Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Ultima piuă de ulei

Pe o stradă lăturalnică din Gura Râului, ascunsă într-o curte cu mulţi copaci, se găseşte ultima piuă de ulei tradiţională şi funcţională din sat şi, probabil, din judeţ. Piua e adăpostită într-un şopron, aşa că dacă nu ştii ce comoară a civilizaţiei de altădată există aici, ai fi tentat nici să nu bagi în seamă şopronul făcut din lemn.
Piua se află în gospodăria lui Petru Bârză: cu ea a crescut în curte, cu ea cresc în curte şi cei trei copii ai lui, doar instalaţia a trecut din generaţie în generaţie în familia Bârză de mai bine de un secol încoace. Petru Bârză a moştenit piua de la tatăl lui, care, la rândul său, a moştenit-o de la tatăl lui şi uite-aşa şi instalaţia tradiţională, şi meşteşugul, şi meseria de oloier s-au perpetuat în familie: "Piua aceasta, din spusele tatălui meu, e de pe la 1900. Din tot judeţul, dar şi din Alba şi din Mureş veneau oameni să facă ulei din seminţe de bostan. Acum e tot mai puţin de lucru", povesteşte oloierul, iar din voce-i răzbat şi respectul pentru moştenirea părintească şi dragul pentru o meserie uitată.

"Filtre" tradiţionale: ţesăturile bătute în piuă

Două uşi are şopronul, iar prima dintre ele te duce către prima maşinărie a pivei: "Aici e maşina care separă sâmburele de coajă. Sâmburele e zdrobit, deasupra sitei rămâne coaja, iar dedesubt cade făina", explică oloierul. Rezumat în câteva cuvinte, procesul pare unul simplu ca "Bună ziua", dar odată ce priveşti maşinăria îţi dai seama că zdrobitul sâmburilor nu se face fără efort.
Maşina de separat sâmburi e, de fapt, un angrenaj dominat de o roată ce are cam un metru înălţime. Sâmburii se pun într-o pâlnie, de mari dimensiuni şi ea, care, acţionată fiind de roată, de curele şi de o manivelă, sparge sâmburii şi îi lasă să cadă apoi pe o sită: făina din sâmburi curge într-o tavă imensă din lemn, iar sâmburii se duc pe bandă, spre o altă tavă, tot din lemn şi tot mare. Maşinăria e de fabricaţie americană şi poartă şi o inscripţie Turner Mill. Vârsta ei? Cine s-o mai ştie: "cred că de când e piua, e şi maşina asta", spune Petru Bârză.
Făina obţinută prin maşinăria americană e umezită într-o troacă şi dusă într-o altă încăpere a şopronului. Aici totul e dominat de un mamut din lemn ce se întinde pe vreo 6-7 metri lungime şi pe vreo 2,5-3 metri înălţime. Are formă de dreptunghi, atât doar că într-o parte, o bârnă mare se prelungeşte ca o cumpănă şi se „îneacă” într-o grămadă de patru pietre mari de râu. Din lemn de stejar e făcut mamutul angrenaj şi fiecare bârnă a fost cioplită cu barda, spune oloierul.
Dar până să vezi ce se întâmplă cu uriaşul schelet din lemn, atenţia ţi se îndreaptă spre o tigaie cu diametru de un metru, aşezată într-un colţ. Tigaia e făcută din alamă şi are mâner din lemn. Acum se descifrează şi misterul ei: făina umezită e luată din troaca cea mare cu o covată mai mică, ce are funcţie de măsură, şi e pusă în imensa tigaie „Materialul, adică făina umezită cu apă, se prăjeşte la foc temperat timp de o jumătate de oră. Tot mesteci în ea până se evaporă toată apa pe care ai băgat-o la frământat; apoi, făina rămâne aspră ca nisipul şi se bagă în nişte cârpe ţesute şi bătute în piuă, ăstea-s filtrele noastre”, spune Petru Bârză luând de pe mamutul de lemn nişte ţesături mari, albe. „Ţesătura asta e normală, în patru iţe, dar cum e bătută în piuă se scămoşează ca şi păturile din Maramureş şi se face mai groasă şi mai rezistentă. Dacă nu-s bătute în piuă, cârpele astea se rup imediat. Dacă lucrezi 24 de ore, un rând de cârpe se rupe. Acum tot mai greu fac rost de ele. Mai demult ţesea mama în război şi era piua unde se băteau, acum nu mai funcţionează nicio piuă în sat. Le mai întărim în maşina de spălat, le învârte acolo în câteva programe şi aşa se mai scămoşează să le facă mai rezistente”, povesteşte oloierul.

1,5 litri de ulei din 12 kilograme de seminţe

Odată învelită bine în ţesături, făina îşi ocupă locul în imensul angrenaj de lemn; de fapt, e pusă într-o gaură de mari dimensiuni, cioplită în bârna groasă stejar; peste ea se aşază un popic, ce măsoară aproape de metru înălţime. Misterul popicului se dezvăluie imediat, doar că trebuie să mai ai puţină răbdare şi să-ţi muţi privirea mai departe spre capătul cumpenei, unde atârnă o bârnă îngropată într-o grămadă de bolovani.
Te minunezi de mărimea bolovanilor de râu, dar şi de bârna orizontală, aşezată cam la un metru şi jumătate de la pământ. Şi bârna asta are rostul ei, căci piua e acţionată manual: doi oameni învârt de bârna mică orizontală, iar podul cu bolovani se ridică, presând în continuu pe popic şi pe făina învelită în ţesături. Şi uite aşa prin presare, făina "leapădă" ulei. Cam o jumătate de oră durează presarea şi strop cu strop uleiul se strânge în oală, aşa cum am văzut de atâtea ori la teascurile de struguri ale bunicilor. „Durează cam o jumătate de oră până se scurge tot uleiul şi rămâne turta uscată. Şi tot cam o jumătate de oră durează până se prăjeşte altă turtă, e totul calculat.”
Turtele sunt uscate iască şi de culoare alb-gri deschis, uşoare nu-s şi nici nu ai bănui că odinioară erau făină, dacă e să te gândeşti că par a fi făcute din straturi succesive, şi nu din făină bine presată, stoarsă de ultimul strop de ulei: „Ca să ai în mână o asemenea turtă s-au folosit cam 12 kilograme de seminţe, o felderă  jumate cum zicem noi, din care ies 1,5 litri de ulei. Sunt sâmburi care-s mai sănătoşi, mai bobonaţi de dau mai bine, şi sâmburi mai seci, dar cam asta e media de 1,5 litri.” Iar uleiul obţinut e unul gros, atât de  gros, că de s-ar turna în el ulei rafinat din comerţ, nici nu ţi-ai da seama de diferenţă: „Eu vreau să mănânc ceva curat, natural, sănătos şi tradiţional pregătit. De ce să bagi ulei din comerţ în uleiul de piuă?! Uleiul ăsta e nemapoimenit la salate, abia trebuie să pici din el că imediat dă gust mâncării. După ce a murit tata, câţiva ani nu am mai făcut ulei acasă, dar apoi am reînceput că imediat îţi dai seama că e cu totul altă calitate...”
***
Din floarea soarelui, din germeni de porumb, din, nuci, din dovleac - din toate a făcut ulei Petru Bârză. Acum sunt tot mai puţini cei care vin la oloier pentru "o litră de ulei curat", dar pentru el, pentru cel crescut lângă piuă, parcă nu vin Paştile, dacă nu are pe masă ulei de piuă.
Acum piua din Gura Râului tace şi va mai tăcea încă vreo câteva luni bune şi nici nu-i de mirare că doar ulei la piuă se făcea doar în postul Paştilor: "De obicei în postul Paştilor se făcea şi se face ulei la piuă. Cum le era dor oamenilor să mănânce carne de miel, aşa le era dor şi să aibă ulei de piuă pe masă."

  Maria Spătariu


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse