Noutăţi

  • Darul Junilor, de Ziua Femeilor

    01.03.2024

    CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii prin evenimentul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”, la care îşi dau concursul Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” şi valoroşi colaboratori. Vă doriți o amintire foto cu artiștii dansatori, soliști și instrumentiști de la Junii Sibiului? V-ar plăcea să savurați un pahar cu vin bun în compania acestora?  Un spectacol inedit și multe alte surprize vă așteaptă în 6 martie 2024, la CineGold Sibiu. 

    Cu gândul la toate femeile ce sunt oficial sărbătorite cu ocazia zilei de 8 martie, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, invită doamnele și domnișoarele să se bucure de multe surprize, alături de Junii Sibiului, sub genericul „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”. Evenimentul are loc miercuri, 6 martie 2024, între orele 18.00 și 21.00, la CineGold, în incinta Promenada Mall Sibiu. 
    De la ora 18.00, foaierul CineGold va găzdui animații culturale cu Junii Sibiului. Muzica merge de minune cu un pahar de vin din sortimentele Junii Sibiului, produse de Cricova, sponsorul acestui eveniment. Apoi, vă invităm în cabina foto, unde cu ajutorul unor piese de port popular din garderoba Junii Sibiului, puteți crea amintiri ce dăinuiesc o viață și veți primi mărțișoare aniversare „Junii Sibiului 80 de ani”.

    Începând cu ora 19.00, vă invităm în Sala 1 a CineGold, la spectacolul inedit „Darul Junilor, de Ziua Femeilor”, în conceptul artistic al Silviei Macrea. Protagonişti sunt bărbaţii dansatori şi instrumentişti ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, alături de soliştii Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean şi Traian Stoiţă. Aceştia vor cânta, cu mult drag, pentru toate spectatoarele noastre, şlagăre ale muzicii populare și refrene nepieritoare ale muzicii de petrecere.
    Junii Sibiului vor face demonstraţii de virtuozitate prin performarea de jocuri feciorești din Transilvania și din Banat. Orchestra profesionistă „Cindrelul-Junii Sibiului”, condusă de Radu Dinescu va oferi piese instrumentale din folclorul românesc și cântece de petrecere, iar în recitaluri vor evolua Adrian Neamţu, Săndel Mihai şi Cătălin Iancu. Spectacolul este prezentat de Traian Stoiță. 


     „Darul Junilor, de Ziua Femeilor” deschide seria de evenimente dedicate aniversării a 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului. În urmă cu 8 decenii tatăl meu, coregraful Ioan Macrea, înființa acest ansamblu ca formație de dansuri populare bărbătești. În săptămâna în care sărbătorim femeia am considerat potrivit să începem șirul manifestărilor aniversare printr-un spectacol oferit de bărbați, pentru femei, cu mult drag. Cu gândul la anul 1944, când Junii Sibiului erau o formație de dansuri bărbătești, oferim acum, în 2024, în premieră pentru publicul spectator, o producție ce îi are protagoniști pe dansatori, soliști și instrumentiști ai Junilor Sibiului, care vor cânta și juca pentru doamne și domnișoare. Tuturor vă dăruim, din inimă, acest dar semnat de Junii Sibiului. Este modul nostru de a vă spune: La mulţi ani, dragele noastre, cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii!”, declară Silvia Macrea, manager.


    Accesul la animațiile culturale este liber. Intrarea la spectacolul folcloric se face pe bază de bilete, care pot fi achiziționate la prețul de 40 lei de pe website-ul și de la casieriile CineGold. 

    Partener: CineGold Sibiu
    Sponsor: Cricova

    CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” funcționează în subordinea Consiliului Județean Sibiu.