţi să daţi o tură prin centrul oraşului, azi sau mâine, nu plecaţi cu portofelul gol pentru că vor fi destule minunăţii din lut care să vă atragă. Şi pentru ca atmosfera de târg să fie şi mai pregnantă vom avea parte şi de spectacole tradiţionale, susţinute de Fanfara tradiţională Lăpuşnic, Ansamblul artistic Jidvei, Grupul folcloric tradiţional Alţâna şi Taraful tradiţional din satul Şerbăneşti, azi, ora 12 şi ora 19.30, şi mâine, ora 16. Târgul Olarilor este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu, prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

 

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse