Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Arta ţesutului la începutul mileniului III: zona Sibiului

La începutul mileniului III, instituţiile de specialitate, printre care amintim Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal „Astra” se implică activ în revitalizarea şi transmiterea meşteşugurilor artistice tradiţionale, având drept scop recuperarea tradiţiilor, precum şi promovarea, la scară naţională şi internaţională a creatorilor populari. Este într-un sens o întoarcere  spre trecut, spre marile valori ale unei tradiţii milenare.

Se urmăreşte, astfel, conservarea – prin colectare, înregistrare şi arhivare – şi revitalizarea – prin încurajarea transmiterii de cunoştinţe şi aptitudini generaţiilor viitoare – a valorilor tradiţionale în domeniul artefactului artistic.

Activitatea bogată a creatoarelor populare din judeţul nostru, slujitoare ale artei noastre populare în domeniul ţesutului şi al cusutului a fost mereu în atenţia instituţiilor de specialitate. Împletitul, ţesutul şi alesul în război, cusutul şi brodatul sunt încă larg practicate de creatoarele sibiene.

Într-o societate modernă aflată în plină transformare, aceşti meşteri sunt veritabili purtători ai elementelor de cultură tradiţională, continuând eforturile generaţiilor anterioare şi păstrând neştirbită memoria unui patrimoniu fără egal.

Făuritori de valori specifice satului tradiţional românesc, reuşesc în contextul necesităţii perpetuării tradiţiei, prin adaptarea produselor tradiţionale la exigenţele pieţei moderne la nivel european şi local, să transmită cu dăruire şi pricepere meşteşugul dobândit de la predecesorii lor. Unii dintre ei dezvoltă adevărate pepiniere de tineri creatori, educându-i pe aceştia în spiritul creaţiei tradiţionale.

Exemplele sunt numeroase, menţionăm câteva din aceste minunate păstrătoare ale tradiţiei: Ana Domnariu (63 ani, Tilişca), Lal Paraschiva (78 ani, Tilişca), Petra Doina (43 ani, Tilişca), Maria Dănuleţiu (Tilişca), Ana Jugăreanu (Avrig), Rodica Ispas (41 ani, Avrig), Marina Uscatu (Fântânele), Maria Nistor (Laslea), Elena Nistor (Laslea) etc.

 În lucrarea de faţă, vom supune atenţiei dumneavoastră doar activitatea câtorva slujitoare ale artei ţesutului, exponente de seamă ale acestui meşteşug tradiţional.

Silvia Tecoanţă, născută în anul 1940 în localitatea Alţâna de pe Valea Hârtibaciului, într-o  familie numeroasă de 9 fraţi, este un adevărat „tezaur uman viu”, bună cunoscătoare a spiritualităţii noastre populare.

Silvia lu’ Romi lu’ Mois, a urmat Şcoala Primară din sat, obţinând apoi o diplomă de calificare pentru meseria de ţesătoare.

 În perioada 1987-1989 a lucrat la Arta Populară Sibiu, iar apoi a fost angajată la Secţia de Repasat din Alţâna a Fabricii de confecţii „Libertatea“ Sibiu.

Aşa cum era obiceiul, a deprins meşteşugul de la mama sa, când avea 10 ani, iar după căsătorie, îşi perfecţionează tehnica de lucru, învăţând de la bunica din partea soţului. Păstrează de la mama dânsei, iar aceasta de la bunica sa obiecte tradiţionale, acestea având o vechime de peste 100 de ani, rămânând neuzate, pentru că, după cum spun femeile „o haină de duminică nu se spală, se ’grijeşte.“

Lucrează: trăistuţe „de duminică” (purtate ca accesoriu al costumului popular), trăistuţe de hotar” (purtată de cel care mergea la muncă, pentru a transporta mâncarea) sau „de mort” (ce era dată celui ce începea să sape groapa), feţe de masă „năvădite în flori”, în amestec de bumbac şi fuior, amestec ce conferă prin cromatica de alb şi crem o frumuseţe şi eleganţă deosebită,  „chindeauă” în 2 şi 4 iţe, cu alesătură şi urzeală din bumbac sau cu „hir de chedecă” în urzeală şi băteală, cu negru şi galben, feţe de pernă, culmi de 9 metri. Realizează, de asemenea, şi ţesături pentru a servi ca decor interiorului modern, folosind ornamentica tradiţională specifică.

Motivele ornamentale folosite sunt: „prescura”, „steaua”, „cruciuliţe”, „ochiul şi sprânceana”, „vârtelniţa”, „potcoava”, „bujorul”, „cocorii”, „păianjenul”, „firicele”, „dunguliţe” etc.

Cu aceeaşi măiestrie, lucra şi costume populare specifice zonei etnografice Valea Hârtibaciului: ii, poale, şurţe de lână cusute cu fir auriu, cu colţişori şi ciucuri, cătrinţe, pentru adulţi, dar şi pentru păpuşi etnografice, respectând cu stricteţe caracteristicile   portului local.

