Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Obiceiuri de Florii, pe Valea Hârtibaciului și în Țara Oltului

În sâmbăta Floriilor, Sâmbăta lui Lazăr, se face pomenirea morților. La ora 13 sau 14, la poarta cimitirului- dacă e vreme bună sau în biserică- dacă plouă, se face un parastas comun de pomenire a tuturor morților. Apoi, familiile care doresc, cheamă preotul la morminte pentru un alt parastas individual. La Retiș, de pildă, parastasul comun se face la ora 12, iar apoi preotul merge în satul Movile pentru a oficia parastasul comun și acolo.

Seara, în cadrul serviciului religios, se sfințesc sălcii (brațe întregi) care sunt apoi așezate la icoane, în biserică.

În Duminica Floriilor, oamenii vin la biserică, merg să se închine la icoane și fiecare ia o ramură sau două de salcie pe care o ține/ le ține în mână pe tot parcursul slujbei. Oamenii duc ramurile de salcie acasă, le pun la icoane și le păstrează până anul viitor. Se spune că salcia de la Florii are puterea să alunge vremea grea, așa că, în caz de ploi torențiale, grindină, tunete etc., se aprinde ramura de salcie și se lasă să ardă puțin.

Și în comuna Cârța, din Țara Oltului, există obiceiuri de Florii, deși o parte din tradiții s-au pierdut. În Sâmbăta lui Lazăr, se face parastasul comun de pomenire a morților, în biserică. Tot în această zi, Comitetul bisericesc strânge ramurile de salcie, care sunt sfințite la slujba de seară. În Duminica Floriilor, desfășurarea obiceiului e similară celei de pe Valea Hârtibaciului, iar credințele legate de puterea salciilor, sfințite de Florii, sunt aceleași.

 


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse