Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Regal folcloric la Festivalul – Concurs „Lucreția Ciobanu”


        Timp de două zile în 7 și 8 aprilie 2016, cântecele Doamnei Munților au răsunat în sufletele a mii de spectatori prezenți la prima ediție a  Festivalului  -  Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu” de la Sibiu. Festivalul s-a dorit a fi și a fost un omagiu adus celei care a reușit precum nimeni altul înainte să ilustreze prin cântec specificul Mărginimii Sibiului: munții, codrii, viaţa păstorească. Silvia Macrea, directorul festivalului, a conceput un eveniment dinamic, dar plin de încărcătură sufletească, în care s-au împletit cântece, interpretate de tineri soliști, cu jocul popular și cu mărturisirile celor care au cunoscut-o și au apreciat-o pe Lucreția Ciobanu: membri ai familiei, interpreți de muzică populară, dansatori, tineri pe care i-a îndrumat pe calea melosului popular.
       Festivalul a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, co-organizator fiind Cercul Militar Sibiu.



Laureații primei ediții

 

          Fiind un festival – concurs, în data 7 aprilie, 18 tineri (din cei 41 înscriși) din toate zonele etnofolclorice ale țării au urcat pe scenă încercând să convingă juriul și publicului că, datorită calităților lor interpretative și a cunoștințelor de folclor, merită un loc pe podium.  Fiecare a interpretat un cântec doinit și un cântec cu acompaniament muzical, specifice zonei reprezentate.

          Câștigătorii au fost deciși de juriul format din: prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română – președintele juriului, Eugenia Florea – etnomuzicolog,  realizator de evenimente şi emisiuni folclorice, dr. Daniela Gibescu – etnomuzicolog, Casa de Discuri Electrecord, Nineta Popa - interpretă de muzică populară, Carmen Popovici Dumbravă – Profesor de canto la Școala Populară de Arte - Timișoara și interpretă de muzică populară, prof. univ. dr. Ilie Moise, etnolog,  cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio - Umane din Sibiu, și Tudor Furdui Iancu, interpret de muzică populară, câștigătorul ediției 2015 a Festivalului - Concurs al Tinerilor Interpreți de Muzică Populară Vară, Vară, Primăvară.

Laureații au fost premiați în seara de gală din 8 aprilie:

Marele Premiu  – Maria Mihali, Maramureș

Premiul I – Luminiţa Dejan,  Sibiu

Premiul II – Cristina Bugnar, Bistrița - Năsăud

Premiul III – Irina Maria Birou, Gorj

Premiul Special – Simona Alexandru, Teleorman

Premiul Special – Daria Gâdea, Maramureș

Premiul Special – Marian Viorel Gogan, Suceava

Premiul Cercului Militar Sibiu - Florin Mihalache, Caraș-Severin (Banatul de Munte)

Premiile Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale  Cindrelul – Junii  Sibiu – Adriana Josefina Furikova, Bihor și Andrada Tulvan, Bihor.

Un premiul special  - cel de Popularitate – a fost acordat sibianului Radu Goţa în urma voturilor exprimate de public, prin televoting.

„Din punctul nostru de vedere, al organizatorilor, toți acești tineri sunt câștigători: toți arată multă dragoste, prețuire pentru folclorul românesc. Îi felicit din sufletul și le urez succes pe frumosul drum al melosului popular pe care și l-au ales”, a spus Silvia Macrea, director festival.

 

Momente emoționate

 

            Debutul unui festival dedicat Lucreției Ciobanu, adevărat ambasador cultural al Sibiului și Mărginimii vreme de peste șase decenii, nu  se putea face decât cu multă emoție, mai ales că în Sala Transilvania s-au aflat Rodica Mioara Stoica, fiica Lucreției Ciobanu, baritonul Vasile Chișiu, cel pe care Lucreția Ciobanu l-a îndemnat, în urmă cu mulți ani, să urmeze Conservatorul, schimbându-i astfel destinul. Deosebit de emoționată, doamna Rodica Stoica a mărturisit:  „Nu știu cum să vă mulţumesc, în seara asta speranța pe care o pierdusem pentru folclorul autentic  a reînviat.  Mă gândeam că o să fie o seară tristă, pentru că nu demult s-a întâmplat, sunt doar șase luni, şi totuşi n-a fost. N-am să mai vorbesc niciodată despre mama la timpul trecut.”

Și pentru că Lucreția Ciobanu nu putea „lipsi” de la un festival care îi poartă numele, ea a fost prezentă prin imaginile din arhivă TVR, care au înfățișat-o în emisiuni folclorice, la înregistrări sau pe scena Festivalului „Cântecele Munților” din Sibiu. Apoi, cu emoție au vorbit despre ea interpreți seniori ai muzicii populare românești și Veteranii - Junii Sibiului, alături de care Lucreția Ciobanu a evoluat în zeci sau chiar sute de spectacole. Cadrul perfect pentru depănarea amintirilor a fost șezătoarea, una aparte cu interpreți care au făcut istorie în muzica populară românească: Ileana Constantinescu, Nicolae Sabău, Viorica Flintaşu, Angela Buciu, Maria Lia Bologa, Ana Pacatiuş, Floarea Calotă, Mariana Lungu, Maria Butaciu, Benone Sinulescu, Tiberiu Ceia, Sofia Vicoveanca. „Atunci când spui Lucreția Ciobanu, spui artistul care a revoluționat cântecul acestei minunate zone, cântecul din ciobănime, cum îi plăcea să spună. Era monumentală, o inteligență sclipitoare, un simț extraordinar, un spirit de observație  rar întâlnit”, a apus Angela Buciu.

Omagiu prin dans i-au adus Lucreției Ciobanu și profesioniștii Ansamblului „Cindrelul –Junii Sibiului”, care au încântat spectatorii cu un dans deosebit - breaza, jucat pe ritmurile melodiei interpretate de Doamna Munților. Mai mult, pentru Junii Sibiului, deschiderea celei de-a doua seri a festivalului a fost una de mare intensitate, căci fetițe cu vârste cuprinse între 2 și 9 ani au urcat pe scenă alături de părinții lor pentru a dansa și pentru a cânta într-un glas imnul festivalului – „Bate vântu-n curmătură”.

Conceptul festivalului a inclus și un moment special, când cântecele Lucreției Ciobanu au fost interpretate de soliștii Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Viorica Telcean, Nelu Albu, Marcel Părău, Alina Pinca, Traian Stoiţă, Rodica Popa Comăniciu, Ion Chiş, Ionela Sterp, Răzvan Năstăsescu, Paula Medrea, Giulia Medrea, Bogdan Cioranu, Adina Hada, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Camelia Cosma Stoiţă, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Mariana Deac, Nineta Popa, Ionuţ Fulea, dovedind perenitatea cântecelor Doamnei Munților.

Ceata Junilor”, pepiniera ansamblului profesionist, a urcat în scenă în prima seară de festival și a adus în prim plan obiceiurile de primăvară – Prinsul Văruțelor și Plugarul.

Emoții au reverberat și odată cu lansarea cărții „Cântece de-o viață… Lucreția Ciobanu”, o culegere care cuprinde o sută de cântece din repertoriul Doamnei Munților: doine, învârtite, jiene, haţegane, colinde, cântece de uliţă, de mireasă şi de cătănie. Transcrierea muzicală a fost realizată de domnul Vasile Bebeşelea, care s-a numărat printre acei privilegiaţi ai muzicii populare româneşti, care au avut prilejul să lucreze alături de Lucreţia Ciobanu, din postura de dirijor al orchestrei „Cindrelul”, iar transcrierea versurilor a fost realizată de doamnele Mihaela şi Maria Păltineanu, admiratoare de-o viaţă ale Lucreţiei Ciobanu și bune cunoscătoare ale repertoriului său.

Festivalul s-a desfășurat în Sala Polivalentă Transilvania din Sibiu; fiind un spațiu dedicat activităților sportive, sala a fost complet transformată pentru specificul unui spectacol folcloric.

Gazda festivalului a fost Iuliana Tudor, cea care a asigurat prezentarea spectacolelor; în semn de mulțumire, vedeta TVR a primit cadou de la organizatori o pălărie din paie, specifică Mărginimii, așa cum Lucreția Ciobanu a purtat necontenit de fiecare dată când a îmbrăcat portul tradițional.

Festivalul a fost transmis în direct pe TVR3 și va fi difuzat în reluate pe TVR1.


Maria Barna,
referent de specialitate

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse