Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Nr. 17 (decembrie)/2011 ...şi gociul adună colacii şi carnea la colindat

La crâşma feciorilor din Fofeldea e zarvă mare, de la butea din Bârghiş răsună colinde seară de seară că doar puţine zile au mai rămas până la Crăciun. Mai vine un răsărit, mai trece un apus, încă un răsărit şi încă un apus şi deodată uliţele satelor suspină greu sub povara zecilor de flăcăi porniţi la colindat, a paharelor închinate şi a jocurilor ce se încing în bătături şi în mijlocul satului. Şi se întind petrecerile şi în a doua zi de Crăciun, şi în a treia, şi în a patra, când pe uliţe năvălesc mătăhălile... Aşa e de Crăciun pe Valea Hârtibaciului sau mai bine zis aşa era odinioară pe când taţii şi bunicii mergeau la cetele de feciori. Azi cetele de juni, cele de colindători, colacii, jocurile sunt tot mai puţine.

Din Pădurea Neagră, locul de unde izvorăşte, şi până unde se varsă în Olt, multe colinde aude Hârtibaciul şi multe cete de feciori. E drept că de-o vreme încoace şi numărul cetelor a scăzut, că populaţia din sate e tot mai puţină, dar parcă „Fericeanu”, colinda cântată fetelor, „Toiagul” sau „Astăzi proorocirile” tot nu pot fi uitate. Şi tocmai ca să nu fie uitate, astăzi o pornim la colindat prin satele hârtibăcene, iar ghid ne este profesorul Mircea Drăgan - Noişteţeanu.

La bute sau la crâşma feciorilor

De cum se lăsa postul Crăciunului, la Sf. Nicolae sau imediat după aceea se strângeau feciorii din satele hârtibăcene şi începeau pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Aşa se face că junii din Vecerd, Ghijasa de Jos, Mihăileni, Şalcau, Ighişu Vechi, Bârghiş, Apoş, Beneşti, Coveş, Agnita, Ghijasa de Sus, Ţichindeal, Ruja mergeau la bute, cei din Netuş ,Vărd, Noiştat, Ilimbav, Hosman se băgau la bute, la Marpod se făcea ceata junilor, în Fofeldea era crâşma feciorilor, în Pelişor- vecinătate, iar în Săsăuş, Chirpăr şi Retiş tinerii intrau cu ficiorii. Dar nici crâşma feciorilor, nici butea sau cum s-o fi numind ceata de tineri, nu era oricum constituită, ci bine organizată. Astfel, la fel ca în orice comunitate era ales un primar (cum e numit în Vecerd, Ghijasa de Sus) sau jude (Săsăuş, Fofeldea, Chirpăr, Marpod, Beneşti, Ghijasa de Jos, Ilimbav) sau funogi (Ighişul Vechi), vătaf (Agnita), tată de bute (Coveş). Iar primul om din ceată avea şi un ajutor, numit pârgar, subprimar, jude mic sau primar mic. Responsabil cu băutura era crâşmarul, iar de colaci se ocupa nimeni altul decât gociul; sucaciul vedea de mâncarea din oală, casierul - de banii din traistă, iar funoagele din Bârghiş şi Apoş răspundeau de organizarea jocului.
Acolo unde se face încă ceată, funcţiile se păstrează încă, iar feciorii sunt aleşi democratic, chiar de către confraţii lor. În trecut însă nu era tocmai aşa: „conducerea cetei era numită de bătrânii satului, apoi de preot, iar după înfiinţarea primăriilor româneşti pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, de primar. Astfel, pe la 1890 primarul din Fofeldea strângea într-o duminicã tineretul în faţa primăriei şi anunţa: „Ia ascultaţi cu toţii! Am aflat de bine să punem în acest an jude mare pe (cutare). Să-l ascultaţi şi să vă purtaţi bine!”, spune prof. Mircea Drăgan. Iar îndrumarea nu se oprea aici: de exemplu, în Chirpăr erau aleşi doi taţi, oameni mai în vârstă, care vegheau şi răspundeau de ordinea şi disciplina tinerilor din ceată. La fel şi în Retiş, unde „tata” era un bărbat însurat care încheia jocul duminica , când se trăgea de vecernie şi mergea cu tinerii de la joc la biserică.
Şi cum erau şi mulţi feciori, iar vârstele diferite şi lumea sat bine împărţită în joseni şi în suseni, şi cetele într-un sat erau mai multe: două, trei, ba chiar patru. Şi fiecare ceată avea treabă şi nu era deloc puţină. Pe câte pregătiri aveau femeile de făcut în gospodării, tot pe atâtea aveau şi feciorii: cu două zile înaintea Crăciunului, feciorii din Bârghiş şi Pelişor mergeau prin sat după varzã, iar fetele din Pelişor le duceau hencleşe. Tot înainte de Crăciun era adus, cu căruţele, vinul de pe Valea Târnavelor şi ca să nu dispară nici măcar un pahar, butoiul sau butoaiele erau dus la jude, sigilate şi închise în pivniţă cu un lacăt cu două chei.

Colindă în turnul bisericii

În ziua de ajun nu mai era clipă de răgaz în nicio casă: de dimineaţă se făceau ultimele pregătiri, iar la orele amiezii, iţari şi cămaşă, erau călcate cu fier cu cărbuni pentru a fi îmbrăcate de feciori. Pe înserat începeau să curgă feciorii pe uliţe şi se porneau colindele. În Săsăuş, Ruja, Retiş, Chirpăr, Vărd, Ilimbav prima colindă se cânta în turnul bisericii, către cele patru puncte cardinale. „Se credea că numai în această perioadă "critică", de început, stihiile cosmosului sunt instabile şi pot fi dirijate pentru a fi întru totul propice omului; apoi se trag clopotele, semn că feciorii au început colinda. În Retiş se consideră că acest colind este pentru Dumnezeu şi pentru morţii din progadie, care, la auzul clopotelor, coboară de acolo de unde sunt duşi şi colindă împreună cu ceata.”, explică Mircea Drăgan. 
Dar bineînţeles că tradiţia nu-i peste tot la fel: în Marpod se cânta întâi o colindă la biserică, imediat ce se termina slujba de la ora 17; în Roşia şi Vurpăr, cetele colindau în curtea bisericii; în Pelişor – în cimitir; în Coveş, feciorii se întâlneau în mijlocul satului, la ora 22, stabileau ordinea în care vor colinda, iar la miezul nopţii toţi se adunau şi colindau în turnul bisericii. În Chirpăr, doar feciorii cei mari urcau în turn, ceilalţi, împreună cu alţi săteni, cântau de jos.
Cu preotul, primarul, notarul şi învăţătorul satului începea întotdeauna colindatul, iar apoi se continua cu celelalte gospodării. În Ighişu Vechi, feciorii cei mari, în frunte cu funogiul, colindau numai la fete, iar cei mai tineri, conduşi de crâşmar, colindau la restul familiilor. „Reţeta” de colindat era întotdeauna aceeaşi: gazda era întrebată dacă primeşte colinda şi cum nu prea existau răspunsuri negative, ceata de feciori colinda şi  în final era omenită cu pecie de carne şi colaci. În sate precum Săsăuş ori Coveş, nici nu mai erau gospodarii întrebaţi dacă primesc au ba colinda, pentru că poarta descuiată şi lampa aprinsă erau semne că gospodarii aşteptau să primească vestea Naşterii Domnului. În schimb, în Ighişu Vechi, de îndată ce gazda deschide uşa, feciorii întrebau: „Colinda-vom, gazdă?”, iar răspunsul „da” era urmat de colinde lângă geamul dinspre curte; în casă se intra numai dacă erau invitaţi sau dacă erau fete mari în casă. Altfel îşi vedeau colindătorii de drum, dar nu înainte să primească darurile şi să le ureze gazdelor: „Sară de-n ia-sară, / Bucurie rară./ Vă dorim ca la mulţi ani/ S-aveţi vite şi cârlani; / Coşuri pline cu bucate, / Da mai întâi sănătate!/ Gazdă, să ne primiţi sănătoşi,/
C-un colac de grâu curat/ Şi c-un cârnaţ afumat!/ Daţi-ne bani din vechea pungă/ Să-i punem pe toţi în dungă! / Să ne bucurăm frumos/ De Naşterea Lui Hristos; /La anul şi la mulţi ani!”, aşa cum se face în Beneşti.

La ceată, cu verze
Colinde ştiau destule feciorii. „Cei din Ghijasa de Sus cunoşteau peste 40 de colinde, chirpărenii – vreo 20, dar nu toate erau cântate în noaptea colindatului. În Chirpăr sunt colinde pentru început (Toată legea..), colinde pentru fete (Fericeanu), pentru notabilităţi (O, ce veste..). Pentru restul populaţiei se cântau colinde ca: Toiagul, Steaua, în general colinde scurte. În Coveş, la preot şi primar se cântau trei colinde (Iosif, În oraşul Viflaem, Ce vedere minunată), iar la fete- una: În oraşul Viflaim. Dacă erau două fete, se adăuga Iosif cu Maria, iar dacă erau trei fete—Astăzi proorocirile. În general, se cântă una-două sau trei colinde, după cum e „plata” pe masă, după cum e fata sau gazda”, adaugă Mircea Drăgan.
Dar nu doar colinda era darul pe care flăcăii îl făceau consătenilor de Crăciun. Cetele de juni erau însoţite în permanenţă de muzicanţi, care cântau şi pe drum şi în casele unde se juca. Aşa se face că în Chirpăr, ceata junilor intra în casă, cânta „Fericeanu” pentru fete, apoi jucau două-trei jocuri. Şi că tot venii vorba de joc, acum, la colindă era momentul ca judele să cheme fetele la ceată cu verze. "Bade Niculaie şi tuşă Leană, judele mare, în numele cetei ficiorilor din satu' nost', cheamă pe Ana cu verze la ceată şi vă rugăm să o lăsaţi!", sunt vorbele ce se auzea în casele cu fete, din Marpod, spune  Mircea Drăgan. În Toarcla, feciorilor li se puneau vrâste la căciuli, adică decoraţiuni făcute din flori de hârtie, iederã şi poleială. Şi grijă mare era ca fiecare flăcău să primească o vrâstă, altfel „cei care nu primeau se simţeau jigniţi şi se răzbunau pe fete, neglijându-le la joc!”
Cu prune, pâine, fasole erau odinioară omeniţi feciorii de pe Hârtibaci, apoi lumea i-a aşteptat cu hencleş şi cozonac, iar acum banii sunt, de obicei, nelipsiţi. Şi în unele sate, mai primeau flăcăii un dar de la fete: o „fele” de rachiu sau un litru de vin.
Odată satul colindat, să nu credeţi că mergeau la culcare feciorii. Acum se crăpa de ziuă, şi cum era prima zi de Crăciun, feciorii din Pelişor mergeau spre bisericã, colindând; retişenii colindau la gazda cetei, chirpărenii mergeau tot la gazdă, dar nu pentru a colinda, ci pentru a număra banii strânşi, câtă vreme junii din Fofeldea se ospătau cu carne friptă în casa judelului.
Şi cum cine-i ficior noaptea, îi ficior şi dimineaţa, era musai ca în prima zi de Crăciun toată lumea să fie la biserică, iar apoi să se pună la treabă pentru ultimele pregătiri de petrecere. Dis-de-dimineaţă, „în Ţichindeal, pârgarul şi pristavul colindau satul şi cereau părinţilor să lase fetele la bute. Cei doi cărau şi o vădruţă, în care fiecare fată punea o varză acră şi o bucată de carne, iar pe la ora 10 fetele mergeau la casa judelui şi pregăteau sarmalele. Petreceau acolo până seara târziu cu mâncare, vin cald, cântece şi joc, glume şi veselie. Ilimbăşenii mergeau, la terminarea colindatului, la crâşmă şi acolo stăteau trei zile”, spune profesorul Drăgan.
În alte sate, în prima seară de Crăciun se făcea joc în mijlocul satului, şi cu mic cu mare, toţi localnicii ieşeau să vadă feciorii şi fetele. După joc, se mergea acasă la cină, apoi primarul cetei „ducea jocul” la o fată. Dacă avea o „drăguţă”, ducea jocul la ea, dacă nu - la o rudã. Fata-gazdă chema şi alte fete. Pe la ora 24 se încheia jocul şi apoi mâncau carne friptã, sarmale, lichiu, cozonaci”, povesteşte Mircea Drăgan. În Hosman era altă rânduială: ziua se juca la jude, iar seara -la fete, pe rând. Câte două fete se uneau şi lăsau jocul la una din ele. Feciorii căpătau hencleş şi rachiu şi aşa se făcea în fiecare seară, până la Bobotează. Aşa se face că şi în a doua şi în a treia zi de Crăciun, ba chiar şi în a patra erau petreceri mari. În Săsăuş, de exemplu, în a doua zi de Crăciun, judele, paharnicul şi gociul mergeau la judeceasă şi o luau la gazdă, unde petreceau, iar în Agnita, fiecare fată venea la muma ei şi aducea şi bucături, adică dulciuri, pe un blid.
La Chirpăr, dacă era a doua zi de Crăciun era musai să se joace căţeaua. Acum veneau la joc şi bărbaţi însuraţi cu nevestele lor, iar spre seară avea loc jocul bărbaţilor, numit „căţea”. „Bărbaţii se prind ca la sârbă şi între conducătorul jocului şi ceilalţi bărbaţi are loc următorul dialog, în timp ce joacă sârba: <-S-o băgat căţeaua-n vii şi s-o întâlnit c-un câne. - Şi cum s-o-ncăţălat? - Uite-aşa!>. În momentul acesta bărbaţii se apleacă, îşi duc mâinile printre picioare şi se prind de mâini, dansând în continuare în această poziţie, în timp ce conducătorul jocului îi loveşte cu şerparul. Pentru a mări hazul celor din sală, dansatorii poartă la căciuli „vrâste” din coceni de porumb”, explică Mircea Drăgan.
Pe cât ieşea lumea la joc în primele zile de Crăciun, pe atât trebuia să se ferească în cea de-a patra zi de sărbătoare, pentru că lolele, mătăhălile ori burduhoasele năvăleau pe străzi. Adică, feciorii se mascau în băieşi şi băieşiţe, luau în mâini căldări şi „demfăre” (cazane), spoitoare şi coşuri de nuiele, şi o porneau prin sat trosnind din bice, sunând din clopote şi cerând carne pe la case... şi le dădea lumea carne, cum să nu le dea, că altfel mătăhălile îi luau pe braţe şi i aruncau de câteva ori în sus sau îi căneau cu funingine şi cu cremă de ghete.Şi uite-aşa se petreceau cetele de juni odinioară pe valea Hârtibaciului.

  Maria Spătariu, Tribuna

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse