Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Nunta de altădată pe Valea Târnavelor. Petrecerea de nuntă (V)

Petrecerile se întindeau până spre dimineaţa în ritmurile de învârtită, haţegană, sârbă, periniţă şi damen vals. Meniul servit, era, de obicei, alcătuit din lichiu, cozonac şi rachiu, supă, sos de roşii, sarmale şi friptură. Masa oferită în cinstea mirilor este considerată de folclorişti „actul de consfinţire al unirii“ dintre cei doi tineri şi dintre cele două neamuri. Peripeţiile nu se sfârşeau, mireasa fiind furată în timpul petrecerii, iar răscumpărarea fiind plătită de mire sau de naş.

Gastronomia tradiţională era, de asemenea, sărbătorită în cadrul nunţii, prin două secvenţe: cântecul sarmelor şi găina împodobită, dedicată socăciţei[i]. Obiceiul strigării găinii a fost regăsit în puţine sate, dar s-a constat că el respectă acelaşi tipic, iar strigătura cunoaşte variaţii foarte mici. În Valea Viilor, găina era împodobită de câteva femei pricepute, iar reţeta era următoarea: „Pe o tavă, aşezăm găina netranşată, iar pe lângă ea punem flori şi două ouă. O dăm naşului care o plăteşte. Găina se strigă aşe: Faceţi-mi o ţâr de cale/ Să mă duc la nunu mare,/ Să mă duc cu găina,/ Să i-o dau la nănaşa./ La nănaşa nu i-o dau,/ Că i-o dau la nănaşu,/ Că nănaşu-i frumuşel/ Şi mi-am pus ochii pe el; Uiuiu găină grasă,/ Ieri erai pe după casă,/ Azi eşti la nunu pe masă,/ Nunule te socoteşte,/ Găina de mi-o plăteşte,/ Că găina-i ouătoare/ Şi cu ou -ntre picioare.”[ii] În universul datinilor populare, „găina ocupă un loc important, funcţionând ca un mediator, un animal adjuvant care facilitează trecerea de la o etapă la alta şi totodată ca un semn al rodului în casă.“[iii]

În ceea ce priveşte cântecul sarmelor, disoluţia cunoscută de acesta pare să fie ireversibilă. Doar în localitatea Hoghilag mai este cântat uneori, deşi a fost menţionat şi în Aţel şi în Şmig, fără ca informatorii să poată da alte detalii.

După miezul nopţii se făcea cinstea, iar nuntaşii erau îndemnaţi să îşi aducă contribuţia la bunăstarea tinerei familii. Nu exista o formulă consacrată, ci erau mai degrabă replici improvizate: „Vornicul sau un neam apropiat zicea la lume: ui, tinerii ăştia vor să-şi facă o gospodărie, să-i ajutăm şi noi, iar fiecare om punea cât putea”[iv].  „Nu se dădeau atâţia bani ca acum. Mirii primeau crătiţi, oale, iar neamurile dădeau perini, plapume, obiecte, purcei, viţei, boi, care ce putea... Da` cinstea era întotdeauna strâgată: se spunea tare să audă toată lumea cât dădeau naşi, cât dădeau părinţii”[v]. În localităţile Târnava, Agârbiciu şi Copşa Mare, cinstea tinerei familii era dăruită imediat după cununie, deci înainte de petrecere.

Mai trebuie subliniat faptul că în memoria locuitorilor se consemnează şi cazuri în care nuntaşi nu şi-au respectat promisiunile de cinste, aşa că mieluţa, purceii sau viţei au fost cinstiţi mirilor doar verbal.

În unele localităţi, cinstea era imediat urmată de jocul miresei: „Se făcea jocul miresei pe la miezul nopţii. Juca pe orice melodie: prima dată cu mirele, apoi cu cine o invita. Jocul era plătit cu bani pe care nuntaşii îi puneau în şurţul miresei. Ăia erau banii miresei, mirele nu trebuia să se atingă de ei”[vi]. Când jocul miresei era gata, un alt ritual definitiva trecerea tinerei în noua ei stare de femeie măritată: „Mireasa era aşezată pe un scaun şi i se cânta. Apoi se lua logodu jos şi-şi punea năframa galbină. Şi-o lega în faţă, ca toate femeile măritate”[vii].

Nunta se sfârşea lunea dis-de-dimineaţă, dar petrecerea era din nou reluată în după-amiaza aceleiaşi zile. De data aceasta, mirele şi mireasa colindau satul invitând la zamă acră doar prietenii apropiaţi şi rudele.

În satele unde ritualul colacului a supravieţuit şi în primii ani ai perioadei comunismului, ceremonialul nupţial cunoştea o mai amplă desfăşurare şi mai mulţi actanţi direcţi. În localitatea Chesler de pildă, colăcarul joacă un rol proeminent odată ce alaiul nuntaşilor ajunge la casa socrilor mici pentru a lua mireasa. La poarta miresei, poartă ferecată şi bine apărată de bărbaţi înarmaţi cu ciomege, se poartă adevărate negocieri pentru deschiderea porţilor. Acum, colăcarul rosteşte oraţia colacului, o oraţie ce vorbeşte despre oastea împărătească rătăcită în urmărirea vânatului. Vânatul fiind găsit chiar la casa miresei, vornicul mic îi dăruieşte colăcarului colacul din pâine, având la mijloc o bucată de carne. Vinul oferit de călăraşi şi colacar nuntaşilor este simbol al bucuriei că mireasa a fost găsită. În ceea ce priveşte oraţia colacului, vechimea acesteia este indubitabilă. De pildă, în monografia satului Curciu, Dionisie Radu şi Adrian Radu reproduc o variantă datând de la 1743 şi preluată din Cartea logofătului Georgie de la Curciu”: „Bună vreme la domnia voastră!/ A vă întreba de  trai?/ Dară vedem că trăiţi bine şi-n pace, /din mila lui Dumnezău! Iar dumneavostră/ de aveţi pe noi a ne întreba, /noi foarte bine seamă că ne vom da./ Că noi suntem oşteni,/ de care se chiamă machidoneni./ Şi de unde venim?/ Nice-i gândul nu gândim,/ Dimpreună cu împăratul muşcălesc/ Şi am ridicat oşti foarte grele,/ Să vâneze codrii cu munţii,/ Câmpii cu florile,/ luncile cu văile./ Vânară cât vânară,/ până ce ajunsă la mijloc de loc,/ Şi stătură oştile împăratului/ toate pre loc/ Şi găsiră urmă de hiară, / iar zâsără din sfetnicii împăratului/ Că aceea nu-i urmă de hiară, ci urmă de zână/ Ca să fiie împăratului dempreună./ Or alţii zâseră din sfetnicii împăratului/ Că el cuvânt de la o împărăţie/ Ca să fiie împăratului soţie./ Iar alţii ziseră/ Că nu-i cuvânt de la împărăţie,/ Şi flore de rai, /Ca să fie împăratului de bun trai./ Zâsără aşa. Să vor alege doi din oşteni/ Care se cheamă machedoneni/ Urma herii să ne îndreptaţi, Un răspuns de aceasta să ne daţi/ Am zâs:/ Jupâne vornice de casă, Că dumnezău să te trăiască / nu ne mai mâna cu vorbe, / de acolo până acolo,/ gândind că ne-i sperie, / Că de ne vom spărie/ păru dumnilor voastre cu bănat va căde/ Ca acela împărat al nostru.../ şi mai umblat/ Ş-am aflat,/ În grădina dumneavoastre o floare,  şi am gândit,/ Să o sădească în grădina împărătească,/ Ca cu ea să vieţuiască, ca la masă să trăiască/ Am zis: / Jupâne vornice de casă/ Noi am cere un folos/ de colac de grâu curat,/ Şi-o năframă de cu firu de in/ Să ne ştergem buzele de vin, / Să vă fiie vouă domnilor voastre deplin./ Noi poate c-am mai ave şi a ura,/ dar ne temem c-om însăra/ Dumnezău încă v-o ura/ precum să va îndura/ Şi v-o blagoslovi/ precum să va milostivi”[viii].

 

 



[i] Ilie Moise, Folclor românesc, Sibiu, Editura Alma Mater, 2001, p. 83.

[ii] Informator: Olivia Porima (65 de ani), Valea Viilor.

[iii] Mihai Coman, Mitologie populara românească, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 58.

[iv] Informator: Livia Spinean (81 de ani) Agârbiciu.

[v] Informator: Muscă Ana (61 ani),  Brateiu.

[vi] Informator: Silvia Cindrea (51 de ani), Şeica Mică.

[vii] Informator: Victor Stoica (68 ani), Geacăş.

[viii] Dionisie Radu şi Adrian Radu, Monografia satului Curciu, judeţul Sibiu, Cluj-Napoca, Editura Star, 2001, p. 242.

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse