Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Săptămâna Patimilor în calendarul popular românesc

 

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.

În satele româneşti, în acestă săptămână se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de nămol.

 

 În Lunea Mare se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se repară mobilierul se văruiește și se spală totul. Există credinţa :“Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

         

Marţea, denumită şi Seacă este o zi în care sătenii considerau că trebuiau luate măsuri împotriva infertilităţii atât vegetale, cât şi animale.
     În satele de câmpie, preoţii erau chemaţi de gospodari să slujească în hotarul satului, împotriva dăunătorilor din holdele de grâu, iar în satele de munte se făceau descântece pentru a nu seca laptele la oi şi la vaci.
          Marţea Mare este ultima zi când se mai prestează muncă la câmp, când se spală şi se face curăţenie generală în gospodării.   În  acestă zi, candela trebuie să ardă toată ziua, iar cine nu ţine Marţea Seacă va fi chinuit de dureri de cap si e rău de sărăcie.
Există superstiția conform căreia, în acestă zi,  țăranii trebuie să se spele ritualic pentru se lepăda de boli.

Până în Miercurea Mare este permisă munca la câmp. Apoi,  din aceasta zi, se spune că  bărbaţii trebuie trebuie să stea pe lângă casă să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.

Aceasta este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), Miercurea Mare este una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca “harţi” în calendarul ortodox. Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de Sfânta Miercure, pe parcursul anului.

În Miercurea Mare, în Bisericile Ortodoxe se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu Mir, în casa lui Simeon Leprosul din Betania.

În această zi, în mediul rural, se păstrează interdicţia ca femeile să nu toarcă. Din vremuri îndepărtate, se crede că torsul în Sfânta zi de Miercurea Mare poate să "întoarcă" minţile persoanelor care practică această îndeletnicire casnică.

În unele zone ale ţării, copiii merg cu colindul prin sat şi urează gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Colindătorii primesc în dar de la gospodari ouă albe, care vor fi înroşite de Paşte.

De asemenea, se mai păstrează obiceiul din moşi strămoşi ca cenuşa din sobe să fie aruncată în Miercurea Mare peste straturile din grădină. Bătrânii satelor spun că, în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.

În Joia Mare (Joia Patimilor),. se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taina, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. In seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. 

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joia Verde, Joimariţa. Este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneşe se spunea ca vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii nestoarse; Sau copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşti. 

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Se duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante “magice” – alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau scaune pentru morţii care aveau să vină.

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, că ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coaja de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănina sau cu untură.

În unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se striga peste sat. Dar strigarea o facea Voevoda Tiganilor - un flacau caruia i se comunicau abaterile fetelor si feciorilor din Postul Mare.

Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă.

 

 

         

        În această zi, cei mai mulţi dintre cei care s-au spovedit se vor împărtăși. Începând cu această zi, până la Înviere, în biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca.

           
          
Ultima vineri din Postul Mare se numeşte Vinerea Patimilor,Vinerea Mare şi Vinerea Seacă, ultima denumire venind de la faptul că mulţi români ţin postul negru, adică nu mănâncă şi nu beau absolut nimic toata ziua. Cine ţine acest post crede ca va fi ferit tot anul de toate bolile, ii va merge bine şi va fi ajutat să treacă de nevoi şi necazuri. Se mai spune că acela care ţine acest post nu va avea dureri de cap niciodată şi va şti cu trei zile înainte când va muri. Nu se coase, ca să nu orbeşti, nu se ţese, nu se toarce, nu se fac scăldători, nu se spală, nu se face leşie, nu se albesc cămăşi.

Dacă plouă în Vinerea Seacă, anul va fi mănos, iar de nu plouă, va fi neroditor.

În această zi creştinii merg în haine bune la biserică. Aceasta se înconjoară, apoi se merge acasă cu lumânarea aprinsă, se înconjoară casa, apoi lumânarea se stinge şi se păstrează la icoana Maicii Domnului; se va aprinde la vreme rea.

 

            Sambata Mare este ultima zi de pregătire a Paştelui, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, friptura şi borşul de miel.

Sâmbătă seara fiecare gospodina îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire.




          Învierea Domnului (Sfintele Paşti), celebrată anul acesta în data de 20 aprilie este o sărbătoare cu semnificaţii profunde pentru creştini. Pe lângă aspectul liturgic-sacramental al sărbătorii Învierii Domnului există şi o dimensiune populară, a datinilor străbune, a tradiţiilor populare specifice românilor.

          În noaptea de Înviere, credincioşii care merg la biserică au grijă să vină cu lumânări pentru a lua lumină. Din candela aflată pe Sfânta Masă, preotul aprinde o lumânare, apoi, ieşind la credincioşi, le adresează chemarea: „Veniţi de primiţi lumină !" Mulţi creştini păstrează restul de lumânare rămasă nearsă din noaptea Învierii şi o aprind în cursul anului în timp de furtună sau în cazul în care au un mare necaz în casă. Se poate folosi şi la primirea Sfintei Împărtăşanii.

După slujba din biserica oamenii se saluta cu “Hristos a înviat !”, “Adevărat a înviat ! ”.

          Tradiţia moştenită din moşi strămăşi în ţara noastră este ca masa din zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, ouă roşii şi pască.

Cei născuţi în Duminica Paştelui vor fi norocoşi, iar cine moare merge în Rai (“este deschis”).

 

 

 

 

 
Bibliografie:

             Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.

             Gorovei, Artur, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1995.

             Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideie, Bucureşti, ediția I - 2001, ediția II - 2010.

             Pamfilie,Tudor, Sărbătorile la români, sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, Editura Soccec , București, 1914.

             Lutic, Marcel, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată, editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006.

webgrafie

 

          Cozmina Costiniuc,

Referent specialitate C. J. C. P. C.T. „Cindrelul - Junii” Sibiu

 

 

 

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse