Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Conservare-cercetare

monitorulsb.ro, 12 octombrie 2009


Cercetări în Valea Târnavelor

       Valea Târnavelor nu mai reprezintă, se pare, un mister pentru reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii" Sibiu. Aceştia au finalizat proiectul de cercetare la faţa locului, proiect de-a lungul căruia au fost sprijiniţi de Administraţia Fondului Cultural Naţional - autoritatea finanţatoare. „La finalul proiectului, mulţumirile noastre se îndreaptă spre cei care au facilitat cercetările în teren în ultima etapă a proiectului. Menţionăm că în acest areal există un bogat patrimoniu cultural material şi imaterial, dar care este, din păcate, prea puţin cunoscut şi valorificat. Ampla campanie de cercetări etnologice s-a încadrat în priorităţile Centrului Creaţiei Populare de conservare, promovare şi valorificare a culturii tradiţionale din judeţul Sibiu", a mărturisit Silvia Macrea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii" Sibiu.



 
Rondul de Sibiu, 7 septembrie 2009

Junii fac şezătoare la Curciu

     Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Cindrelul – Junii” Sibiu organizează marţi, 8 septembrie, de la ora 17, la Curciu, pe Valea Târnavelor, o şezătoare tradiţională.

       Gazda, familia Hodârnău, de la numărul 237, promite o incursiune într-un moment deosebit din viaţa satului, ce prilejuieşte deopotrivă muncă şi voie bună. Invitaţii vor admira costume populare, covoare, obiecte de lucru, în ambianţa extraordinară a cântecelor populare şi a jocului din bătrâni.

      Acţiunea face parte din proiectul Cercetare Interdisciplinară pe Valea Târnavelor, demers menit să cerceteze, conserve şi promoveze cultura tradiţională românească. Proiectul se desfăşoară până la 31 septembrie, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional – Autoritatea Finanţatoare.

 



Tribuna, 10 septembrie 2009


Şezătoare cu furci, tort şi joc, la Curciu

       S–au aşezat lângă vârtelniţă, au luat fusul în mână, au tors, au croşetat, au spus poveşti din alte vremuri, iar la final au şi jucat. Câţiva localnici din satul Curciu au rememorat farmecul şezătorilor de altădată şi, cu mic cu mare, ne–au poftit în şezătoare. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului Cercetare interdisciplinară pe Valea Târnavelor, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul–Junii” Sibiu.

       Pentru unii şezătoarea a fost parte integrantă a vieţii în serile lungi de iarnă, altora şezătoarea le este cunoscută doar din emisiuni TV şi din spectacole. Altfel spus, şezătorile au cam dispărut în multe dintre satele româneşti sau îmbracă acum o altă formă, una mai simplă decât în trecut. Şezătoarea de odinioară a prins din nou viaţă preţ de o oră în satul Curciu din Sibiu: o mână de oameni inimoşi şi-au amintit de anii tinereţii sau de poveştile celor bătrâni, au îmbrăcat portul tradiţional şi s-au strâns în şezătoare.


 

TV Eveniment, 7 septembrie 2009


Şezătoare ca acum 50 de ani

       Cine îşi mai aduce aminte de şezătorile de altădată! Iată ca acestea sunt la modă şi vor fi organizate ca acum 50 de ani. La o asemenea manifestare vor participa Junii Sibiului, marţi. Şezătoarea va avea loc în satul Curciu, pe Valea Tarnavelor. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Cindrelul – Junii” Sibiului ii invita pe toţi iubitorii de folclor să ia parte la acest eveniment. Gazda, familia Hodârnău, de la numărul 237, promite invitaţilor o incursiune într-un moment deosebit din viaţa satului, ce prilejuieşte deopotrivă muncă şi voie bună. Veţi putea admira costume populare, covoare, obiecte de lucru: fus, si caiere, in ambianţa extraordinară a cântecelor populare şi a jocului din bătrâni. Acţiunea face parte din proiectul Cercetare Interdisciplinară pe Valea Târnavelor, demers menit să cerceteze, conserve şi promoveze cultura tradiţională românească. Proiectul se desfăşoară până la 31 septembrie, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.  


  

Tribuna, 23 decembrie 2009


Slobodu–i la colindat?

      Nu–i Crăciun fără colindă, spune o vorbă bătrânească, aşa că astăzi, în ajunul marelui praznic creştinesc, Tribuna vă colindă. Vă colindă aşa cum se colindă în satele de pe Valea Târnavelor, vă colindă aşa cum au colindat târnăvenii şi acum 50 de ani şi acum un an, aşa cum vor colinda şi astăzi şi mâine. Colindul pe care vi–l aducem astăzi nu e unul oarecare. El poartă izul altor vremuri şi, colindând împreună cu noi, vă veţi aminti de cetele de oameni îmbrăcaţi în haine româneşti, de oameni ce rup nămeţii pe uliţi, de oameni ce înfruntă gerul şi întunericul, de oameni ce bat la fiecare poartă pentru că ei au pornit pe drumul stelei magice. Din păcate, nu ne este dat să vedem, atât de des precum ne–am dori, colindători purtând costum naţional, colindători cântând vechi, dificile, dar frumoase colinde ale satului românesc. Din păcate, nu ne este dat să vedem, atât de des precum ne–am dori, colindători răsplătiţi cu mere, nuci şi colaci. Aşa că astăzi, de sărbătoarea luminată a Crăciunului, Tribuna vă îndeamnă să vă amintiţi obiceiurile bunicilor, să îmbrăcaţi ia, cătrinţele şi cioarecii, să luaţi "ţăchera" din cui şi s–o porniţi cu noi la colindat prin Brateiu, Boian, Copşa Mare, Ernea, Dârlos, Romaneşti şi Floreşti. Colindele de astăzi au fost culese din satele amintite în cadrul proiectului "Cercetare interdisciplinară pe Valea Târnavelor", derulat în acest an de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul–Junii" Sibiu.

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse