Noutăţi

  • Expoziţie „Cântece din Ţara Oltului”

    26.10.2017

    Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu vă invită să vizitaţi expoziţia „Cântece din Țara Oltului”, deschisă în perioada 27 octombrie - 14 noiembrie 2017, zilnic între orele 10.00 – 18.00, la Cercul Militar din Sibiu.

    Expoziția este parte integrantă a proiectului „Cântece din Țara Oltului”, menit să cerceteze, să valorifice și să sensibilizeze publicul larg cu privire la semnificația cântecelor în cultura tradiţională din Țara Oltului – subzona Avrig. În acest context, demersul expozițional mizează pe multitudinea căilor de comunicare, aducând în prim-plan panouri de mari dimensiuni, obiecte 3D și conectarea la mediul virtual, grație tehnologiei codurilor QR. 

    Prin texte explicative, fotografii, versuri și transcrieri muzicale, panourile  contextualizează folclorul muzical din arealul cercetat, evidențiind importanța cântecelor în cadrul obiceiurilor legate de viaţa omului, a sărbătorilor de peste an, a muncii pe câmp și în gospodărie. Obiecte tridimensionale (piese de port popular, instrumente muzicale, publicaţii) completează expoziția, asigurând astfel o experiență educativă, directă pentru vizitatori. Accesul la informații de ordin științific este facilitat prin utilizarea tehnologiei codurilor QR şi a dispozitivelor de tip smartphone, care conectează vizitatorii la informații de specialitate, vizând profilul muzical al zonei.

    La baza conceptului ştiinţific al expoziţiei stau cercetările în teren, efectuate de echipa de proiect în localităţi din subzona Avrig a Ţării Oltului. Astfel, sunt valorificate, în premieră, informaţii obţinute în timpul cercetărilor în teren, precum şi fotografii vechi, din arhiva CJCPCT „Cindrelul- Junii” Sibiu, colecţia Dina Stoica (Sebeșu de Jos) şi colecţia Maria Grancea (Avrig),  alături de imagini recente, surprinse în timpul interviurilor sau al practicării unor obiceiuri.

    Proiectul cultural „Cântece din Țara Oltului” este derulat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu în perioada iunie – noiembrie 2017, fiind finanțat de Consiliul Județean Sibiu și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din Județul Sibiu, Asociația Creative Transylvania, Asociația Culturală Ceata, Cercul Militar Sibiu și cotidianul Tribuna. 

     „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”