Oul roșu, simbol al Învierii
În Joia Verde, dis-de-dimineață, „pe nemâncate”, gospodinele din comuna Gura Râului din Mărginimea Sibiului înroșesc ouăle de Paști, având credința că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot anul. Pe Valea Hârtibaciului, ouăle se vopsesc în Joia Verde sau sâmbăta, pentru că în Vinerea Mare nu e voie să se umble cu oțet și sare, însemne ale torturii și chinurilor îndurate pe cruce de Mântuitor. În schimb, pe Valea Secașelor - în Păuca și în Țara Oltului - în Sebeșu de Jos ouăle roșii sunt pregătite întotdeauna în Vinerea Mare, căci bătrânii satelor povestesc legenda conform căreia Fecioara Maria a așezat un coș cu ouă la baza crucii pe care era răstignit Iisus Hristos, iar sângele Mântuitorului a înroșit ouăle.
Pregătirile pentru înroșirea ouălor încep de când se intră în Postul Mare, căci în fiecare gospodărie se adună coji de ceapă, în special roşie. Acestea se fierb în apă cu oțet și sare, într-o oală veche. Între timp, se așază câte o frunză de trifoi, coada şoricelului, leuştean, salcie, trandafir, iarbă, urzică pe ou, care e apoi învelit într-un ciorap bine întins, legat cu ață. Ouăle se fierb în apa cu coji, acoperindu-se cu un alt strat de frunze de ceapă. După zece minute de fierbere, se scot ouăle, se îndepărtează ciorapul şi buruiana, pe ou rămânând imprimat conturul frunzei. În funcţie de cantitatea de ceapă din oală, culoarea ouălor variază în intensitate. Coloratul cu ceapă nu se ia pe mâini, iar oul capătă un lustru frumos, dacă se unge cu o creastă de slănină, cât e călduţ încă.
Femeile şi fetele vopsesc câte 30, 50 sau chiar 60 de ouă pentru familie şi pentru a le oferi în dar copiilor ce merg din poartă în poartă cu vestea Învierii.
Informațiile au fost documentate în timpul cercetărilor în teren efectuate de echipa Centrului.
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele știri