Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Ultimul hămurar

Strâns legată de traiul zilnic şi de activităţile din mediul rural este şi prelucrarea pielilor de animale. Dată fiind diversitatea produselor finite, s-au concretizat mai multe categorii de meşteşugari toţi făcând parte din aceeaşi familie: curelari (execuţia lor fiind axată pe accesorii decorative pentru portul popular românesc, lucrau în interdependenţă cu cojocarii), şelarii (produceau şei) şi hămurarii (produceau hamuri)[i]. Consultarea literaturii de specialitate şi a monografiilor locale atestă faptul că de atenţia cercetătorilor s-au bucurat cojocarii şi curelarii, dat fiind gradul de artisticitate mai ridicat al creaţiilor lor, în vreme ce şelarii şi hămurarii sunt doar menţionaţi. Se constată că autorii monografiilor susţin o interferenţă a curelăritului cu meşteşugul realizării hamurilor, semn că acelaşi meşteşugar îndeplinea o dublă funcţie: „Curelăritul... s-a axat, în principal, pe confecţionarea şi repararea hamurilor folosite de cai, dar şi pe confecţionarea din piele a tuturor celor necesare omului”[ii] , „curelarii confecţionau articole de harnaşament pentru cai (căpestre, hamuri), curele simple sau late (cu buzunare), simple sau ornamentate, precum şi alte obiecte pentru uz uman”[iii], „curelăritul a fost o altă specialitate meşteşugărească în care meseriaşii sălişteni au excelat, ei producând chimire, hamuri etc.”[iv] Interferenţele celor două meşteşuguri se fac remarcat şi atunci când sunt enumeraţi meşteşugarii: Avram Prică şi Ghişe Gheorghe, curelari din Tilişca[v]. În Sălişte, renumit centru meşteşugăresc, Conscripţia de la 1750 înregistrează o intensă activitate a celor care prelucrau piei şi lucrau apoi cu ele: sunt menţionaţi 5 cojocari-blănari, 11 curelari, inclusiv pielari, şi 5 cizmari, cu precizarea că printre primele produse realizate de meşteşugari români din localitate s-au numărat opincile, curelele pentru opinci, chimirele (şerparele), cingătorile, bicele, funiile, căpestrele[vi].

Astăzi, meşteşugul realizării manuale a harnaşamentelor de cai este puţin cunoscut şi practicat, aşa că dacă nu se cumpără hamuri realizate în fabrici, atunci se repară cele vechi. Din fericire, există şi o ruptură în această stare de fapt: la Orlat, Ioan Conţiu stăpâneşte şi practică acest meşteşug, dar admite că „ăsta e un meşteşug care s-a cam uitat pe la noi. Cu maşini care mai uşurează viaţa omului, s-a cam dus timpul omului şi al calului, dar tot se mai lucrează cu calul la pământ, la pădure; oamenii au siguranţă, au încredere în cal.”[vii] Meşteşugul l-a învăţat singur, de nevoie: hoţii au furat hamul familiei şi atunci a decis să facă el singur unul nou: „O lună de zile am visat hamuri, apoi am luat un ham de împrumut, l-am studiat, am făcut sculele necesare şi m-am apucat de treabă. Zece ani am lucrat cu hamul acela făcut de mine. Tuturor le spuneam că eu l-am făcut şi aşa am început să fac şi pentru alţii.” De la primul ham până la deschiderea atelierului a trecut însă ceva timp, căci Ioan Conţiu a lucrat 20 de ani ca sculer-matriţer în Sibiu şi abia după 1990 şi-a deschis atelierul autorizat. Meşteşugul lui şi produsul finit au fost apreciate de specialişti din Germania, Spania şi Franţa, pentru care Ioan Conţiu a şi lucrat, dar de acasă, din Orlat, refuzând să plece în străinătate.

Materia primă utilizată în facerea hamurilor este pielea de bovină, gata tăbăcită, pe care o procură de la Braşov. Alegerea materialului este prima fază de lucru în realizarea harnaşamentelor. „Trebuie să fie piele mai groasă decât cea folosită la încălţăminte sau la haine. Grosimea ei e între 4 milimetri şi 7-8 milimietri, după cum cere lucrul”, spune meşterul. Şi tot la capitolul materii prime intră şi cureluşa pe care o foloseşte pentru cusut: „Cureluşa crom – cu asta cos că ţine mai bine. Aţa în 2-3 ani nu mai are viaţă că se coace, aşa că nici hamul cusut cu aţă nu ţine. Cureluşa cromată e mai rezistentă şi nu o mănâncă rozătoarele. Rezistenţa hamului e prima cerinţă a clienţilor şi a mea; oamenii lucrează cu cai mari, la lucrări grele, şi dacă nu are hamul rezistenţă, a aruncat banii: omul vrea să ştie în primul rând că hamurile sunt rezistente la povară, că vin cu căruţele de lemne, trag lemne din păduri... Când o cumpăr, e mai lată cureluşa, dar o tai eu cu un dispozitiv ca să fie bună pentru cusut. Dacă coşi numai cu piele uscată, netratată, lucrezi mai uşor cu ea, dar la mine nu contează timpul, ci calitatea lucrului”.

Odată materiile prime procurate, se trece la următoarele faze de lucru: croitul şi prinderea materialului croit, apoi cusutul. Aceasta este cea mai dificilă operaţiune pentru că meşteşugarul este nevoit să coase prin 3 sau chiar prin 7 straturi suprapuse de piele. Ani de zile a făcut găurile cu sula, pregătind astfel terenul pentru cusut, dar de câtva timp pentru porţiunile cu multe straturi suprapuse a început să utilizeze bormaşina, uşurând astfel coaserea prin cinci centimetri grosime de piele. Atunci când trebuie să facă găuri în mai puţine straturi suprapuse de piele, foloseşte în continuare sula pe care o înmoaie în săpun ca să alunece mai uşor. De asemenea, pielea rigidă este unsă cu un ulei special, să se înmoaie. Odată ce găurile au fost făcute, începe cusutul cu ajutorul acului special şi al cureluşei. Aceasta este operaţiunea la care meşteşugarul este ajutat şi de soţia sa, Marioara Conţiu, care a deprins meşteşugul de la soţ. Când întregul harnaşament este cusut, se bate frumos cusătura şi se vopseşte totul.

Harnaşamentul este de mai multe tipuri, în raport cu funcţionalitatea pe care o are şi cu numărul de cai pentru care este conceput. Astfel, pentru trasul lemnelor din pădure, părţile harnaşamentului sunt următoarele:  şerpar, spinare, gâtar, cureaua sub burtă, curea la piept. Pentru tracţiunea căruţei se adaugă partea din spate, adică fundul hamului: „spatele, opritorile care leagă spatele de faţă şi curelele de rudiţă la care se leagă rudiţa; când se lucrează cu doi cai, se adaugă opritori de doi la fiecare cal, mai vin hăţurile, frâiele de unu sau doi cai, iar la cap – căpăstru.” Pentru un harnaşament se folosesc cam un kilogram de cureluşă pentru cusut şi cam 10 kilograme de piele, dar cantitatea iniţială de materie primă este de aproximativ 14-15 kilograme, din care rămân şi deşeuri. De remarcat este faptul că meşterul realizează şi elementele metalice ale harnaşamentelor, adică verigile şi cataramele. „Îmi aduc fier de mai multe dimensiuni la grosime, de 4, 5, 6, 8, 10, şi cu ăstea 6 profile de fier lucrez verigile şi cataramele pentru hamuri; nu-i greu: cu flexul tai fierul, îl prind în menghină şi-l tai, apoi îl îndoi. Trebuie să lucrez şi fierărie şi lăcătuşărie, că doar în fabrică am fost 20 de ani sculer-matriţer.” Pe lângă elementele metalice ale harnaşamentelor, meşterul şi-a confecţionat singur multe dintre uneltele pe care le foloseşte în această meserie, inclusiv menghina dublă făcută special pentru cusut.

Pentru rezistenţa harnaşamentelor recomandă clienţilor să-şi ungă hamurile o dată pe an cu ulei de peşte, şi astfel produsul poate avea o durată de viaţă de circa 20-30 de ani. Clienţi are mai mulţi decât poate accepta, iar numărul mare de muşterii se explică astfel: „eu lucrez după stilul bătrânesc, adică te grăbeşti încet şi faci lucru bun”, „la noi aici în zonă, râde lumea de tine, dacă te vede cu un ham ţigănesc”. În ceea ce priveşte posibilii continuatori ai meşteşugului, Ioan Conţiu spune că a făcut demersuri în acest sens: „Au fost opt persoane pe care am vrut să le învăţ şi să-i angajez, dar nu s-a putut, nu aveau răbdarea necesară. Acum niciunul dintre


[i] Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Maria Bocşe, Dicţionar de artă populară, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, p. 190

[ii] Dumitru Ioan Arsenie, op. cit., p. 186

[iii] Ioan Păltineanu, op. cit., p. 329

[iv] Săliştea Sibiului, străveche vatră românească, Redacţia şi coordonarea ştiinţifică Victor V. Grecu, Sibiu, 1990

[v] Ioan Păltineanu, op. cit., p.329

[vi] Săliştea Sibiului, străveche vatră românească, p. 149

[vii] Informator Ioan Conţiu, Orlat, str. Nouă, nr. 859

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse