Tradiții la culesul viilor, pe Valea Târnavelor
„Hai la bot, la bot, la bot!” se auzea, odinioară, în viile ce înconjurau satele de pe Valea Târnavelor, pe la mijlocul lui octombrie, când se culegeau strugurii. Tot satul ieșea la cules în aceeași zi, percepută ca o adevărată sărbătoare: oamenii îmbrăcau haine românești și, dis-de-dimineață, carele plecau spre vii, încărcate cu ciubere, căzi din lemn, boturi şi corfe împletite din nuiele. Pe fiecare rând culegeau câte doi oameni, de o parte și de alta, iar bărbații cărau în spate boturi mari de 40-50 litri, cu care mergeau printre rânduri strigând „Hai la bot, la bot, la bot!” şi toată lumea golea strugurii în bot. Pentru fiecare bot deșertat în cadă, se trăgea o linie cu cuţitul pe ștromfănitorul cu care se zdrobeau strugurii.
La amiază, copiii frigeau slănină, femeile întindeau covoare țesute și fețe de masă și așezau bucatele: pită, slănină, ouă fierte, ardei, gogoșari, ceapă; oamenii din Curciu mai mâncau pită cu unsoare și struguri, iar cei din Axente Sever – friptură sau tocăniță de vițel.
La sfârșitul culesului, răsunau cântecele de petrecere „Cucuruz cu frunza-n sus”, „De-ar fi mândra-n deal la cruce” și strigăte de bucurie: „Vivat! Vivat! Am gătat!”.
După ce oamenii ajungeau acasă cu căzile pline, bărbații tescuiau strugurii toată noaptea în teascuri mari de 1.000-2.000 kg, cu grindă şi cu şurub din lemn.
Tescovina, denumită borhot sau trevere pe Valea Târnavelor, era utilizată pentru facerea ghinarsului (rachiu), iar mustul curat era pus în butoaiele din stejar, considerate de viticultorii din Valea Viilor, ca fiind cele mai bune pentru un vin de calitate. Butoaiele erau dinainte pregătite: se spălau bine cu apă curată, se lăsau să se usuce, apoi se dădea pucioasă.
Mustul era turnat prin trichter (pâlnie), fără ca butoiul să fie complet umplut. Pe gura butoiului se punea un cartof sau un măr, iar când mustul fierbea, în aproximativ două săptămâni, mărul se ridica ușor.
Pe toate butoaiele, se trasau cu cretă linii, după numărul vedrelor turnate; se scria data când s-a golit mustul și data când a fost vinul tras.
Link video: https://fb.watch/js2vgsKp5y/
Acest material este parte integrantă a proiectului „#Tradiții pentru mâine”, inițiat de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele știri