Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Două zile dedicate cântecului popular românesc, la Festivalul-Concurs „Lucreția Ciobanu”

 * Mâine și poimâine, cântece populare din marile zone etnografice ale României răsună la cea de-a III-a ediție a Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu”, inițiată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu.* Pe scena festivalului vor urca Junii Sibiului, Ceata Junilor și interpreți binecunoscuţi ai muzicii populare.*
      În acest week-end, folclorul ne face program, căci spectacolele din cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” se desfășoară în 16 și 17 martie, ora 18.00, fiind găzduite de Casa de Cultură a Orașului Cisnădie.
       Sâmbătă, scena aparține tinerilor concurenți înscriși în competiția cântecului popular. Prin calitățile vocale și artistice, prin prezența scenică și respectarea autenticității folclorice a zonei de proveniență, concurenții vor încerca să convingă juriul că pot urca pe podiumul acestei competiții. Tot mâine, pe scena festivalului vor evolua foști laureați ai festivalului, alături de membrii Ansamblului Folcloric „Ceata Junilor”.
       Gala Laureaților va avea loc duminică, ora 18.00, și va fi urmată de o șezătoare muzical-coregrafică, ce aduce în prim-plan Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și renumiți interpreți de muzică populară.
      Accesul la spectacolele din 17 și 18 martie 2018 se face pe bază de bilete, la prețul de 30 lei/ bilet. În limita locurilor de disponibile, acestea pot fi încă procurate de la Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie.
     Cea de-a treia ediţie a Festivalului-Concurs „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu, Primăria Oraşului Cisnădie, Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie, co-organizator fiind Cercul Militar Sibiu.

PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU”, EDIȚIA A III-A         
17 martie 2018, ora 18.00, Casa de Cultură a Orașului Cisnădie
-Concurs al tinerilor interpreți de muzică populară
Spectacol  susţinut de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și soliştii: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Nelu Albu, Viorica Telcean, Alina Pinca, Marcel Părău, Maria Golban Şomlea, Mădălina Mîrza, Andra Matei, Daria Gâdea, Alexandru Urs, Luminița Dejan, Geanina Gavrilă, Izabela Tomița, Claudia Olariu, Robert Pumnea, Felicia Stoian, Ciprian Pop, Giulia Medrea, Ilie Medrea, Mariana Anghel


18 martie 2018, ora 18.00, Casa de Cultură a Orașului Cisnădie

- Gala Laureaților
- Șezătoare cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii- Sibiului” și soliştii: Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Teleagă, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Iulia Mihai, Stana Stepanescu, Florin Boita, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Narcisa Băleanu, Ancuța Corlățan, Nicu Mâță, Daniel Pop, Vlăduța Lupău, Ion Drăgan, Viorica Chiurciu, Radu Nechifor, Nineta Popa, Ionuț Fulea

Acompaniamentul orchestral este asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist  „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Dirijor: Gabriel Popescu

Director festival: Silvia Macrea

Spectacolele sunt prezentate de Iuliana Tudor. Co-producător al festivalului este TVR Cluj.

Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Județean Sibiu.

Sponsor: Romvac

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse