Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Dragostea în lumea satului: de la drăguţ la “boyfriend” (II)

Şezători şi jocuri de ghicire a ursitului

Dreptul de a merge în şezătoare se dobândea după intrarea în joc a fetelor. Se organizau şezători de fete, de femei, dar şi şezători mixte, acolo unde fetele mai puţin descurcăreţe mergeau „însoţite de mame sau alte rude, care aveau drept de vorbă, astfel încât fata să nu facă neamul de ruşine” (1). Norme de organizare existau şi în şezători, iar în contextul relaţiilor de dragoste cel mai important era modul în care fetele se aşezau în casa gazdei: „Noi, ăstea tinere, stăteam într-o parte, iar ălea mai mari - în faţa noastră. Să le vadă prima dată ficiorii pe ele, că ele erau mai mari şi nemăritate…” (2)
În şezătoare, departe de ochii părinţilor, tatonările tinerilor atingeau un prag superior celui de la jocul duminical. Jocurile cu tentă erotică, precum gâsca sau puricele, erau ocazii de a dobândi informaţii suplimentare despre posibilele simpatii. Gâsca, aşa cum e cunoscut jocul în satele Curciu şi Chelser, fântâna - aşa cum era numit în Axente Sever, sau caladăul – denumirea din Dârlos, era pornită de gazda şezătorii care invita o fată şi un băiat, de care se ştia că se plac, în tinda întunecoasă a casei, ca să facă gâscă, adică să iasă la poveşti şi sărutat. După un răstimp, unul dintre tineri reintra în casă şi invita, pentru gâscarul rămas în tindă, o altă persoană preferată de acesta. Atmosfera de intimitate favoriza apropierea între tineri şi, în funcţie de timpul petrecut de cei doi în întuneric, se aprecia relaţia dintre aceştia.(3) În Ernea, jocul era puţin diferit şi implica doi băieţi: unul stătea la uşă şi un altul - afară. Cel din uşă era mesagerul care chema fata la sărutat: „Hai, Ană, să te duci la gâscă!” De obicei, nimeni nu refuza să meargă la gâscă, rarele cazuri de refuz fiind pedepsite de ceilalţi participanţi la şezătoare: „Dacă o fată nu voia sa iasă la caladău se zicea că-i mândră şi o scoteau cu scaunul afară din şezătoare sau chiar o băteau” (4).
Alte două jocuri de şezătoare aveau aceeaşi componentă erotică: puricele (consemnat, de pildă, în Ernea, Valea Viilor şi Axente Sever) şi fântâna (întâlnită pe Valea Târnavelor şi în Ţara Oltului). Feciorii erau cei care iniţiau aceste jocuri, unul dintre ei rostind cuvintele „Mişcă-te purice!”, iar un altul răspundea prompt: „Nu mă pot de pântece, până când Ion nu sărută pe Ileana”; jocul se derula până când toate fetele erau sărutate de băieţi. Şi puricele şi fântâna, la fel ca gâsca sau caladăul, erau obligatorii pentru toate fetele din şezătoare; dacă vreo fată refuza implicarea, pentru că nu-i plăcea feciorul care a chemat-o la poveşti şi sărutat, era pedepsită prin aplicarea unei lovituri de şerpar. Regula era binecunoscută, fapt pentru care nici măcar părinţii fetei nu interveneau ca să îl sancţioneze pe tânăr. „Mi-o ars una pe spinare de-am tras două zile, da’ n-am vrut să stau la pupat, că mi-era urât de el! Da’ tare bine era, când te nimereai cu un ficior fain!” (5).
Jocurile cu tentă erotică din timpul şezătorilor erau întregite, în momente cheie de peste an, de ritualuri menite să indice ursitul fiecărei fete. De exemplu, în localitatea Slimnic, în ajunul sărbătorii de Sânziene sau dis-de-dimineaţă, copiii şi fetele culeg flori de sânziene din care se fac apoi cununi şi cruci. „Crucile se pun la porţi, iar coroniţele s-aruncă pe casă. Dacă cade, apoi spui că moare omu` care-o aruncat-o sau că se mărită fata sau fecioru` în anu` respectiv.” (6) Tot în scop ritualic se punea busuioc sub pernă în Noaptea de Bobotează şi în cea de Sf. Maria Mare (obicei consemnat în satul Agârbiciu).
Cele mai multe practici pentru ghicirea ursitului se petreceau însă în noaptea dintre ani, când fetele din mai toate satele Sibiului se strângeau la vrăjit sau la vârjolat. Nouă frunze de iederă erau puse pe plita sobei şi cu cât plesneau mai repede, cu atât mai multe şanse aveau fetele să se mărite în anul care bătea la uşă. Mult mai des întâlnită era practica aşezării de obiecte simbolice sub căni. Nouă căni erau aşezate pe masă, iar lângă ele - un cărbune, sare, o pietricică, o floare, puţină pâine… Cele nouă obiecte erau ascunse sub căni de una dintre fete, în timp ce celelalte fetele se întorceau cu spatele. Apoi fiecare fată întorcea o cană şi ghicea cum îi este ursitul după obiectul descoperit sub cană: piatra şi floarea semnifică faptul că viitorul soţ va fi bogat, respectiv, frumos; sarea indică un mire sărac, iar cărbunele – un mire urât etc.
Un alt ritual se petrecea în aer liber, în grădină. Acolo, pe orbecăite, fetele numărau pomii sau ulucii din gard după numărul de ani pe care îi avea fiecare. La final, fiecare dintre ele lega un semn la pomul sau ulucul ei, iar dimineaţa revenea în grădină pentru a-şi privi pomul. De era înalt şi drept, aşa îi era şi mirele, de era mic şi strâmb, aşa era ursitul.
În urmă cu aproape o jumătate de secol se apela şi la ajutorul iniţiaţilor din lumea satului pentru ghicirea ursitului. De pildă, baba Victoria Căpăţână din Cârţişoara le învăţa pe tinere să-şi ghicească ursitul astfel: „când firele de pe război sunt aproape gata şi n-a mai rămas pe sulul de urzeală decât o singură vergea, ia vergeaua între dinţi şi ieşi de te uită în uliţă, de după stâlpul porţii. Primul om pe care îl vei vedea pe uliţă, va fi din neamul bărbatului tău. (7)Sau fata era îndemnată ca în noaptea de Anul Nou să se aşeze goală, cu părul despletit, între două oglinzi, puse faţă în faţă; la flacăra lumânărilor de ceară, urma să îl vadă, în una din oglinzi, pe cel care îi era ursit.
Anii `80-`90 au mutat jocurile de ghicire a ursitului într-un alt registru, unul care nu mai implică o mare parte a comunităţii, ci doar pe cel sau pe cea care voia să-şi afle alesul sau mai degrabă drăguţul. De pildă, un capăt de aţă funcţiona drept indiciu în privinţa numelui viitorului soţ sau prieten; astfel capătul de aţă găsit pe hainele cuiva se învârtea în jurul degetului, fiecare rotaţie corespunzând unei litere din alfabet. Litera la care se termina aţa, indica iniţiala prenumelui celui ales. Busuiocul pus sub pernă în noaptea de Bobotează sau coroniţa de sânziene aruncată pe casă îşi păstrează în continuare semnificaţia şi uzanţa, cu menţiunea că adeseori busuiocul nu se mai fură, ci este dat fetelor chiar de către preot.
Şi şezătorile îmbrăcau, în urmă cu două-trei decenii, o altă formă: cea a întâlnirilor de tineret, întâlniri de la care lucrul lipsea. Concomitent, s-au ivit noi modalităţi de aflare a compatibilităţilor: oracolele (jurnalele din adolescenţă în care prieteni şi colegi consemnau gânduri au devenit o modă în anii `90) şi jocurile de ghicire a ursitului prin adunări ale datelor de naştere. Oracolele reprezintă o întoarcere la modul de verificare a compatibilităţilor în interiorul comunităţii, cu menţiunea că această comunitate era una mult restrânsă: implica doar prieteni şi colegi de şcoală de aceeaşi vârstă cu posesorul oracolului şi nicidecum părinţii sau rude adulte. Din contră, pentru a preveni citirea oracolelor de către părinţi, acestea erau concepute în caiete speciale, cu cheiţe sau erau bine ascunse printre manuale. Există şi o altă noutate ce guvernează aceste oracole: idolii, adică vedete din lumea show-bizz-ului. Fotografii ale acestora şi articole apărute în presă se regăseau în oracole, semn că un sentiment necunoscut lumii satului tradiţional se înfiripa: cel al admiraţiei / dragostei pentru staruri.
Întâlnirile cu caracter social se petreceau în serile distractive organizate de tineri: lucrul din şezătoare lipsea, dar jocul cu tentă erotică s-a păstrat. În acest context, unul dintre cele mai răspândite jocuri era „sticla”: fete şi feciorii se aşezau în cerc, în jurul unei sticle, care era învârtită de un fecior; acesta era obligat să o sărute pe fata în dreptul căreia se oprise sticla. Apoi era rândul tinerei sărutate să învârtă sticla şi să sărute băiatul desemnat de învârtirea sticlei.
În satul sibian contemporan, sub influenţa evoluţiei tehnologiei şi a anvergurii câştigate de mijloacele de comunicare online, o mare parte a ansamblului de fapte ce însoţesc relaţiile de dragoste dintre tineri s-a mutat din viaţa reală în cea virtuală, adică pe Internet. Aici se verifică compatibilităţile, aici se declară sentimente, aici se postează fotografii ce arată lumii care sunt relaţiile de cuplu. Interesant este faptul că vârsta celor implicaţi în relaţii e tot mai scăzută, iar termeni precum „girlfriend” sau „boyfriend” se aplică încă de la 12-13 ani. În plus, evidenţierea acestor relaţii pare să fi devenit un scop în sine, altfel spus în sat sau pe Internet afişarea cuplului este de 100%. În trecut, deşi cuplul era cunoscut în lumea satului, cei doi tineri nu se afişau în orice ipostază pe uliţele satului: „Nu meream de mână pe uliţă, aşa cum fac tinerii acum. Şi nu duceam fata în casa părinţilor la o lună - două de relaţie, că făceai familia de râs.” (8) Odată cu trecerea anilor, relaţiile au cunoscut o oarecare libertate în afişare, pentru ca astăzi, adolescenţii ce formează un cuplu să se afişeze împreună fără vreo jenă. De asemenea, nici vizitele în familia partenerului nu mai sunt trecute la capitolul tabu: „Eu am 16 ani, încă nu am dus o fată acasă, dar el are 20 şi a fost cu vreo două fete acasă.” (9)

PRIMA PARTE A STUDIULUI POATE FI CONSULTATĂ AICI.


Note
(1) Gabriel Stroilă, Cartea satului Tălmăcel, Editura Naţional, 1996, p. 279
(2) Infirmator Maria Moldovan, Valea Viilor.
(3) Gabriela Negru, Jocurile din şezătoare în „Revista online a CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiu”, http://www.traditiisibiene.ro/revista.html?obj_id=39
(4) Informator Lucreţia Cătinea, Dârlos
(5) Informator: Oroviţa Sărăşan, Curciu
(6) Informator Livia Spinean, Agârbiciu
(7) Traian Cânduleţ, Ilie Costache, Cârţişoara, vol. II. Oamenii, Editura Pim, Iaşi, 2002, pp. 53-54
(8) Informator V. M., Păucea
(9) Informator Ionuţ P., Sadu

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse