Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


„Junii” recreează Târgul de odinioară din Piaţa Mare a Sibiului


Evenimentul, conceput sub forma unui spectacol de teatru muzical coregrafic, va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 18, iar preţul uni bilet este de 15 lei.

Spectacolul, intitulat „La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare”, a fost conceput special pentru programul „Sibiu Baroc Update” de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, fiind o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Aproximativ 100 de artişti – dansatori ai ansamblurilor „Cindrelul – Junii Sibiu” şi „Ceata Junilor”, precum şi instrumentişti şi interpreţi vor recrea atmosfera târgurilor de altădată din Piaţa Mare a oraşului, prin cântece şi dansuri specifice perioadei baroce, printr-o bogată recuzită ce include tarabe ale negustorilor, căruţe, butoaie cu vin, dar şi costume specifice etniilor reprezentate în târg. Imaginea târgului baroc este contrapunctată de cea a târgului de secol XX, cu învârtite someşene, jocuri ţigăneşti, ulcele secuieşti, şliboviţă sârbească.

 „Acest proiect al Centrului aşază istoria într-o formă accesibilă publicului larg - spectacolul, şi recreează o secvenţă de viaţă de mare importanţă în Sibiul baroc – târgul. Am pregătit special pentru acest spectacol momente coregrafice noi, precum dansul ardelenesc de câmpie, corăgheasca specifică moldovenilor, un căluşer ardelenesc, brâul de la Răşinari, dar şi poloneza sau gavota – dans francez ce a cunoscut o mare răspândire în perioada barocă”, a precizat Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul - Junii”.

Proiecţiile cu imagini vechi din Piaţa Mare, costumele specifice barocului, minorităţilor şi spaţiului de târg, muzica, dansurile, decorul din sunt ingredientele unui mega-spectacol ce valorifică elemente istorice, etnice şi antropologice, prin dialog, muzică şi dans.

Diversitatea etnică, cromatică, sonoră a târgului este redată printr-un scenariu, o scenografie şi o regie ce respect adevărul istoric. Astfel, scenariul spectacolului este semnat de  Theodor Vasilescu, regia şi coregrafia de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea, iar textul poetic aparţine arh. Constantin Dobrescu.


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse