Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Japonezii fac o incursiune în cultura tradiţională românească

 

 
 
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu desfăşoară activităţi recunoscute în planul culturii tradiţionale, în conservarea şi promovarea acesteia la nivel naţional şi internaţional.
Programele concepute nu se limitează doar la publicul român, ci vizează şi spectatori şi parteneri de specialitate din străinătate. În acest sens, în perioada 25 – 29 iunie 2011, instituţia a  fost gazda unei delegaţii cu caracter cultural din Japonia, specialişti în domeniul artei coregrafice.
Schimbul de experienţă a fost axat pe deprinderea unor jocuri populare româneşti în cadrul unui seminar condus de Silvia Macrea.  În premieră, membrii delegaţiei din Japonia au putut cunoaşte şi juca Jiana de la Tilişca, Şchioapa ciobănească, Învârtita de salon etc. Atelierele de dans (de la Cercul Militar Sibiu) au fost completate cu vizite de observare in situ a cântecelor, jocurilor şi tradiţiilor româneşti, precum şi  cu vizite în muzee, pentru întregirea cărţii de vizită a Sibiului.
Punctăm, succint, momente din vizita delegaţiei din Japonia în judeţul Sibiu: 
- întâlniri cu tezaure umane vii – creatorii populari Virgil Ilieş din Sălişte, Mariaoara Berbescu din Gura Râului, Trifu Aurel din Alţâna.
- demonstraţii şi degustări de bucate tradiţionale: hencleş, pâine de casă şi prânz la stână (Familia Neamţu din Alţâna) şi la Gura Râului 
- demonstraţii de joc popular: sătenii din Alţâna şi Beneşti, formaţia de dansuri populare Gura Râului şi, bineînţeles, Junii Sibiului. Profesioniştii de la Junii Sibiului au uimit audienţa cu suitele coregrafice de mare virtuozitate şi cu piesele muzicale diverse, care au redat imaginea întregii ţări.
- vizită la Muzeul interetnic şi Centrul de informaţii Alţâna (Ştefan Vaida), Muzeul de icoane pe sticlă „Zosim Oancea” din Sibiel, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA.

Aceste schimburi culturale reafirmă ideea valorilor nepreţuite pe care le constituie cultura populară, în general, şi jocurile româneşti, în special. Interesul pentru folclorul românesc, manifestat de către oameni aparţinând unei culturi atât de diferite, ne umple sufletul de satisfacţie. Ne bucurăm că oaspeţii noştri s-au arătat dornici să îmbrace un costum popular de Mărginime,  să încerce vălitoarea, coiful şi năframa de pe Valea Hârtibaciului, să viziteze gospodării tradiţionale (Marina Ihora – a lu Ihoruţu) din Gura Râului, adică să ne cunoască prin intermediul culturii noastre tradiţionale. Se cuvin mulţumirile noastre colaboratorilor, comunităţilor săteşti şi instituţiilor care au înţeles importanţa promovării valorilor culturale sibiene.
 
Silvia Macrea,
 
Manager
 CJCPC T „Cindrelul-Junii” Sibiu
 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse