Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Prezervarea autenticităţii tradiţiilor în spectacolele folclorice ale Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. ”Pe firul nesfârşit al vieţii" (II)

Spectacolul „Pe firul nesfârşit al vieţii” este inspirat din datinile, jocurile şi cântecele tradiţionale din judeţul Sibiu şi prezintă momente esenţiale din viaţa omului, de la naştere până la înmormântare.

Primul tablou coregrafic este dedicat naşterii şi creştinării omului, iar obiceiul pus în scenă este preluat din Gura Râului, comună din Mărginimea Sibiului. Astfel este reliefat momentul când naşi, mamă şi prunc se întorc de la biserică şi se rostesc cuvintele ritualice: „am dus un păgân şi-am adus un creştin”, „Mulţumesc, Naşă, că l-ai botezat şi l-ai creştinat!". Tabloul este completat cu un cântec de leagăn şi cu obiceiul menit să sporească rodul pântecului: cel al săritului peste covata pruncului pentru ca şi tinerele soţii să nască prunci sănătoşi. Nu lipseşte nici episodul petrecerii de după botez şi pentru a respecta autenticitatea spaţiului din care s-a preluat obiceiul, dansurile alese sunt Ciobăneasca, Brâul, Haţegana.

Evocarea obiceiurilor legate de viaţa omului continuă cu un ritual performat de copii, ritual menit să oprească ploaia: „Fugi ploaie picuroaie/ Că te-ajunge Sfântul Soare / Şi-ţi taie picioarele / Cu un mai, Cu un pai / Cu sabia lui Mihai.”, „Leliţa frământă pita/ Pita se dospeşte/ Ploaia se opreşte!” – sunt cuvintele- incantaţie auzite odinioară în satul Arpaşu de Sus, din Ţara Oltului. Din satul Retiş, de pe Valea Hârtibaciului, a fost cules şi introdus în spectacol cântecul curcubeului, iar şirul obiceiurilor legate de copilărie şi adolescenţă se încheie cu prinsul verilor şi văruţelor, un obicei întâlnit în multe din satele Sibiului.

Episodul nunţii aduce în atenţie ceremonialul nupţial din satul Retiş, de pe Valea Hârtibaciului. Niciunul dintre episoadele importante nu este uitat, aşa că pentru început sătenii sunt invitaţi la nuntă, respectând tradiţia: „Din partea socrului mic v-aducem veste de măritatul mezinei, Măria, şi pofteşte toate neamurile să ia parte la nuntă"; „Mirele cheamă feciorii satului la nuntă -şi petreacă în cânt şi joc"; „Mireasa cheamă fetele din sat să vină toate la nuntă".

Urmează îmbrăcatul şi gătitul miresei, un episod cu atât mai important cu cât coiful de mireasă a dispărut de ani buni de la nunţile hârtibăcene, iar secretele împodobitului miresei cu acest coif mai sunt cunoscute unui număr restrâns de femei: “Această găteală constă dintr-un cerc de carton îmbrăcat în pânză roşie peste care se fixează o salbă cu imitaţii de monede şi medalii. Deasupra acestui cerc sunt fixate flori artificiale de culoare roşie de iederă. O asemenea găteală a capului impunea şi un anumit mod de pieptănare a părului, în şerpuleţe, adică 3-4 codiţe împletite din părul din faţă care serveau la fixarea  coifului şi a şirei de mărgele. La mirese, găteala capului cu borte fiind destul de complicată, era practicată  doar de câteva femei mai îndemânatice  din sat.” (1) Mai trebuie spus acest coif de mireasă, specific Văii Hârtibaciului, a fost realizat special pentru această montare de către un creator popular din judeţul Sibiu, iar în documentarea pentru realizarea lui s-au folosit vechi fotografii pentru ca produsul finit să păstreze autenticitatea şi specificul coifului de mireasă. În al doilea rând, în acelaşi context, mai trebuie amintite steagul de nuntă – realizat şi el special pentru spectacol - şi găteala capului, cu vălitoare, specifică femeilor hârtibăcene.

Goghia, cântecul interpretat la despărţirea miresei de casa părintească, cântec ce astăzi nu se mai aude la nunţile din judeţul Sibiu, a fost rememorat în cadrul aceluiaşi tablou al ceremonial nupţial:

Ia-ţi goghio ziua bună

De la tată, de la mumă,

De la fir de lămâiţă,

De la fete din uliţă,

De la fir de busuioc,

De la feciorii din joc.

Miresuţă dintre flori

Nu-ţi da gândul la feciori

Numa gândul la bărbat,

Cu care te-ai cununat.

Plânge goghio în tăcere

Că vin socrii să te ieie

Şi te vor duce peste munţi,

Peste munţi în alte curţi.

 

Gată-te mireasă bine

C-acum vine după tine

Cu car cu patru boi

Cu mirele dinapoi

Cu cămeşe de pargan

Mândru ca un maghiran.

Dispărute din ceremonialul nupţial contemporan, dar rememorate în spectacol au fost şi secvenţiale ceremoniale axate pe: steagul de nuntă, alaiul călăraşilor (dispăruţi de la nunţi încă de prin anii `50),  proba „miresei false” la care era supus mirele până să i se aducă adevărata mireasa, oraţia de iertăciune, în care îşi fac simţită prezenţa atât riturile de separare, cât şi cele de integrare în noua familie, fapt ce aminteşte că ne aflăm încă în perioada liminală (2), şi episodul găinii de la nuntă, tot mai rar întâlnit şi el.

Cel de-al treilea tablou din spectacol a fost dedicat muncilor agricole, mai precis secerişului, albirii pânzelor în apa râului şi culesului viilor în Valea Târnavelor. Fiecare dintre aceste obiceiuri evocate este cu atât mai important cu cât ele sunt dispărute sau aproape dispărute. Cântecul Dealul Mohului, cântat după seceriş, la aducerea buzduganului în sat şi în casa gazdei pentru care s-a făcut claca, a dispărut de mult din satul sibian Mohu: o recreare a obiceiului a avut loc în urmă cu opt ani, iar în prezent în localitatea Cârţa are loc o rememorare a obiceiului, în fiecare an. Cu toate acestea, aşa cum am arătat mai sus, avem de-a face doar cu forma obiceiului, fără ca fondul să se fi păstrat. Albirea pânzelor la râu a dispărut şi ea odată ce industriile casnice au pierdut teren în faţa industriei textile executate pe scară largă în fabrici. Nici viile din ţinutul Târnavelor nu mai au întinderea de altădată şi nici culesul viilor nu se mai prezintă sub forma obiceiului agrar de odinioară, când întreaga comunitate intra în competiţie pentru a culege roadele pământului.  Se constată astfel că „Revoluţia tehnico-ştiinţifică reprezintă în fond şi o revoluţie culturală într-un sens nou, mult mai profund şi mai cuprinzător, deoarece ea nu se limitează la anumite schimbări în cadrul culturii, ci transformă însăşi poziţia culturii în viaţa societăţii în general pentru a face chiar şi dezvoltarea condiţiilor materiale ale civilizaţiei direct dependente de cultivarea relaţiilor şi a forţelor omeneşti. Dacă înţelegem, după vechiul citat din Kant, prin cultură cultivarea calităţilor şi forţelor umane, revoluţia tehnico-ştiinţifică se contopeşte în acest sens si context cu cea mai mare revoluţie culturală din istorie de până acum, deoarece pune cultura, care până acum însoţea viaţa la marginile ei, în mod direct în mijlocul vieţii. Astfel se constituie baza pentru o unificare a lumii economice şi a lumii culturii, în timp ce dispariţia lor însoţise sistemul uman ca o umbră.” (3)

Tabloul final al spectacolului a fost dedicat despărţirii omului de această lume. De importanţă majoră în acest context sunt cântecul bradului şi verşurile transilvănene în care „se împletesc sentimentele celor părăsiţi şi cu consideraţii asupra ceremonialului sau datinilor satului”. (4)

Dincolo de rememorarea acestor obiceiuri, din păcate uitate în satul sibian contemporan, spectacolul „Pe firul nesfârşit al vieţii” a valorificat cultura tradiţională şi prin intermediul scenografiei şi al costumelor. Este adevărat că, la fel ca orice ansamblu folcloric profesionist, şi „Junii Sibiului” folosesc costume de scenă şi nu costume ţesute şi cusute manual, însă coiful de mireasă amintit, steagul de nuntă, găteala capului specifică femeilor vârstnice de pe Văii Hârtibaciului, buzduganul de la seceriş - toate se încadrează nu în categoria elementelor de scenografie copii fidele a creaţiilor populare autentice, ci chiar în rândul creaţiilor populare autentice. Iar acest fapt este cu atât mai important cu cât ele se văd tot mai rar în satul contemporan.

Pe de altă parte, este adevărat că un spectacol cu caracter folcloric nu poate fi confundat sau asimilat obiceiurilor propriu-zise. Ceremonialul nupţial este un ritual autentic atâta vreme cât el se desfăşoară pe scheletul unei nunţi reale şi nu al unui spectacol, unde este rememorat. Şi în acest context ar mai trebui subliniat că o montare scenică - copie perfectă a ceremonialului nupţial ar trebui să aibă o durată similară ceremonialului propriu-zis, lucru imposibil într-un spectacol cu caracter folcloric. De aceea, în „Pe firul nesfârşit al vieţii” s-a optat pentru introducerea în scenariul epic a unui povestitor. În cultura română, la fel ca în toate culturile tradiţionale, povestitul reprezintă un act binar, complex, o formă de discurs care integrează relatarea unei succesiuni de evenimente, reale sau fictive, de interes uman general. Pornind de la această definiţie a povestitului, s-a considerat că povestitorul este cel care poate face trecerea de la un fapt de cultură tradiţională la altul, ba, mai mult, el poate da explicaţiile necesare astfel încât publicul să localizeze în timp şi în spaţiu obiceiurile rememorate. Funcţia didactică şi de promovare a faptelor de cultură tradiţională a fost astfel îndeplinită şi de către povestitor. De asemenea, s-a apelat şi la utilizarea secvenţelor filmate şi a secvenţelor cinematografice de arhivă pentru a permite o autentică rememorare a ceremonialului nupţial.
Prima parte a studiului poate fi consultată AICI.

Silvia Macrea

 

 

Note

 

 ( 1) Ilie Moise, Horst Klusch, Portul popular din județul Sibiu, Centrul Județean de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, Sibiu, 1978

 (2) cf. Ion Şeuleanu, Poezia populară de nuntă, Bucureşti, Editura Minerva, 1985, p. 167

 (3) http://www.scritube.com/economie/Cateva-consideratii-asupra-cul651222111.php

 (4) Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976, p. 70


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse