Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Obiceiuri şi credințe populare de Sânziene

Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi, 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul, adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

Sărbătoarea are multe conotații populare, în special legate de dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută și ca Sanziene (în Transilvania) şi  Dragaica (în sudul ţării).

Potrivit etnologului Marcel Lutic „sub numele Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică Noaptea Sânzienelor; În credinţele populare, Sânzienele sunt văzute ca fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii; se prind în horă şi dau rod holdelor, oamenilor, păsărilor şi animalelor.

Al doilea element este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume.

Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, zi în care sunt întâlnite diverse obiceiuri şi credinţe populare, dar cele mai importante fiind cele dedicate dragostei. „Du-te, lună, vino, soare/ că tragem la-nsurătoare, Cununile neursite/ zac sub hornuri azvârlite, Hai, frumoaselor, ce staţi,/ zâne să nu rămâneţi! Că venim după peţit,/ până nu v-aţi răzgândit!“, strigă băieţii satului în seara de Sânziene, la porţile fetelor nemăritate.

Acum abundă practicile privind căutarea alesului în vederea căsătoriei. Astfel, fetele mai mari aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta ramânea pe acoperiş, fata urma să se marite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aţteptat. Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închiţi, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum arăta această vită, aşa urma să arate şi viitorul soţ.

Altă practică specifică Nopţii de Sânziene întâlnită la fetele de măritat era punerea sânzienelor sub pernă, acest fapt atrăgând visarea ursitului.

În dimineața zilei de Sânziene, multe fete obișnuiau să se scalde în rouă, pentru a fi sănătoase şi drăgăstoase tot anul.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei de Sfântul Ioan. Femeile căsătorite îşi înfășurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri de mijloc la muncile câmpului. De asemenea, se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în Noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.

În unele zone ale țării (în sud), din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele işi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor.

Tradiția spune că acum se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.


Bibliografie:

             Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.

             Gorovei, Artur, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1995.

             Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideie, Bucureşti, ediția I - 2001, ediția II - 2010.

             Pamfilie,Tudor, Sărbătorile la români, sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, Editura Soccec , București, 1914.

             Lutic, Marcel, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată, editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006.


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse