Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


AGENDA CULTURALĂ LUNA AUGUST 2014

MANIFESTĂRI  TRADIȚIONALE

·  Festivalul Internaţional de Folclor „CÂNTECELE MUNŢILOR”, ediţia a XXXIX-a: 31 iulie – 4 august 2014: Este singurul festival din România care promovează bogăția și diversitatea culturii tradiționale în ansamblul ei, prin muzică și dansuri populare, prin obiceiuri și gastronomia specifică fiecărei țări participante. Astfel, în cadrul festivalului sunt organizate parada portului popular, spectacole în aer liber, seri tradiționale cu specific gastronomic, expoziție de costume populare, audiții muzicale, ateliere de dans, proiecții de filme și prezentări de carte. Protagoniștii acestei ediţii vor fi ansambluri folclorice din ţări precum: Cehia, Turcia, Cipru, Bulgaria și România.

Ediția 2014 este una specială, dat fiind faptul că în acest Junii Sibiului”, cea mai veche formație de dansuri populare din România, aniversează 70 de ani de activitate.

Programul detaliat al festivalului poate fi consultat pe site-ul instituţiei: http://www.traditiisibiene.ro/stiri.html?obj_id=150

 

ALTE MANIFESTĂRI

·  „Zilele culturale ale oraşului Sălişte”: 2-3 august 2014: Evenimentul, organizat de Primăria şi Consiliul Local Sălişte, Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, va fi prezentat de interpreta de muzică populară românească Rodica Popa Comăniciu.

Programul manifestării poate fi consultat aici: http://www.saliste-sibiu.ro/portal/sibiu/saliste/portal.nsf/Index/100?OpenDocument

·  Sărbătoarea oierilor“, ediţia ediţia a X-a: 15 august 2014, Tilişca: manifestarea este organizată de Consiliul Local şi primăria Comunei Tilişca, Căminul Cultural Tilişca.

 Programul manifestării:

-         Ora 10.00: Primirea invitaţilor la sediul Primăriei comunei Tilişca;

-         Ora 10.30: Caravana “Astra Film” la Tilişca;

-         Ora 12.30: Parada portului popular pe traseul Bisrica cu hramul “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” – Şcoală – Primărie - Cămin Cultural - Dealu Căţânaş la “poalele cetăţii dacice”;

-         Ora 15.00: Sărbătoarea Oierilor – spectacol susţinut de ansambluri artistice din judeţele Sibiu, Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Grupul Vocal “Tilişcuţa”, Ansamblul “Ciobănaşul”, Clasa de Fluieraşi Tilişca şi elevii Şcolii de Arte şi Meserii “Ilie Micu” Sibiu, cu participarea Ansamblului Folclorului Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului” şi a interpreţilor: Vasile conea, Stana Stepanescu, Ciprian Pop, Daniel Pop, Bogdan Cioranu, Codruţa Rodean, Răzvan Năstăsescu, Andreea haisan, Oana Carmen Bozga, Ina Tudoran, Maria Filimon, Toma Bogdan, Giulia şi George Popovici; Prezentator spectacol Traian Stoiţă;

-         Ora 22.00: Foc de artificii.

 

SPECTACOLE  FOLCLORICE

·  Program artistic special susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, în data de 15 august 2014, la „Sărbătoarea Oierilor”, în Tilişca.

CERCETARE DE TEREN

·        Legende toponimice în Sebeşu de Jos, zona etnofolclorică Ţara Oltului.
Cozmina Costiniuc,

Referent C. J. C. P. C. T. „Cindrelul - Junii” Sibiu


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse