Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Bărbieritul mirelui la români şi beduini. Schiţă comparativă

Fapte similare de folclor sunt răspândite în diverse regiuni geografice mai îndepărtate sau mai apropiate. Despre influenţe şi interferenţe nu se poate vorbi întotdeauna, pentru că uneori faptele de folclor au apărut independent, concomitent sau la distanţă în timp, pe diferite meridiane. Un exemplu în acest sens, este ritualul “bărbieritul mirelui”, întâlnit atât în tradiţiile românilor, turcilor, grecilor, albanezilor, cât şi în cultura beduinilor din Israel. Similitudini ale acestui ritual în culturile română şi arabă au fost observate în programul prezentat de Ansamblul Dawi El Anadil la cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor”. Ansamblul funcţionează în Israel şi prezintă tradiţii beduine.
În ambele culturi, ritualul are aceeaşi semnificaţie: marchează ruperea de statutul de fecior şi intrarea în cel conducător al familiei. “Bărbierim mirele ca să îl pregătim pentru viaţa de om căsătorit”, mărturisesc reprezentanţii Ansamblului israelian Dawi El Anadil; similar, în cultura română, aceasta este ultima secvenţă din etapa prenupţială şi desăvârşeşte trecerea mirelui la statutul de adult şi cap al familiei.
Asemănări există şi în desfăşurarea ritualului. În literatura română de specialitate, bărbieritul mirelului este descris astfel: „Mirele era aşezat pe un scaun în mijlocul odăii, înconjurat de flăcăi prieteni. Unul din ei îl bărbierea pe când lăutarii cântă cântecul ceremonial”(1); „pendulând între regret şi glumă, cântecul aminteşte atât de frumuseţea şi voinicia mirelui, cât şi de despărţirea de ceata de feciori: Până azi cu fetele/ Mâine cu nevestele / Poimâine cu babele / S-au dus tinereţele”(2). Evoluţiile scenice ale ansamblului israelian au relevat o desfăşurare similară a ritualului bărbieritul mirelului în tradiţia beduină: mirele a fost înconjurat de flăcări, iar bărbieritul a fost efectuat doar de unul dintre tineri. Gestul ritualic a fost executat de liderul grupului de dansatori, lider cunoscut sub denumirea de raas. Se relevă astfel faptul că, la fel ca şi în tradiţiile românilor, există o persoană „aleasă” pentru îndeplinirea ritualului.
O menţiune specială merită, în acest context, dansul în care este integrat bărbieritul mirelului în cultura beduinilor: dabka. Este una dintre părţile esenţiale ale ritualului de nuntă, este cunoscut în cultura arabă de acum o mie de ani şi este practicat deopotrivă în Palestina, Iordania, Liban, Siria, Egipt, Irak şi Arabia Saudită (3). Coregrafia dansului este gândită sub forma unei linii, liderul grupului fiind cel care conduce linia şi crează în acelaşi timp o legătură între public şi ceilalţi dansatori. Liderul, numit raas roteşte o batistă sau un băţ de trandafir, în timp ce restul dansatorilor păstrează ritmul. Aceştia folosesc şi strigături specifice, menită să evidenţieze energia dansatorilor.
În tradiţiile române şi beduine, bărbieritul mirelului se integrează în ciclul mult mai amplu al ritualurilor nupţiale. Ne vom opri doar asupra acelor secvenţe din ceremonialul beduin care se regăsesc şi în nunta tradiţională românească. Primii paşi în întemeierea noii familii sunt Al Khoutha şi Al Akhd (4), secvenţe echivalente cu peţitul şi tocmeala din ceremonialul nupţial românesc. În tradiţia beduină, tatăl mirelui, însoţit de rude şi prieteni apropiaţi, merge în casa viitorilor cuscri pentru a cere mâna fetei şi pentru a negocia zestrea. Oaspeţii sunt primiţi cu ceai arab de mentă, în vreme ce la români familia viitoarei mirese obişnuieşte să pregătească mai multe feluri de mâncare şi băutură.
Pregătirea mirilor pentru nuntă prezintă similitudini nu doar din perspectiva ritualului bărbieritul mirelului, ci şi din cea a ritualului echivalent - gătitul miresei. Este cunoscut faptul că în comunităţile româneşti, ziua nunţii debutează cu gătitul miresei. Mireasa este pregătită de către surori sau trei-patru prietene care îndeplinesc rolul de “soră de mireasă”, iar ceremonialul este însoţit de cântece de rămas-bun. O secvenţă asemănătoare este întâlnită şi în nunţile beduinilor - „Laylat Al Henna'”, iar, în cadrul ei, prietenele miresei îi pictează acesteia mâinile şi picioarele cu henna. Un ritual de integrare în noua familie era practicat în ambele culturi. După o săptămână de la nuntă, mireasa beduină mergea în casa părinţilor şi le ducea cadou o oaie, orez, zahăr şi unt pentru a arăta că are o viaţă liniştită într-o casă prosperă. Abia după o săptămână de la nuntă le sunt permise vizitele în casa părinţilor şi mireselor din Ţara Oltului pentru că în acest răstimp de interdicţii ele trebuie să se integreze în noua familie.
 (1) Mihai Pop, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Bucureşti, Institutul de cercetări etnologice şi dialectologice, 1976, p. 144.
(2) Ilie Moise, Folclor românesc, Sibiu, Editura Alma Mater, 2001, p. 81.
(3) http://en.wikipedia.org/wiki/Dabke, accesat în data de 4 august 2010.
(4) http://www.zawaj.com/weddingways/bedouin_color.html, accesat în data de 4 august 2010.

Maria Spatariu

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse