Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Lumina Sfântă – o tradiție de aproape 2.000 de ani

Numai de Paştile ortodocşilor se aprinde Lumina Sfântă fără ca Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, intrat în Sf. Mormânt, să aibă asupra sa foc sau vreun instrument de aprinderea focului. Aceasta este minunea spre care privirile creştinilor se îndreaptă încă din anul următor Înălţării Lui Iisus la ceruri.
Contestatari ai miracolului din Sf. Mormânt sunt destui, e drept, dar cei care au trăit momentul, acolo, în Biserica Sf. Mormânt de la Ierusalim, cred că Dumnezeu e cel care aprinde Lumina Sfântă în Sâmbăta Mare.

Cum se aprinde Lumina Sfântă?

Mii de ortodocşi, din multe ţări, se adună, în fiecare an de Paşti, la Ierusalim, în biserica ridicată pe locul unde s-ar fi aflat mormântului Lui Iisus Hristos. Şi vin aici ca să primească vestea Învierii, chiar în locul unde Hristos a înviat, şi vin aici ca să fie martori ai miracolului numit Lumina Învierii. Totul se întâmplă în după-amiaza zilei din Sâmbătă Paştilor, când credincioşi şi înalţi prelaţi ai Bisericilor Ortodoxă, Armeană Apostolică şi Coptă - se roagă împreună. Pentru început înconjoară de trei ori mormântul, în timp ce cântă imnuri de mărire Domnului; apoi Patriarhul Ortodox al Ierusalimului şi îşi leapădă veșmintele rămânând îmbrăcat doar cu o mantie albă şi fără să aibă asupra sa vreo sursă de foc. Acum intră în Sf. Mormânt acolo unde rămâne rugându-se până când bucata de bumbac şi lumânările din Sf. Mormânt se aprind singure.
Ce se petrece în Sf. Mormânt? „Intru în mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde Hristos a fost aşezat după Moartea Sa şi de unde S-a ridicat. Îmi găsesc drumul prin întuneric şi apoi spun rugăciuni care ne-au fost transmise de la preoţi de secole. Şi aştept. Uneori aştept câteva minute, dar de obicei lumina apare imediat ce am spus rugăciunile. Chiar din piatra pe care a fost aşezat Iisus se iveşte o lumină. De obicei, are o nuanţă albăstruie, dar culoarea se poate schimba. Nu poate fi descrisă în cuvinte obişnuite. Lumina se ridică de pe mormânt, aşa cum se ridică ceaţa de pe un lac şi ai impresia că piatra e acoperită de ceaţă, dar e lumină. În fiecare an, lumina se comportă altfel. Uneori acoperă doar piatra, alteori aprinde întregul mormânt, aşa că oamenii o pot vedea. Această lumină nu arde - niciodată nu mi-a ars barba în anii de când sunt Patriarh în Ierusalim şi de când primesc Lumina Sfântă. La un moment dat, lumina se transformă în coloană şi pot să-mi aprind lumânările; ies afară şi dau Lumină Sfânt mai întâi Patriarhului Armean, apoi celui Coptic, apoi tuturor oamenilor prezenţi în biserică”, mărturisea odinioară Diodor, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului.
Mai trebuie spus că acest ceremonial are loc în Sâmbăta Mare, între orele 12 şi 14, iar că înainte de coborârea Luminii Sfinte mormântul este controlat de autorităţi pentru ca înăuntrul lui să nu existe vreo sursă de foc, iar apoi este sigilat cu peceţi mari de ceară roşie de un reprezentant al fiecărei biserici creştine.

De la Apostolul Petru

Se pare că prima mărturie despre Lumina Sfântă i-ar fi aparţinut chiar Apostolului Petru care ar fi fost martor al ivirii ei în anul 34. Se spune apoi că în secolului al II-lea, chiar în noaptea de Înviere, s-a constat că nu era ulei în lampa de la icoană, așa că preoţii au umplut lampa cu apă, iar apa s-a aprins în timpul serviciului religios. Minuni similare sunt relatate şi în secolele al IV-lea, al VIII-lea, al IX-lea, iar unele dintre ele, nu aparţin creştinilor, ci musulmanilor.
Din anul 1106 parvine prima descriere în detaliu a acestui miracol, iar ea a fost realizată de călugărul rus Daniil; începând cu acest an, date despre Lumina Sfântă sunt consemnate consecvent. Dincolo de acest miracol al lumii creştine, există şi minuni adiacente. Istoria consemnează astfel povestea muezinului musulman Tounom, care odată ce a văzut minunea Luminii sfinte a renunţat la credinţa sa trecând la ortodoxie. S-a întâmplat în anul 1579, când Patriarhul Ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce; preoţi şi credincioși stăteau triști lângă biserică și deodată Sfânta Lumină a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la Patriarhul Ortodox şi la credincioşi. Muezinul Tounom a văzut totul şi, de emoţie, a căzut de la o înălţime de peste 10 metri, dar nu a murit, pentru că pietrele pe care a căzut s-au făcut deodată moi ca ceara. “Hristos e singurul Dumnezeu adevărat” , ar fi spus atunci muezinul, iar turcii l-au ars pe rug ca să îl pedepsească. Rămăşiţele lui au fost luate de creştini, duse la o mănăstire şi se pare că şi în secolul al XIX-lea emanau o mireasmă plăcută.
Cu vreo patru sute de ani mai devreme miracolul Luminii Sfinte avea să fie văzut chiar de un sultan. Se spune că în anul 1187, sultanul Salah ad-Din, stăpân peste Ierusalim, şi-a manifestat dorinţa de a fi prezent la ivirea Sfintei Lumini, deşi nu era creştin. De îndată ce sultanul a intrat în biserică, s-a şi aprins focul, iar sultanul necrezând că e vorba de un miracol, a poruncit să fie stinse toate candelele, dar luminile s-au aprins singure imediat. O dată, de două ori, de trei ori - istoria s-a repetat. Confuz, sultanul a strigat: “Da, în curând voi muri sau voi pierde Ierusalimul”.


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse