Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Duminică, 1 Decembrie 2024, Concertul Extraordinar „Noi suntem români” a adus în fața publicului sibian și a publicului telespectator, familii de artiști din întreaga țară, care alături de Andra și de Junii Sibiului, au spus prin cântec și prezență, „La mulți ani, România”. Spectacolul desfășurat la Sala polivalentă „Transilvania”, a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Manifestarea, transmisă în direct pe TVR 1 și prin Livestream România a însumat trei ore de folclor autentic, cântece patriotice, cântece tradiţionale, jocuri populare româneşti din toate zonele țării și întâlnirea cu familii de artiști care au mărturisit importanța familiei, într-o Românie minunată.
Sărbătoarea a debutat cu intonarea imnului de stat, în interpretarea unui simbol al României, Nicolae Furdui Iancu, alături de fiul său, Tudor Furdui Iancu. Apoi, rând pe rând , au făcut spectacol artiștii Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Mariana și Adriana Anghel, Olguța Berbec și Remus Novac, Liliana Laichici și Grupul „Crăițele”, Adrian și Răzvan Neamțu, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Cristian Obrejan, alături de fiii Adrian și Marian Obrejan, Cătălin Iancu, Mihai Teacă jr. și Mihai Teacă sr., dar și cele patru voci bărbătești care fac parte din familia muzicală a Junilor Sibiului, Traian Stoiță, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean și Răzvan Năstăsescu.
Invitată specială a acestui eveniment a fost Andra, care a interpretat șlagăre din diferite zone ale României, dar și șlagăre din repertoriul propriu, alături de familia ei, fratele Săndel Mihai și cumnata Aurora Mihai.
Spectacolul „Noi suntem români” a marcat și încheierea anului aniversar „Junii Sibiului – 80”, un an în care a fost sărbătorit prin spectacole inedite, cel mai longeviv ansamblu folcloric profesionist din România.
„La mulți ani, românilor de pretutindeni! Pentru că în acest spectacol s-a vorbit despre familie, iată-mă la finalul acestui maraton folcloric, alături de minunata familie a Junilor Sibiului și alături de cei doi nepoței ai mei, Ana-Victoria și Deian-Ioan. Deian poartă cu mândrie astăzi, în 1 Decembrie, simbolul nostru, al Junilor Sibiului: peana de june din Gura Râului, care simbolizează tinerețea, gloria și nemurirea. Și eu sper că prin toată creația lor, Junii Sibiului vor rămâne nemuritori. Și le spun acum, la finalul unui an intens pentru noi, LA MULȚI ANI, ROMÂNII MEI FRUMOȘI! Iar pe dumneavoastră, publicul, vă asigur că faceți parte din sufletele noastre și vă mulțumesc!”, a transmis la finalul evenimentului Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor.
Organizatori: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
„Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu”
Sponsori: Scandia Food, Therme
Partener: TVR 1, Cricova
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele știri