Silvia Tecoanţă reuşeşte să păstreze nealterată tradiţia locală, iar în acelaşi timp să o transmită mai departe, destăinuind tinerilor săi „elevi” taina ţesutului la război şi educând-i în spiritul tradiţiei populare. Astfel, la cele două războaie de ţesut achiziţionate, alături de cei doi nepoţi ai săi, Simona Frunze şi Ovidiu Gînfălean, au învăţat şi multe fete din sat. "Acum mai puţin este interesată lumea de ştergare sau feţe de masă. Mai încercăm şi noi să transmitem tradiţia la copii, că altfel s-ar pierde", spune Silvia Tecoanţă

Studentă la Sociologie, Simona Frunze (24 ani) a învăţat să ţeasă la 10 ani, de la bunica ei Silvia Teconţă. A atras-o războiul de ţesut, o maşinărie ciudată ale cărei taine a vrut să le stăpâneasca. De peste 12 ani ţese, coase şi împleteşte şervete, ştergare şi traiste în culori şi modele ce reprezintă zona sa natală: Valea Hartibaciului. Fiindcă se teme de rutină, cercetează mereu noi tehnici de ţesături şi combinaţii de culori. Nu ştie cât o să mai ţeasă ori cât timp va mai merge la târguri şi festivaluri populare. "O s-o mai fac cât timp voi avea ce să-i învăţ pe copii", spune Simona, care are ca ucenice două fetiţe de 10 ani. 

În prezent, Silvia Tecoanţă conduce un atelier de creaţie la Centru de Informare pentru Patrimoniu şi Meşteşuguri Tradiţionale din Casa Gerendi din Alţâna, împărtăşind tainele torsului şi ale ţesutului  elevelor de clasa a IV –a  ale şcolii generale din comună,.

A participat, de-a lungul anilor, la manifestări şi târguri de creaţie, în ţară şi în străinătate: în Sibiu la „Târgul Creatorilor Populari din România” şi alături de elevele sale la „Târgul Copiilor Meşteşugari din Româniaşi Olimpiada Naţională „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, în Bucureşti la „Târgul de Produse Tradiţionale, în Oradea şi Focşani la Târguri ale Creatorilor Populari, precum şi în Germania, Franţa, Cehia etc.

Recunoaşterea pentru transmiterea spiritualităţii noastre populare a venit prin primirea în Academia Artelor Tradiţionale din România, iar în anul 2002 i s-a conferit, la propunerea Ministrului Culturii şi Cultelor, medalia naţională „Serviciul Credincios, clasa a III - a”.

Paraschiva Lal din Tilişca are 78 de ani, iar vârsta şi-o poartă cu înţelepciunea femeii de la sat din a cărei îndemânare s-au vădit covoare şi feţe de masă, "păretare", traiste şi alte obiecte tradiţionale. „Lucrezi, că ţi-e urât să stai aşa de pomană”, spune Paraschiva Lal, în timp ce mâinile i se plimbă pe o „străiţă”, neterminată încă. Lucrează de când a fost mică, aşa cum a învăţat de la mama ei.

Ne-a mărturisit că are nevoie de răbdarea anilor şi de îndemânarea adunată din atâţia metri de material ţesut, pentru a lua acum ţesutul de la capăt. Doisprezece metri de pânză se vor ivi din iţele războiului şi se vor transforma apoi în doisprezece traiste. Zeci de fire desenează linii drepte în faţa ei şi fiecare are un rost, aşa că spata bate o dată sau de două ori peste fire, culoarea se preschimbă din negru în roşu sau albastru, iar modelul de pe viitoarea traistă începe să prindă contur.

„Am modelele de la o femeie din sat şi de la mama. Pe toate le-am desenat pe hârtie şi acuma le ştiu din cap. Dar tot trebe să fii atent, să numeri, că un model e mai lat, altul mai subţire. Măsori cinci centimetri până la următorul model”, continuă ţesătoarea, în timp ce dintr-un soi de ladă a minunilor scoate metri de cipcă şi covoare ţesute.

 Maria Dănuleţiu, tot din Tilişca, ţese la război, croşetează sau face dantelă, de peste 55 de ani. Războiul de fag, moştenit de la bunica, a împlinit de mult suta de ani, dar o slujeşte încă.

„Mai-înainte se plătea meseria asta că vroia lumea covoare; le vroia pentru fete că se făcea zestre. Toată lumea avea două-trei covoare.

Înainte, femeile lucrau la război şi reuşeau să trăiască din asta: cumpărau grâu, cucuruz, ce le trebuia. Acum nu mai pre vrea nime covoare ţesute”, mărturiseşte aceasta.

Are sănătatea şubrezită de ani şi muncă, dar nu se lasă de meserie, aşa că şi acum spune povestea ţesutului în timp ce bate din spata războiului. ”Într-un covor, fiecare model are rostul lui. Facem borduri cu flori şi brăduţi, cu pahar şi cu suveică, facem roata cu dinţi. Toate-s modele vechi; trandafirul e model mai nou. Da-i mult lucru la ele: dacă lucrii opt ore pe zi, ai nevoie de o lună, două, pentru un covor, da` poţi lucra şi o jumătate de an dacă-i greu modelul şi-s multe culori. Trebuie să fie lucru frumos, să-l faci bine, să fie bine urzit, bine strâns”, explică creatoarea.

În contextul globalizării şi al integrării noastre europene, activitatea acestor creatoare populare contribuie, semnificativ, la păstrarea şi promovarea, afirmarea  identităţii noastre etnoculturale.

 

 

Cozmina Costiniuc, referent de specialitate CJCPCT “Cindrelul-Junii” Sibiu

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse