Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Buzduganul de seceriş, la Cârţa

Cine se-umbreşte

Şi se sfătuieşte?
Sora Soarelui
Şi cu a vântului
Ele se umbresc
Şi se sfătuiesc...

Versurile din debutul cântecului buzduganului se aud din nou la Cârţa (judeţul Sibiu) în fiecare lună a lui Cuptor. În 2009, localnicii au reluat un obicei întrerupt timp de 38 de ani, un obicei atât de rar practicat în satele româneşti de azi: Buzduganul de la seceriş. Tradiţiile secerişului s-au născut din credinţa că există un spirit al grâului, un spirit ce se ascunde în ultimele spice, un spirit ce trebuie protejat prin cununa de seceriş, simbol al încheierii unui ciclu vegetal şi al renaşterii, prin viitoarea recoltă.

Reiterarea obiceiurilor de seceriş la Cârţa încearcă să respecte vechile practici, aşa că  tineri şi bătrâni se întâlnesc din nou, la fiecare Sf. Ilie, la claca de la seceriş. Din inima satului şi până la pământul gazdei, lumea merge cântând, iar aici, cu gesturi familiare de zeci de ani, bătrânii comunei le arată tinerilor să taie spice şi să lege snopi. La final, când munca-i gata, se iveşte şi buzduganul, făcut de femei în vârstă. Cele mai pricepute femei leagă snopii în formă de cruce, iar apoi aşază crucile în buzdugan: “Crucea din vârful buzduganului reprezintă comunitatea, apoi mai jos sunt reprezentaţi oamenii care se duc la ajutat, la clacă, şi toţi sunt legaţi într-un  buchet pe care-l ducem gazdei”, mărturisesc bătrânele satului.

La întoarcerea în sat, buzduganul, purtat de două copile sau de un băiat şi o fată, deschide drumul. Versurile din “Pe Dealul Mohului” anunţă localnicilor intrarea alaiului în sat şi cum tradiţia trebuie păstrată, femei "înarmate" cu căni şi găleţi, ies la poartă pentru a uda secerătorii cu apă curată sau apă cu busuioc, într-un ritual de prosperitate, belşug şi sănătate. La casa gazdei, alaiul se opreşte pentru a-şi primi răsplata pentru ajutorul dat, aşa că secerătorii sunt aşteptaţi cu masa-întinsă după cum spun versurile "Stăpână, stăpână/ Gată cina bine/ Că cunună-ţi vine". Jocul Cântecului Grâului, executat de secerători în gospodăria gazdei, încheie în mod obişnuit ceremonialul secerişului. La Cârţa însă, gazdele clăcii şi secerătorii nu uită să ducă Buzduganul în Casa Domnului pentru ca sporul ogorului să fie binecuvântat prin rugăciune.

În anul 2011, obiceiul a fost practicat pentru a treia oară în istoria recentă a comunei şi a angrenat întreaga suflare a satului de la copii de 2-3 ani, la şcolari, liceeni, oameni căsătoriţi şi vârstnici. Spre deosebire de anii anteriori s-a constat o mai mare grijă a comunităţii faţă de utilizarea unor obiecte autentice: s-a încercat folosirea mai discretă a pălăriilor din paie situate la limita între tradiţional şi kitsch şi s-a renunţat la utilizarea peturilor şi a sucurilor în momentul primirii alaiului de secerători.

La Cârţa, obiceiul a fost reînviat de bătrânii satului, ceata de feciori din Cârţa, Parohia Ortodoxă, Şcoala cu clasele I-VIII, Primăria Cârţa şi de un sas: Oswald Guist. Este singura localitate din judeţul Sibiu unde obiceiurile de seceriş au fost revigorate.

Obiceiurile de seceriş au fost practicate şi în alte zone ale ţării, astfel încât obiectul ritual numit Cununa, Buzduganul sau Crucea, în Ardeal, este cunoscut sub denumirile de Barba popii şi Barba lui Dumnezeu, în unele părţi din Moldova şi Muntenia. Cântecele Cununei Grâului sunt atestate numai în Transilvania şi denumiri precum Cântecul Buzduganului, Dealul Mohului, Pana Mohului, Gogea, Cântecul Grâului, Alduitul etc.

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse