Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Obiceiuri de Rusalii în judeţul Sibiu

Sărbătoare populară cu dată mobilă dedicată spiritelor morţilor, sărbătoarea Rusaliilor  (Pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus) este prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti. Pogorârea Sfântului Duh este, împreună cu sărbătoarea Paștelui, cea mai veche sărbătoare creştină.

Cinstită atât ieri cât şi azi în satele sibiene, este o sărbătoare mare caracterizată prin numeroase obiceiuri şi ceremonii.

În satele din judeţul Sibiu, în sâmbăta Rusaliilor, grupuri de băieţi merg cu căruţele la pădure, cu aprobarea primăriei, taie mesteceni pe care îi aduc în sat, îi pregătesc, iar seara, până noaptea târziu, îi pun la porţile caselor cu fete scăpate de şcoală. Tinerele ies şi îi omenesc pe feciori cu prăjituri şi vin. Tinerii sunt obligați să participe la acţiunile de împădurire organizate de primărie.

          Preoţii şi sătenii ies pe câmp în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, pentru ca acesta să fie protejat de orice l-ar putea dăuna (vifor, grindină sau dăunători).

Obiceiurile acestea mai farmecă şi azi localităţi precum Cristian, Tălmăcel, Gura Râului, Avrig, Cârţa, Chirpăr etc.  Mărturie stau relatările[1] învăţătoarei Maria Goian (70 ani), din comuna Chirpăr.

În sâmbăta Rusaliilor este obiceiul la Chirpăr, mărturiseşte aceasta, ca băieţii să pună armindeni (carpeni) la fete. Cum până la această dată, toată natura reînvie, (copacii îmbracă haina verde de sărbătoare, florile înfloresc) tinerii vor să aducă un omagiu tinereţii, reînvierii la o nouă viaţă, prin armindenii puşi la fiecare casă unde sunt fete de măritat.

În sâmbăta Rusaliilor ei se organizează cu aprobarea primăriei şi pleacă la pădure, cu căruţele sau cu tractorul cu remorcă, să taie armindenii (carpeni sau mesteacăn). Fiecare fecior îşi alege un arminden pentru drăguţa lui. Ajungând în sat, cam pe la vremea când vine ciurda, ei merg pe la fiecare fată de măritat pentru a împodobi stâlpii porţilor şi ai caselor. Dimineaţa,  fetele se mândresc cu armindenii puşi şi îi servesc pe feciori cu rachiu şi hencleş.

În ziua de Rusalii, toţi sătenii îmbrăcaţi în costum popular românesc, merg la biserică, iar după slujbă se porneşte jocul. De asemnea, a doua zi de Rusalii se ieşea la pădure, unde se făcea maial, jucându-se jocuri populare.

După datină, a doua zi de Rusalii, chirpărenii merg să sfinţească holdele, pentru ca acestea să fie protejate de orice le-ar putea dăuna (vifor, grindină sau dăunători). Astfel, după terminarea slujbei religioase, într-un un alai lung deschis de prapuri pe ale căror cruci s-au legat cununi împletite din fire de grâu din holdele anului în curs, bătrâni, tineri şi copii se îndreaptă, în frunte cu preoţii spre crucea de la marginea satului (crucea din Săş). Pe toţi îi unesc costumul popular şi cântările religioase cântate în cor. Portul popular pe care oamenii îl îmbrăcă în această zi de sărbătoare e vechi, unele pieptare, ii sau catrinţe datează de peste 100 de ani. Inevitabil,  atenţia îţi este atrasă de „vălitoarele“ care astăzi sunt tot mai rare. Tehnica aşezării văliturii pe cap este complicată şi puţini o mai cunosc, mai ales că un ştergar are o lungime de doi metri. „O femeie bătrână mi-a făcut vălitoarea întotdeauna. E din două ştergare, unul pe  dedesubt îmi cuprinde capul, iar cel mare, pe deasupra, are un colţ ce cade pe spate şi altul pus sus pe cap” ne mărturiseşte Maria Goian.

Aici fiecare costum tradiţional are o însemnătate aparte: unele sunt moşteniri de familie, altele au vechimi considerabile, anii cusuţi pe ele ducându-ne înapoi la 1929-1930 sau chiar la secolul al XIX-lea. Migala cu care pe ii au fost cusute diverse motive geometrice, face ca acestea să poată concura orice goblen.

Lângă cruce, slujba religioasă îşi urmează cursul,  preoţii rostind rugăciuni ca holdele să fie apărate de vreme mare sau de dăunători, iar recoltele să fie bogate. În timp ce cununa de spice împletită de una din femeile în vârstă din sat este aşezată pe cruce, în câmp răsună versurile pricesnelor: „Trăia odată într-o căsuţă o mamă cu băiatul ei. Se bucura biata măicuţă Că era lângă fiul ei Şi mama fiind credincioasă Spunea băiatului mereu De-a lui Iisus jertfire sfântă De patima şi chinul său..."

Prin rugăciunea atribuită Sf. Trifon i se cere lui Dumnezeu să aducă binecuvântarea Sa pentru un rod deplin :

„Însuţi şi acum Stăpâne, caută din sfântul Tău locaş spre agonisita aceasta şi o binecuvântează; fereşte-o pe ea de toată fermecătura, vraja şi de toată răutatea, de ispita vicleană şi uneltirea oamenilor răi; şi dă-i ei să aducă roade la vreme, pline de binecuvântarea ta.”  (Rugăciune ce se face la holde – Molitvelnic)

„Vă blestem pe voi animalele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele, şoarecii, cârtiţele care aduceţi stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor robilor lui Dumnezeu şi duceţi vă în munţii cei pustii, în copacii cei neroditori în care v-a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele.

Să nu stricaţi nici holda, nici grădina, nici orice pom roditor şi neroditor; nici frunza legumelor să nu stricaţi din cuprinsul şi locul robilor lui Dumnezeu. Iar de nu mă veţi asculta pe mine şi veţi călca blestemul cu care v-am blestemat nu vă voi pedepsi eu smeritul şi nevrednicul Trifon, ci Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, care va veni să judece viii şi morţii …” (Din rugăciunea Sf. Mucenic Trifon – Molitvenic p. 364 – 365)

La acest eveniment se adună şi localnicii din satele învecinate Ilimbav, Agnita, Săsăuşi, Bârghiş şi Alţâna, veniţi să joace şi să petreacă împreună, la fel cum făceau odinioară, la horele din sat. "În fiecare duminică era joc. Era frumos, toată lumea era îmbrăcată româneşte. Era tot tineretul acasă, la joc erau cam 40-50 de ficiori", îşi aminteşte Ioan Mănesea, unul dintre cei mai în vârstă participanţi la eveniment. Astfel, după sfinţirea holdelor, în centrul satului, în faţa primăriei, se încinge jocul. Sub zidurile cetăţii, ai impresia că asişti la hora duminicală de acum 50 de ani: în joc se prind deopotrivă tineri şi bătrâni. Învârtita pe su¢ mână, haţegana, sârba se succed în timp ce lumea aplaudă entuziasmul şi hotărârea celor mai în vârstă de a le arăta tinerilor jocul aşa cum l-au învăţat şi cum l-au jucat ani la rând. Hora îţi fură privirile. Aici nu e vorba de artistic, ci de plăcerea şi bucuria de a juca. Asta se citeşte pe feţele bătrânilor de 70 sau 75 de ani care se prind în horă, se învârt, strigă strigături specifice Chirpărului.

 

 

 

Bibliografie:

             Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.

             Gorovei, Artur, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1995.

             Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideie, Bucureşti, ediția I - 2001, ediția II - 2010.

             Pamfilie,Tudor, Sărbătorile la români, sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, Editura Soccec , București, 1914.

             Lutic, Marcel, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată, editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006.


 

Cozmina Costiniuc,

Referent specialitate C. J. C. P. C.T. „Cindrelul - Junii” Sibiu



[1] cercetare din 12 iunie 2006, realizată în cadrul proiectului de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial iniţiat şi derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii“ Sibiu.


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse