Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


„Ceata Junilor”, sărbătorită cu cinci ore de spectacol și 1.200 de spectatori

 O seară plină de bucurie şi de emoţii au trăit cei peste 200 de dansatori şi peste 1.200 de spectatori prezenţi la deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Prima seară din festival a fost dedicată aniversării a 25 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric “Ceata Junilor” din Sibiu.

Luni, 28 noiembrie 2016, Sibiul a dat startul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul-Junii Sibiu. Momentul a fost unul de dublă sărbătoare, căci festivalul şi-a sărbătorit majoratul, iar „Ceata Junilor” – un sfert de veac de activitate, fapt remarcat, în deschiderea serii, de doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Judeţean Sibiu. La ceas aniversar, domnia sa a decernat o Diplomă de Excelenţă Ansamblului „Ceata Junilor”. Mulțumind pentru distincție, Silvia Macrea, coregraf al ansamblului și manager al Centrului, a declarat: Această distincție încununează eforturile a sute de dansatori, care de-a lungul anilor, au contribuit la renumele ansamblului; numele fiecăruia dintre ei este înscris cu litere de aur în istoria Cetei.”

De-a lungul celor aproape cinci ore de spectacol, pe scenă au urcat 30 de interpreţi de muzică populară, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”, cei mai mulţi dintre ei proveniţi din pepiniera de la „Ceata Junilor”, precum şi generaţii de ieri şi de astăzi ale Ansamblului “Ceata Junilor”. Dat fiind faptul că tematica din acest an a festivalului este dedicată ceremonialului nupțial, cele două ansambluri au invitat publicul la o călătorie prin diferite zone al ţării pentru a cunoaşte obiceiul Împodobirii bradului de nuntă în Bihor, nunta specifică pescarilor din Dobrogea, împodobirea miresei în Banat şi petrecerea de după cununie din Sălaj. Diversitatea momentelor muzical-coregrafice și performanțele artistice și tehnice ale dansatorilor au fost recompensate prin ropote de aplauze de către publicul prezent. Pe tot parcursul serii, acompaniamentul muzical a fost asigurat de orchestra Ansamblului „Cindrelul - Junii Sibiului”.

Și pentru că a fost o seară a bucuriei și emoției, programul artistic a fost punctat de momente speciale: prezentarea familiilor care s-au întemeiat în sânul Ansamblului Ceata Junilor; revederi cu prieteni ce trăiesc în străinătate, cereri în căsătorie în direct; reuniuni de familii; dans între tată și fiică, ambii membri ai Cetei Junilor, prezența Ansamblului Achna Forest din Cipru, prieteni ai dansatorilor de la Ceata Junilor.

A doua și a treia zi de festival sunt dedicate ansamblurilor invitate, pe scenă urcând ansamblurile „Timișul Timișoara, Tradiții Cluj Napoca, Ciprian Porumbescu Suceava, Transilvania Baia Mare, Banatul Timișoara, Maria Tănase Craiova, Mureșul -  Târgu Mureș și Veteranii Junii Sibiului, alături de îndrăgiți soliști de muzică populară. Festivalul se încheie în 1 Decembrie, cu un spectacol extraordinar, dedicat Zilei Naționale a României.

Gazda serii și a întregului festival este îndrăgita vedetă TVR Iuliana Tudor, Societatea Română de Televiziune fiind co-producător al evenimentului. 

Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, ediţia a XVIII-a, 2016, este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu.  Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu. Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Național.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării”.

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse