Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Jocurile din şezătoare


 
         Şezătoarea – obicei popular cu implicaţii pe plan productiv şi socio - cultural a fost practicată pe întreg cuprinsul ţării şi a avut denumiri diferite, în funcţie de zona etnografică: furcărie, torcărie, strânsură, opaiţ, danţ şi focuri.
         În rândurile de mai jos vom prezenta aspecte legate de acest obicei din judeţul Sibiu, rezultate în urma proiectului de Cercetare interdisciplinară pe Valea Târnavelor, derulat în anul 2009 de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
 
     Pe Valea Târnavelor, obiceiul este cunoscut sub denumirea locală şăzătoare. Având la bază factori de natură utilitară, aceasta era şi cadrul propice de socializare şi legare a prieteniilor, în special în cazul tineretului.
    Jocurile erau o componentă importantă a şezătorii: facilitau cunoaşterea între tineri şi verificarea anumitor simpatii şi prefigurau cursul vieţii sociale. De exemplu, jocul gâsca, al cărui nume provine de la preparatul culinar ce combină mămăliga cu brânză de oaie, însemna combinarea ficiorilor cu fetele, tatonarea înainte de căsătorie. Gazda şezătorii pornea jocul la Curciu, prin invitarea unei fete şi a unui băiat, de care se ştia că se plac, în tinda întunecoasă a casei, ca să facă gâscă. După un răstimp, unul dintre tineri reintra în casă şi invita, pentru gâscarul rămas în tindă, o altă persoană preferată de acesta. Atmosfera de intimitate din tindă favoriza apropierea între tineri şi, în funcţie de timpul petrecut de cei doi în întuneric, se aprecia relaţia dintre aceştia.
         Şi la Chesler se juca gâsca: un băiat chema o fată în tindă; iniţial, aceasta se opunea, dar la insistenţele băiatului, ieşea în tindă, la poveşti şi sărutat. Jocul e puţin diferit în Ernea, unde gâsca implica doi băieţi: unul stătea la uşă şi un altul afară. Cel din uşă era mesagerul care chema fata la sărutat: Hai, Ană, să te duci la gâscă!
           Jocul este cunoscut în Dârlos sub denumirea caladău; în urma intervievării, am aflat că dacă o fată nu voia sa iasă la caladău ziceau că este mândră şi o scoteau cu scaunul afară din şezătoare sau chiar o băteau.
          În Axente Sever, jocului gâsca i se spunea la fântână şi avea la bază acelaşi tipic. Sub pretextul că a căzut în fântână şi nu poate ieşi ca să vină în şezătoare, un băiat chema o fată afară, în casa dinainte sau în tindă. Apoi, fata chema un alt băiat şi, pe rând, toţi tinerii aveau ocazia de a se cunoaşte mai bine.
- Am căzut în fântănă!
- Câţi metri?
- 5! 10!
- Cine vrei să te scoată?
- Leana!
 E dialogul ce pornea jocul fântânii în şezătoarea din Ernea; aceeaşi modalitate de relaţionare între tineri se practica şi în localitatea Richiş.
       În cadrul acestui obicei centrat pe muncă şi voie bună, în special în şezătorile de fete, se juca şi puricele, conform relatărilor informatorilor din Ernea şi Axente Sever. Băieţii dădeau startul la aceste jocuri cu tentă erotică; unul spunea mişcă-te purice, iar un altul spunea nu mă pot, până când Ion nu sărută pe … jocul se derula până când toate fetele erau sărutate de băieţi. 
         Nici din şezătorile din Valea Viilor nu lipsea componenta ludică şi cea erotică. Dintre jocurile care favorizau apropierea între tineri, informatoarele îşi amintesc purecu’ şi fântâna. De exemplu, Purecu’ desemna numele unui joc în care feciorii se pupau cu fetele, după o strigătură specifică: Învârti-te purice /  Nu mă pot de pântice./ Până când? /Până n-o pupă Gheorghe pe Leana!
            Fetelor ce nu se conformau acestor legi nescrise ale şezătorii şi implicit ale satului, li se aplicau pedepse, fără drept de apel. Principiul egalităţii era la mare preţ, astfel că fiecare fecior avea dreptul să sărute o fată; dacă vreuna refuza, căci nu-i plăcea feciorul care a chemat-o la fântână sau care i-a fost desemnat de purice, ea era pedepsită prin aplicarea unei lovituri de şerpar. Regula era sfântă în sat, şi părinţii fetei nu interveneau să îl sancţioneze pe tânăr. Mi-o ars una pe spinare, de-am tras două zile, da’ n-am vrut să stau la pupat, că mi-era urât de el! îşi aminteşte tanti Oroviţa din Curciu şi continuă, zâmbind: Da tare bine era, când te nimereai cu un ficior fain!
        Este de observat faptul că, deşi bazată pe un comportament moral şi creştin, societatea sătească permitea, totuşi, gesturi erotice, într-un cadru organizat şi controlabil.
 
Informatori:
 Livia Spinean, Maria Moldovan,  Mohan Valerica, Mohan Paraschiva,  Sigoie Rafila, Zaharie Maria, David Maria, Porima Olivia, Vesa Sofia, Oroviţa Sărăşan, Maria Cocoş, Ana Bârză, Cornelia Albu, Gheorghe Aldea, Silvia Hodârnău, Ana Crişan, Valeria Popa, Nicolae şi Maria Hodârnău, Ioan Lup, Livia Ursan, Ioan şi Anişoara Lup, Ioan şi Silvia Crişan, Maria şi Radu Vasile, Geta şi Ioan Crişan, Dana şi Nicolae Medeşan, Ioan Gabor, Paraschiva Timaru. 
 
 
 
Gabriela Negru,
Referent de specialitate
 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse