Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Dragostea în lumea satului: de la drăguţ la “boyfriend”. Relaţiile consensuale liber consimţite și divorțul (IV)

Cu toate acestea, atunci când proprii copii sunt implicaţi într-o relaţie de coabitare, acest fapt nu este uşor de acceptat: în anul 2011, o localnică din satul Retiş a mărturisit că nu se poate împăca la gândul că fiica ei trăieşte într-o relaţie de tip uniune liber consimţită în Bucureşti. „I un băiat tare bun şi vin pe la noi şi ne înţălăgem bine, dar nu vor să se căsătorească. Fata spune că nu-i important pentru ei, dar Dumnezeu e sus şi vede” (2). De asemenea, în lumea satului de o mare importanţă este poziţia Bisericii Ortodoxe Române faţă de fenomenul coabitării; în acest sens, s-au înregistrat destule cazuri când, la insistenţele preotului, cuplul şi-a oficializat relaţia. Un astfel de caz este consemnat în monografia satului Fofeldea când un cuplu s-a cununat, în anul 1978, „la îndemnul preotului pentru a fi în rânduială”. (3)

Mai trebuie spus că fenomenul coabitării este totuşi taxat şi în secolul al XXI-lea de către comunitate. Astfel, la Lăsatul Secului, fetele, femeile şi chiar bărbaţii care sunt protagoniştii unor astfel de relaţii sunt demascaţi în cadrul strigării peste sat. În localitatea Sadu, de exemplu, la Mătăuzele de la Lăsatului Secului din acest an, feciorii urcaţi pe dealul Râpa au inclus în strigăturile specifice oameni cu reputaţie îndoielnică în sat:   “Când strigăm şi căsătorim oamenii din sat nu îi alegem pe tinerii care sunt cupluri. Îi alegem pe cei pe care tot satu-i ştie că sunt cei mai mari beutori sau că sunt tare plimbăreţi” (4).

Copii din flori, adică născuţi din relaţii ilegitime, au existat şi în trecut, există şi acum, iar ei sunt acceptaţi, în general, în familiilor fetelor, chiar dacă evenimentul echivalează cu o mare ruşine. Explicaţia este simplă: „Prin nerespectarea regulilor, echilibrul social rămâne deteriorat şi se instaurează dezordinea care generează conflicte. Şi raptul determină, în societatea tradiţională, dezechilibru.” (5) Un astfel de dezechilibru a fost resimţit şi într-o familie din satul Curciu: „La trei luni după ce ne-am luat, s-a născut copilul. Era al nostru, cum nu?! Şi l-am avut la trei luni: trei luni cu mine, trei cu tată-so şi trei amândoi.” (6) Există însă situaţii în care căsătoria viitorilor părinţi nu se materializează, iar astfel de situaţii sunt dureroase şi ruşinoase şi în satul secolului al XXI-lea. „Mare necaz am avut cu fata asta. A rămas gravidă şi are copilul. Nu s-au căsătorit… îl iubesc pe copilul ăsta ca pe ochii din cap, dar mare ruşine o fost pentru mine. Nu mai îndrăzneam să ies din casă… am aflat abia când fata avea şase luni de sarcină”, declara în anul 2009, o învăţătoare dintr-un sat sibian. În trecut, rușinea era mult mai mare și fetele devenite mame erau uneori repudiate de familie sau părăseau satul: „O astfel de fată, pentru a nu îndura rușine, indiferent de statutul său social, mergea ca servitoare pe la oamenii bogați din alte sate îndepărtate. Atât ea, cât și copiii ei erau stigmatizați și marginalizați de comunitatea tradițională, deoarece se spune că din <<copiii din flori>> sau <<făcuți pe urzici>> se fac pricolicii, ei fiind concepuți într-un mod maculat.” (7)

Un alt moment ce provoacă raptul în ordinea socială tradiţională este divorţul. Puţine au fost cazurile de divorţ în lumea satului tradiţional şi nu pentru că relaţiile ar fi fost întotdeauna foarte bune între soţi, ci pentru că frica de gura lumii, de reacţia familiilor şi de instabilitate economică le opreau pe femei să se despartă de soţi. „N-am trăit bine, da` am stat cu el, ce să fac?! Că pe atunci nu se pomenea atâta divorţ ca acum şi acasă nu mă primeau. Zicea tata că femeia trebuie să ştie să ţină casa şi familia.” (8), „Am plecat de două-trei ori înapoi la mama acasă şi o vint bărbatu` după mine. M-am dus înapoi ce să fac că ai mei aveau casă gre`, cu mulţi copii şi erau săraci. Unde să mai stăm şi noi?!” (9). Au existat şi cazuri când femeile au renunţat la căsnicie, în ciuda repercusiunilor. „N-am putut să mai trăiesc cu el că bătea în mine ca în dobă.... N-am avut cu cine mă-nţălege. Am divorţat după zece ani şi de atunci fraţii şi surorile abia mai schimbă o vorbă cu mine.” ()10 Mai trebuie spus că un divorţ era şi mai rar urmat de o a doua căsătorie: „Alt bărbat nu mi-o mai trăbuit. Mi-o fost de ajuns unu`”.

Tocmai pentru a împiedica destrămarea familiilor, lumea satului tradiţional a căutat şi a găsit metode pentru a contribui la înţelegerea soţilor. Demne de menţionat sunt iniţiativele etnicilor saşi care au organizat o „cameră a împăcării” în bisericile-fortificate. De pildă, în localitatea Slimnic, soţii care nu se mai înţelegeau şi cereau divorţul înaintea mai-marilor comunităţii, erau închişi în această încăpere pe durata a trei zile; în tot acest răstimp erau obligaţi să împartă aceeaşi cană, aceeaşi farfurie, acelaşi tacâm şi, bineînţeles, acelaşi pat. Dacă neînţelegerile nu se soluţionau, preotul îi trimitea în încăperea similară din Biertan, acolo unde cuplul petrecea alte şase zile. Dacă nici acum nu exista cale de împăcare, preotul încuviinţa divorţul, în cadrul ceremoniei religioase de duminică, în faţa comunităţii locale. Deşi documentele oficiale nu menţionează aceste temniţe ale împăcării, se pare că ele ar fi existat în multe biserici-fortificate din zona Sibiului, iar desfiinţarea lor s-a făcut, după o funcţionare de două veacuri, în 1867, când Episcopul de Biertan s-a mutat la Sibiu. (11)

Astăzi, divorţul nu mai este privit cu aceeaşi asprime în lumea satului, dar există un număr limitat de familii care se destramă. De exemplu, în perioada 1990-1995, în comuna Orlat s-au înregistrat 15 divorţuri la o populaţie de 1.850 de locuitori şi un număr de 141 de căsătorii (12).

Toate aceste transformări pe care relaţia de dragoste le-a suferit în satul sibian, şi implicit în cel românesc, în ultimul secol pot părea a fi sinonime cu o degradare. Nu trebuie uitat însă că folclorul este un fenomen viu, în continuă schimbare, că fapte de cultură tradiţională pot fi strâns legate de evoluţia istorică, socială şi economică a mediului/ zonei/ localităţii în care aceste fapte iau naştere şi la care se adaptează. Procesul de transformare pe care l-au cunoscut relaţiile de dragoste în lumea satului, cuplul, relaţiile cuplului cu familia etc. toate acestea sunt supuse aceloraşi legi ale devenirii continue, la fel ca şi folclorul. Şi atunci revine întrebarea: Avem de-a face cu o degradare a acestor fapte? Da, dacă ne raportăm la ele aşa cum le cunoaştem din studii şi cercetări ce vizează cultura tradiţională de acum 50 sau 100 de ani. Dar o întoarcere la faptele de cultură tradiţională din urmă cu un secol, adică practicarea lor, este imposibilă pentru că mentalităţile s-au schimbat, oamenii s-au schimbat, orizontul de aşteptare s-a schimbat prin prisma transformărilor din societate. Tocmai de aceea considerăm că este necesară cunoaşterea şi evidenţierea faptelor de cultură tradiţională şi a modului în care acestea s-au transformat, pentru că, nu trebuie să uităm, faptele civilizaţiei contemporane pot deveni faptele de cultură tradiţională ale civilizaţiei de mâine. Şi credem că tocmai această transformare a fost surprinsă în acest studiu dedicat dragostei.

Maria Spătariu

 

Note

 

 1  Coabitatea, http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/Coabitatea232238163.php

2  Informator I. C., Retiş

3  Fofeldea. 1332-2012. File de monografie de la comună la sat, p. 263

4  Informator Ionuţ P., Sadu

5  Delia Răchiţan, Modificarea statusului premarital (cãsãtoria), în „Memoria ethnologica”, nr. 21 - 22 - 23 / ianuarie - iunie 2007 ( An VII ), p. 2103

6  Informator O. T.

7  Anamaria Stănescu, Statutul de fată mare -  de la tradiție la trend, în Studii și comunicări de etnologie”, tomul XXV, Editura Techno Media, Sibiu, 2011, p. 123

8  Informator I. J.

9  Informator M. H.

10  Informator M. C., Jina

11  Soluţie antidivorţ: Temniţa Împăcării, în “Gazeta de Sud”, nr. 4008 / 23 februarie 2008, http://www.gds.ro/Life%20&%20Style/2008-02-23/Solutie+antidivort%3A+Temnita+Impacarii+

12   Ion Părean, Orlat. File de istorie, Editura Constant, Sibiu, 1999, p.289

 

 


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse