Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


CALENDARUL POPULAR AL LUNII MARTIE

 Luna martie, denumită Mărţişor în calendarul popular, se încadrează unui început de ciclu specific cultului soarelui, întregul său interval aflându-se sub semnul magic al mărţişorului – simbol solar -, un fel de dominantă mitică proprie spiritualităţii carpatice.

Mărţişorul, ca simbol soleiform, marchează trecerea de la iarnă la primăvară, ilustrând în chip mitologic o eliberare a naturii din tainicele refugii, înfruntarea dintre două anotimpuri, redate prin cele două culori: albul – iarna friguroasă şi roşul – primăvara.

 

Mucenica Eudochia, sau Baba Dochia cum este denumită în calendarul popular, este sărbătorită în data de 1 martie. S-a născut în cetatea Iliopolei din Liban şi a trăit în vremea Împăratului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasă şi bogată care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe se pocăieşte, fiind botezată de episcopul Theodot, şi îşi împarte averea agonisită la săraci.

Legendele Dochiei ne introduc în lumea satului românesc. Nelipsitele tensiuni dintre soacră şi noră sunt valorificate prin redarea metaforică a opoziţiei dintre Anul Vechi şi Anul Nou, dintre iarnă şi vară, frig şi căldură, sterilitate şi fertilitate.

 Dochia cere nurorii sale să meargă la râu, să spele lâna neagră a oilor până o va face albă şi lâna albă până o va face neagră. Văzând fragii copţi, Dochia crede că a venit vara şi începe pregătirea turmei de oi, pentru a urca la munte. Nu ia în seamă sfaturile celorlalţi ciobani. Îşi pune nouă cojoace în spate, în variantele moldoveneşti şi bucovinene douăsprezece, şi porneşte urcuşul însoţită de fiul său, Dragobete.

Dar, cum începe urcuşul, se porneşte o ploaie mocănească timp de nouă zile şi nouă nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, le dezbracă rând pe rând, câte unul în fiecare zi. În alte legende Dochia îşi dezbracă cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei călduri toride.

În ziua a noua sau a douăsprezecea, reducţie simbolică a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare împreună cu turma din cauza unui ger năprasnic.

 

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia se sărbătoresc în data de 9 martie, la început de An Agrar, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor, sinonim cu Măcinii (Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat).

În credinţa populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moşilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostindu-se descântece.

            În ziua de 9 martie, în toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat. După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curăţat şi purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărăşire la arat. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară.

 

Săptămâna Nebunilor coincide cu “Săptămâna brânzei”, denumită şi “Săptămâna albă”, în care, pentru a se putea pregăti treptat intrarea în Postul Mare, se elimină din alimentaţie carnea şi slănina, fiind admise brânzeturile, lactatele şi ouăle.

Numele de "Săptămâna Nebunilor” are două semnificaţii. Pe de o parte, în unele zone ale ţării ca Banat, Muntenia, Transilvania – era perioada îngăduită să se căsătorească cei care n-au reuşit să facă asta în timpul petrecerilor. Pe de altă parte, Săptămâna Nebunilor este legată de crearea imaginii de îmbătrânire,  moarte şi renaştere a timpului calendaristic.

 

            Miezul Păresimilor este o sărbătoare cu dată mobilă, de obicei într-o zi de miercuri, la mijlocul Postului Mare. Întrucât se află la aceeaşi distanţă calendaristică faţă de Paște și Lăsatul Secului de Paște, ziua se mai numea “Târ înainte-târ înapoi” (cât înainte, atâta înapoi).

            În această zi se numărau ouăle strânse de la începutul postului, dar și fuioarele de in și cânepă pentru a se aprecia cât mai era de tors până la Joimari, data limită până la care aceste operațiuni trebuiau încheiate.

 

 Caii lui Sântoader  fac parte din a doua parte a ciclului de Lăsata Secului de Paşti, în care viaţa intră în normal: spaţiul este purificat cu ajutorul Sântoaderilor şi focurilor rituale: roata de foc, Hodaiţele etc.

Cu acest prilej se fac urări de sănătate şi rod bogat, oamenii se împacă etc. Aceste zile, cu obiceiuri, acte rituale şi practici magice, poartă diferite denumiri: Marţea Sântoaderului, Vinerea Sântoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Sântoaderului.

Se spune despre Sântoaderi că sunt o herghelie divină, formată din opt feciori frumoşi, îmbrăcaţi în costume populare de sărbătoare, cu copite în opinci şi cozi de cal în cioareci, condusă de Sântoaderul cel Mare sau Sântoaderul cel Şchiop. Despre Caii lui Sântoader se credea că intrau prin casele cu şezători şi luau fetele la joc, zburau cu ele şi le loveau cu copitele. De aceea, fetele nu părăsesc locuinţa în ziua Cailor lui Sântoader şi nu participă la şezători.

 

            Alexiile sau Sfântul Alexie este celebrat în ziua de 17 martie, începutul Anului Piscicol. Reprezentare mitică sezonieră, patron al viețuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi și sub scoarța copacilor, sub pietre sau în ape, a preluat numele Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu în calendarul ortodox.

 

            Alexie încălzește și descuie Pământul la 17 martie pentru a ieși vietățile care au iernat într-însul. Aceasta marchează și fenomenul astronomic ”echinocțiul de primăvară”. În această perioadă, timpul are suficient de cald pentru ca insectele să ”învieze”, reptilele să se dezmorțească, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană și știuca să se zbată în apă anunțând perioada de reproducere. Din această cauză sărbătoarea era numită ”Ziua Șarpelui”, ”Ziua Peștelui” sau ”Retezatul Stupilor”.

            În această zi se greblau și se măturau ogrăzile, târlele și oboarele, se aprindeau focuri prin grădini și livezi, se ocoleau casele cu tămâie și cârpă arsă pentru alungarea șerpilor și insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se cațere omizile și se suna din clopoței pentru a speria șopârlele și broaștele.

 

Buna Vestire sau Blagoveştenia  are loc în data de 25 martie şi este ziua în care Biserica Creştină prăznuiește vestea adusă Feciorei Maria de Arhanghelul Gavril, că va naşte Fiul fără înaintaşi, Iisus Hristos.

Sărbătoarea, situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, cand sosesc rândunelele şi cucul începe a cânta, este numită în Calendarul popular şi Ziua cucului.

La Blagoveştenie se efectuau multe acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor, a insectelor şi omizilor din livezi. Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică şi ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi, că vor fi tăiaţi dacă nu rodesc (Banat, Transilvania).

Blagoveştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi a rodului pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară. Importanţa sărbătorii este subliniată de praznicul cu dezlegare la peşte, indiferent dacă ziua de 25 martie este de post sau de dulce.

 

            În tradițiile românilor, o zi importantă a acestei luni este 27 martie, în care se sărbătoreşte Sâmbăta lui Lazăr numită și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților, obișnuindu-se ca, în această zi, femeile să facă plăcinte și să le dea de pomană.

În Sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Totodată, se practica datina Lăzărelului, practică care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. De fiecare dată, gazdele îi primesc cu drag, îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

Totodată, la sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu ciucurii unei năframe de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

 În calendarul popular în data de 30 martie se sărbătoreşte Legenda Brânduşelor. Se spune că brândușa de primăvară şi brândușa de toamnă au fost două surori frumoase, alungate din casă de mama lor vitregă: pe una într-o primăvară timpurie, iar pe alta într-o toamnă târzie. Văzându-le necăjite, Dumnezeu le-a prefăcut în flori. De atunci ele se tot căutau, fără să se poată întâlni vreodată.

Una, floarea celor vii, înflorește primăvara, alta, floarea celor morți, înflorește toamna. Se spune că cine va aduna brânduşe de primăvară şi le va unii în cunună cu cele de toamnă ca ele să-şi spună tot dorul, va face o faptă bună, pentru care Dumnezeu îi va ierta multe păcate.

 

 

 

Bibliografie:

Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997

 

 

Ioana Giurgiu,

Referent C.J.C.P.C.T. „Cindrelul – Junii” Sibiu

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse