Noutăţi

  • Găluște din pâine - Rețetă tradițională săsească la masa de Paști

    14.04.2022

    Sărbătorile îi aduc mereu pe cei dragi împreună, iar tradițiile culinare fac deliciul meselor în familie.

    Vă împărtășim rețeta unui preparat nelipsit de pe masa de Paşti a saşilor din Cârţa: găluște din pâine.

    Acestea se servesc împreună cu friptura de miel, iar prepararea lor a fost consemnată în timpul cercetărilor în teren întreprinse de echipa CJCPCT "Cindrelul- Junii" Sibiu în Țara Oltului.

    Prepararea găluștelor din pâine se face astfel: “Se taie bucăţi de pâine albă, se înmoaie puţin în lapte, se scoate pâinea şi se stoarce, iar într-un castron se amestecă, după gust, cu sare, piper, ceapă tocată mărunt şi un ou sau două, după cantitatea de pâine. Se modelează găluştele, se dau prin făină apoi se fierb cam 10-15 minute.”

    Vă dorim spor la treaba și sărbători cu mese pline, binecuvântate cu sănătate și bucurii!

    #arhivă #cercetare #GastronomieTradiţionalăSăsească de #Paşti #Cârţa #multiculturalitate #rețete

     

     

    Acțiunile CJCPCT "Cindrelul- Junii" Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.