Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Nr. 4 (aprilie) Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanți sfinți în calendarul creștin-ortodox. În tradiția populară, Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sângeorz fiind una din cele mai mari sărbători ale românilor, celebrată în dată de 23 aprilie. Ea păstrează elemente străvechi, anterioare creştinismului, din care nu se păstrează decât amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce ameninţă lumea.

Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Tot dimineaţa, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult.

În calendarul popular, Sf. Gheorghe este considerat a fi zeu al vegetaţiei, protector al naturii, al vitelor şi oilor, aşa că ziua în care este sărbătorit este însoţită de o serie de practici şi superstiţii. Locuitorii satelor din Ţara Oltului obişnuiesc să pună ramuri verzi  în poartă în ajunul sărbătorii. “Aici în Arpaşu se pune salcie, iar în Nou se pune frunză de fag. E semn că o venit Sf. Gheorghe şi primăvara.”[1] În aceeaşi regiune etnofoclorică, în Cârţişoara, porţile sunt împodobite cu mărăcine: “De Rozale, dar mai ales de Sf. Gheorghe, se pune mărăcine în poartă. Pun mai ales cei care au animale că mărăcinele alungă spiritele rele, de aia se foloseşte o creangă ţepoasă”.[2]

Obiceiul ramurilor verzi de Sf. Gheorghe are o dublă semnificaţie în civilizaţia tradiţională: marchează venirea primăverii şi are proprietăţi apotropaice. Rădăcinile acestei practici se regăsesc în credinţa că, atunci când vine pe pământ, Sf. Gheorghe îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe glie. Obiceiul este răspândit în majoritatea zonelor etnografice ale ţării. Astfel, în Bucovina, în ajunul sărbătorii, se pregătesc coroniţe în formă pătrată, în care se pun ramuri de salcie şi flori galbene. În dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei aşază coroniţele la poartă, la uşile casei, la ferestre, la grajduri, în grădini şi pe morminte. Oamenii, animalele, gospodăriile şi cei decedaţi sunt astfel protejate de spiritele malefice, spirite active la început de an pastoral. Coroniţele, denumite brazde, sunt păstrate până în anul următor şi sunt folosite ca leacuri pentru friguri şi pentru a fi puse în hrana animalelor.

În Bucovina şi în unele localităţi din Transilvania,  în ziua de Sf. Gheorghe copii obişnuiesc să se lovească cu urzici într-un ritual menit să-i facă mai harnici şi mai ageri.

Sărbătoarea Sf. Gheorghe este aşteptată, în lumea satului tradiţional, şi de fetele nemăritate. Se spune astfel că fetele de măritat îşi pot vedea ursitul dacă privesc într-o cofă plină cu apă. De asemenea, dis-de dimineaţă, fetele obişnuiau să pună în mijlocul drumului crengi verzi. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau ca în acel an se vor căsători. Coroniţele erau păstrate pe tot parcursul anului pentru a face farmece de dragoste. Şi tot pentru dragoste şi peţitori mulţi, în dimineaţa aceleiaşi zile, fetele mergeau în pădure pentru a culege mătrăgună şi năvalnic, pe care le puneau în pod sau sub streaşină. Şi pentru flăcăi, ziua Sf. Gheorghe are o importanţă aparte: tot de dimineaţă, tinerii porneau în căutarea ierbii fiarelor, planta care dă puteri miraculoase. 

În Bucovina, Maramureș, Apuseni, Valea Mureșului, Turda, mai există practica Focului Viu. Focul era aprins de flăcăi, în gospodăriile din sat sau pe pășuni. Se foloseau exclusiv lemn şi iască pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl direcționau către animale pentru a le apăra de strigoi şi a le feri de boli. Apoi, tinerii şi copiii săreau peste foc pentru a fi feriți de rele şi necazuri peste an.

În ziua de Sangeorz, se aleg ciobanii care urmează să ia în primire oile până la sărbătoarea de Sf. Dumitru.

Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, pentru a rodi.

Se zice că dacă în dimineața de Sf. Gheorghe e multă rouă sau ceață, anul va fi îmbelșugat.

 

Bibliografie:

             Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.

             Gorovei, Artur, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1995.

             Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideie, Bucureşti, ediția I - 2001, ediția II - 2010.

             Pamfilie,Tudor, Sărbătorile la români, sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, Editura Soccec , București, 1914.

             Lutic, Marcel, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată, editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006.

webgrafie

 

 



[1] Informator: Valerica Solomon

[2] Informator: Valerica Solomon


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse