Noutăţi

  • Delicii gastronomice și folclorice, la Festivalul „Cântecele Munților”

    02.08.2021

    Arta culinară este celebrată la cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, prin trei evenimente gastronomice. Festivalul se desfășoară la Sibiu, în perioada 4-9 august 2021, fiind organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul - Junii” Sibiu și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.    

    Preparate specifice bucătăriei românești și internaționale fac casă bună cu cântecele și dansurile populare și de petrecere, la evenimentele cu specific culinar. Astfel, miercuri 4 august ora 20, în deschiderea Festivalului „Cântecele Munților”, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și soliștii Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Andreea Haisan și Stana Stepanescu sunt protagoniștii serii tradiționale românești. Meniul include platou cu bunătăți ardelenești, ceaun de vițel cu mămăliguță și murături, plăcintă cu prune, țuică, vișinată și vin de Cricova. Evenimentul are loc la Restaurantul „Cămara Boierului” al Hotelului Hilton.
     Ținutele de gală, romanțele și cântecele de petrecere, interpretate de Matilda Pascal Cojocărița și  Ștefan Cigu, Aurora și Săndel Mihai, stau în centrul unei seri speciale, organizate joi 5 august ora 20, la Restaurantul „Cămara Boierului” al Hotelului Hilton. Meniul include salată cu piept de pui la grătar și Riesling dressing, duo de șalău în crustă de porumb și lup de mare în crustă de verdeață, cu risotto și sos ghimbir, pâine, prosecco, vin alb și rosé, apă plată și minerală, cafea, răcoritoare. 
    Prânzul de duminică 8 august are savoarea Bucovinei, căci, în compania interpretului Călin Brăteanu și a Ansamblului „Arcanul” din Fundu Moldovei, ne vom bucura de preparate specifice, precum ciorbă de sfeclă roșie, cu afumătură, tocăniță de purcel, la ceaun; tocăniță de hribi cu smântână și mămăliguță, pampuște (gogoși) și afinată. Evenimentul are loc la ora 13, la Hanul din Tulgheș din Muzeul ASTRA.

    Festivalul „Cântecele Munților” este organizat cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.
    Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Judeţean Sibiu. 
    Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.  
    Parteneri: Complexul Național Muzeal  ASTRA, Cercul Militar Sibiu 
    Sponsor: Cricova
    Coproducător: TVR


    Programul
     Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” 2021


    MIERCURI, 4 AUGUST 2021
    Restaurantul „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu 
    20:00 - Eveniment tradițional cu specific culinar românesc, cu: 
    Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, 
    Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Andreea Haisan,  Stana Stepanescu, Adrian Neamțu
    Meniu: Platou ardelenesc, cu telemea, caș de oaie, urdă, jumări, chiftea, pastramă porc, cârnați de oaie, gușă de porc, vinete, roșie, ardei gras, ceapă; ceaun de vițel cu mămăliguță și murături; plăcintă cu prune; țuică; vișinată; vin de Cricova; apă; preț meniu 110 lei/persoană, rezervări la tel. 0733/490845, 0269/505600, între orele 8:00-16:00 

    JOI, 5 AUGUST, 2021
    Cercul Militar Sibiu, Sala de lectură
    10:00 -16:00 - Expoziție de costume populare 
    10:00 -11:00 - Proiecție de filme aniversare „Cântecele Munților – 46 de ediții”

    Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
    11:00 - Atelier de dansuri tradiționale din Mărginimea Sibiului - Gospodăria din Gura Râului, judeţul Sibiu                   
    12:00 - Hora satului, muzică live cu Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” - Târgul de Țară
    18:00 - Spectacol folcloric „Cuvânt și cântec de suflet românesc” cu Marius Ciprian Pop și Ceterașii de la Cluj - Târgul de Ţară 
                Prezentare și degustare de vin Cricova - Târgul de ţară

    Restaurantul „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu 
    20:00- Seară de romanțe și cântece de petrecere, cu Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Aurora și Săndel Mihai
    Meniu: salată cu piept de pui la grătar și Riesling dressing, duo de șalău în crustă de porumb și lup de mare în crustă de verdeață, cu risotto și sos ghimbir, pâine, prosecco, vin alb și rosé, apă plată și minerală, cafea, răcoritoare; preț meniu 125 lei/persoană, rezervări la tel. 0733/490845, 0269/505600, între orele 8:00-16:00

    VINERI,  6 AUGUST 2020
    Cercul Militar Sibiu, Sala de lectură
    10:00 -16:00 - Expoziție de costume populare 
    10:00 -11:00 - Proiecție de filme aniversare „Cântecele Munților – 46 de ediții”

    Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de ţară
    10:00 - Atelier de dansuri tradiționale poloneze, cu ansamblul ”Mystkowianie”
              -  Atelier de dansuri tradiționale bulgărești, cu ansamblul ”Kapantzi”
    17:00 – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: ”Mystkowianie”-Polonia, „Bihorul”-Oradea, ”Kapantzi” –Bulgaria, „Cununița” -Arad

    Piaţa Mare din Sibiu
    19:00 - Spectacol folcloric „Junii Sibiului şi invitaţii lor”: 
    Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Răzvan Năstăsescu, Adriana Anghel, Florin Boita, Geanina Gavrilă, Bogdan Firu, Andra Matei, Traian Stoiță, Oana Bozga, Ciprian Pop, Ancuța Corlățan, Daria Gâdea, Iulia Mihai, Daniel Pop, Sînziana Ștefan, Virginia Irimuș, Vasilica Tătaru, Bogdan Toma, Paula Medrea, Nicu Mâță, Georgiana Vița, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Alexandru Brădățan, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Tudor Furdui Iancu
    Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
    Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”
    Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

    SÂMBĂTĂ, 7 AUGUST 2021
    Cercul Militar Sibiu, Sala de lectură
    10:00 -16:00 - Expoziție de costume populare 

    Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
    10:00  - Atelier de dansuri tradiționale din zona Bihorului, cu Ansamblul Folcloric „Bihorul”-Oradea, la Gospodăria din Călinești-Berbești, jud. Maramureș 
               - Atelier de dansuri tradiționale din zona Clujului, cu Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, la Gospodăria din Călinești-Berbești, jud. Maramureș
    11:00- Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Arcanul”- Fundu Moldovei, la Târgul de țară

    Piaţa Mare din Sibiu
    19:00 - Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „Mărginimea”-Sibiu, „Mladost”- Timișoara, „Cununița”-Arad, ”Mystkowianie”- Polonia, „Bihorul” - Oradea, „Dor Transilvan”-Cluj-Napoca, ”Kapantzi”-Bulgaria, „Arcanul”-Fundu Moldovei și Călin Brăteanu
               - Recital Dinu Iancu Sălăjanu și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

    DUMINICĂ, 8 AUGUST 2021
    Cercul Militar Sibiu, Sala de lectură
    10:00 -16:00 - Expoziție de costume populare 

    Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de țară
    12:00 - Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „Dor Transilvan”-Cluj -Napoca, „Mărginimea” – Sibiu, ”Mladost”-Timișoara
    17:00 - Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: ”Mystkowianie” – Polonia, ”Kapantzi” –Bulgaria

    Hanul din Tulgheș
    13:00 - Prânz bucovinean, cu Călin Brăteanu și Ansamblul Folcloric „Arcanul”
    Meniu: ciorbă de sfeclă  roșie, cu afumătură; tocăniță de purcel, la ceaun; tocăniță de hribi cu smântînă și mămăliguță; pampuște (gogoși); afinată; preț meniu 110 lei/persoană, rezervări la tel. 0744/220185, 0269/442255, între orele 8:00-16:00


    Piaţa Mare din Sibiu 
    19:00 - Spectacol  aniversar „Ceata Junilor” - 30 de ani de activitate, cu soliștii Alina Pinca, Ilie Medrea, Aurora și Săndel Mihai, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, Cornelia și Lupu Rednic, Mariana Deac, Ionuț Fulea, 
    Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”
            - Spectacol extraordinar „Ovidiu Lipan Țăndărică & Junii Sibiului”, cu soliștii
    Stelu Enache, Adrian Neamțu, Cătălin Iancu, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, Cornelia Rednic, Aurora și Săndel Mihai, Ilie Medrea, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu; acompaniază Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Balkano Project

    Spectacolele din Piața Mare sunt prezentate de Iuliana Tudor.
    Director festival: Silvia Macrea
     



    Click pentru a deschide o fotografie:



    Delicii gastronomice și folclorice, la Festivalul „Cântecele Munților”
    Delicii gastronomice și folclorice, la Festivalul „Cântecele Munților”
    Delicii gastronomice și folclorice, la Festivalul „Cântecele Munților”
    Delicii gastronomice și folclorice, la Festivalul „Cântecele Munților”