Noutăţi

  • Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei

    05.10.2020

    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei, prilej de bucurie și mulțumire pentru roadele bogatele ale toamnei, printr-un spectacol special de cântece şi dansuri populare reprezentative pentru două din zonele etnofolclorice ale județului Sibiu: Valea Târnavelor și Valea Hârtibaciului, dar și prin momente muzical-coregrafice din alte zone etnografice ale ţării, precum Bihor și Banat. 
    Spectatorii prezenți duminică, 4 octombrie 2020, în spațiul primitor al Terasei Carpentiere Arena din Rășinari, au servit un meniu specific evenimentului și au petrecut clipe minunate alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”: dansatori, instrumentiști și soliștii vocali Nelu Albu, Alina Bîcă și Robert Târnăveanu.
    Împreună: muzica, dansul, voia bună și preparatele culinare – au fost, astfel, „ingredientele” unei după-amiezi de neuitat în compania Junilor Sibiului, într-o locație încântătoare, situată pe Valea Ștezii, pe drumul spre Păltiniș, stațiune aflată la cea mai înaltă altitudine din țară.

        Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu.
    Coregrafia: Theodor Vasilescu, Silvia Macrea
    Asistent coregraf: Alesea Sas
    Conducerea muzicală: Gabriel Popescu
     



    Click pentru a deschide o fotografie:



    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei
    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei
    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei
    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei
    Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Recoltei