Noutăţi

  • Lăsatul Secului de Crăciun

    14.11.2022

    De Lăsatul Secului de Crăciun e mare zarvă în gospodării, căci în familiile creștinilor ortodocși se pregătesc ultimele mâncăruri de dulce și delicatese, precum plăcinte cu brânză ca la Gura Râului, uscățele coapte în ulei și întoarse cu andreaua, ca în Jina.

    Postul Crăciunului durează 40 de zile și, deși nu are asprimea celui de Paști, bătrânii din satele Sibiului știu că el trebuie respectat: în trecut, femeile spălau, cu leșie de săpun și cu cenușă, toate vasele în care au gătit de dulce, pentru ca ele să fie pregătite pentru mâncare de post.

    Odinioară, 500 de mililitri de ulei ajungeau pentru un post întreg, semn că totul era atent drămuit, iar bucatele așezate pe masă erau simple: crumpene înghioldite, ca în Benești, lapte de bou, din prune uscate, apă și un „dram de zahar”, ca în Turnu Roșu, Valea Viilor și Racovița. În familiile din Retiș și Dârlos se găteau tăiţei sau „frecăței” fierți în moare de varză, care „te junghiau în urechi de acri ce erau”.

    Tot în postul Crăciunului feciorii începeau pregătirile pentru colindat, întâlnindu-se la ceată sau bute, iar fetele și femeile din satele Sibiului mergeau în șezători, pentru a lucra şi a petrece în acelaşi timp. La lăsarea serii, femeile din Valea Viilor, Axente Sever sau Agârbiciu luau caierul de tors şi cusăturile începute și se strângeau la casa uneia dintre ele, ca să lucreze mai cu spor împreună, la lumina lămpașului, să spună și să asculte povești sau chiar să cânte.

    În şezătoare la Dârlos, se făceau ii cu cheiţe bogate, rochere şi foiţe ţesute în război, năfrămi cu ciucuri; iar pentru bărbaţi - cioareci din pănură albă pentru iarnă şi pantaloni de in amestecat cu cânepă pentru vară. Din mâinile harnice ale femeilor din Chesler şi Micăsasa ieșea cipca, necesară pentru a împodobi mânecile iilor.

    Pentru fete, șezătoarea era un prilej de iniţiere în muncă, căci aici învățau să toarcă, să coasă şi să brodeze. Din șezători nu lipseau nici copiii, care erau puși să depene, iar cum șezătorile se prelungeau adeseori spre miezul nopții, cei mai mici adormeau în sunetul poveștilor și al războiului de țesut.

    Acest material este parte integrantă a proiectului „#Tradiții pentru mâine”, inițiat de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.



    Click pentru a deschide o fotografie:



    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun
    Lăsatul Secului de Crăciun