Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Nunta de altădată pe Valea Târnavelor. Peţitul şi „tomneala” (I)

Nunta de pe Valea Târnavelor  este astăzi doar o palidă umbră a manifestărilor de altădată prilejuite de unirea a doi tineri, tocmai de aceea în urma cercetărilor interdisciplinare întrepinse în acest areal în vara anului 2009 de echipa CJCPCT „Cindrelul - Junii” Sibiu am încercat reconstituirea ceremonialului nupţial de la mijlocul secolului al XX-lea.
          În trecut, ca şi în prezent, unirea tinerilor se făcea progresiv, existând mai multe etape de parcurs până la căsătoria propriu-zisă. Cunoaşterea tinerilor, peţitul, încredinţarea fetei, chemarea la nuntă se încadrează în categoria riturilor de separare. Gătirea mirilor şi cununia sunt rituri de trecere. Vizitele făcute de tinerii căsătoriţi după nuntă sunt rituri de integrare, de agregare la noua stare (1). Astfel se pregăteşte trecerea celor doi de la o condiţie obişnuită la alta necunoscută, trecere ce are implicaţii pe diverse planuri: social, biologic, etic şi afectiv. Nunta este „singurul ceremonial de trecere conservat la care protagoniştii participă în mod conştient”(2)
, spune Mihai Pop, şi, în consecinţă, există un echilibru cantitativ între secvenţele ce marchează despărţirea de vechea stare şi cele care delimitează integrarea în noua stare. Toate aceste implicaţii îşi au izvorul în faptul că vechiul sat românesc era un univers pe deplin închegat, o unitate organică în care se stabileau trei tipuri de relaţii: biologică (consanguinitatea), social-geografică (existenţa unui grup de familii pe acelaşi teritoriu) şi rudenia spirituală (relaţia naşi-fini care afectează toate etapele vieţii individului) (3).

În trecut, prima etapă pentru realizarea căsătoriei era, aşa cum am menţionat, peţitul. Tânărul venea împreună cu tatăl la casa fetei cu care dorea să se căsătorească. La început părea o vizită normală, căci se discuta despre recolte, despre muncile câmpului, dar încet-încet, tatăl feciorului mărturisea scopul vizitei: „ Noi am venit să vă cerem fata, să ne-o daţi nouă. Şi părinţii răspundeau: dacă ea vre, ţi-o dăm. Sau dacă nu voiau, spuneau“ (4). Dacă se încheia înţelegerea, se alegeau şi naşii: o singură pereche, sau două perechi, atât din partea miresei – nuni mici, cât şi din partea mirelui – nuni mari.

După acceptarea căsătoriei, avea loc o a doua vizită, făcută de mire, părinţi şi alte rude apropiate la casa miresei. Acum, la „tomneală“ se negocia zestrea viitoarea familii. În localitatea Valea Viilor, de pildă, exista obiceiul ca mireasa să primească drept zestre „o pereche de vite, o bucată de pământ şi căruţa cu haine“(5) . Odată negocierile încheiate erau stabilite data nunţii şi contribuţia fiecărei familii.

Înţelegerea astfel pecetluită era adusă la cunoştinţa comunităţii pentru că în multe sate de pe Valea Târnavelor exista obiceiul ca logodna să fie sărbătorită nu doar prin masa luată împreună de cele două familii, ci şi prin implicarea tinerilor din sat. Astfel, odată ce toate detaliile erau stabilite, viitorii miri ieşeau în curte, unde îi aşteptau tinerii din sat. Apariţia mirilor cu vin şi lichie era semnul că înţelegerea era făcută şi o nouă familie era pe cale să se întemeieze: „Mai-nainte, când se făcea logodna veneau tinerii şi puşcau, spărgeau borcane, pahare, iar fetele îi cântau la mireasă“ (6); „la noi bubuiau în poartă cu ce apucau, cu chietre, cu lemne“(7). Repertoriul interpretat cu acest prilej diferă de la sat: în Buzd, se cântau romanţe, în Aţel erau interpretate două melodii „La fereastra mândrii mele” („La fereastra mândrii mele este-un pom-înalt/ Unde păsărica-n el s-a alinat./ Păsărică mută-ţi cuibul, mută-l şi te du/ La bădiţa-n grădiniţă, cântă-i tu.”) şi „Ia-ţi mireasă ziua bună“. În Biertan, logodna era celebrată prin cântecul „Rozmarin în colţul mesei” („Rozmarin în colţul mesei,/ Măi, doruleţ, măi,/ Frumos plâng ochii miresei/ Măi doruleţ, măi, / Las să plângă cât de tare/ Măi, doruleţ, măi,/ Florile de pe cărare,/ Las să plângă cât de rău, Măi, doruleţ, măi,/ Că vine de pe părău/ Măi, doruleţ, măi.”), în Valea Viilor – prin „Lămâiţă, lămâiţă” („Lămâiţă, lămâiţă, fosta-i fost iubita mea, / Ce stai seara la portiţă cu iubitul alteia./ Fată mare, fată mare, fată fără de noroc,/ Blestemată de părinţi, ca să nu te mai măriţi./ Băiat mare, băiat mare, băiat fără de noroc,/ Blestemat de fraţi, surori, ca să nu te mai însori. Aseară când m-am culcat, eu pe tine te-am visat,/ Că stăteai la capul meu şi mă sărutai mereu.”) şi „În fânu de curând cosit” („În fânul de curând cosit/ Gândind la tine - am adormit/ Şi de un miros îmbălsămat /Ce fericit vis am visat.- bis,  Mi se părea că-n flori de fân/ Stam aplecat spre al tău sân/ Mi-ai zis, mi-ai zis că mă iubeşti / Că pentru mine doar trăieşti. – bis, Ce fericit aş fi adormit/ În fânul de curând cosit,/ Din somnul lin şi fermecat, Să nu mă mai fi deşteptat.” -bis”), în Hoghilag – prin „Liliacul”, iar în Brateiu prin melodia  „De ziua nunţii tale” („De ziua nunţii tale-ţi scriu/ Acum câteva rânduri/ La nunta ta nu pot să viu/ Şi de-aş putea, nu pot să vin/ Să te mai văd pe gânduri./ La cununie când vei fi,/ Să nu te umfle plânsul,/ Că tu dragă ţi l-ai ales /Să te cununi cu dânsul./ Iar popa de te va întreba,/ Din dragoste curată/ Tu să-i răspunzi că da ori ba,/ Ori ai fost îndemnată”). Unul dintre cele mai ample repertorii a fost consemnat în Dârlos, acolo unde se interpreta „De ce m-aţi dat de lângă voi?”, „De-ar fi mândra-n deal la cruce”, „Ia-ţi mireasă ziua bună”, „Liliacul” şi se încheia cu „Mulţi ani trăiască!”. Serenadele tineretului pentru viitori miri au fost practicate şi în Floreşti şi în Axente Sever. În Copşa Mare şi Agârbiciu, obiceiul „tomnelii” era obişnuit doar în familiile foarte bogate, iar în acest caz se cânta numai „La mulţi ani” (8).

Următoarele vizite erau făcute de părinţii fetei la casa tânărului, mai ales dacă acesta era din alt sat. Aceste vizite, cunoscute sub denumirea “cotători de loc”, erau menite să dea siguranţă părinţilor că fiica lor va beneficia, ca soţie, de cele mai bune condiţii.

Odată ce data nunţii se apropia, schimbarea de statut a  celor doi tineri era anunţată la biserică trei duminici la rând, dar şi la primărie. În Richiş, sătenii descriu acest episod prin formula următoare: mirii „se băgau în drod”. Data căsătoriei fiind fixată şi lumea satului aflând despre logodnă, tinerii primeau automat numele de miri, tineri logodiţi, necăsătoriţi încă. Din acest moment, statutul celor doi este ambiguu: ei nu sunt încă o familie, dar nu mai pot fi socotiţi nici în rândul celor necăsătoriţi. Între statutul de căsătorit şi cel de necăsătorit se află parcă o prăpastie, iar tinerii se regăsesc pe puntea suspendată dintre cele două margini. Ca orice persoană traversând un prag liminal, comportamentul lor în lumea satului este deosebit, iar sătenii veghează la respectarea tuturor regulilor impuse de tradiţie.

După ce „datul mâinii“ avea loc, apropierea dintre cele două familii era tot mai evidentă, ajutorul reciproc la treburile gospodăreşti şi la muncile câmpului fiind un lucru obişnuit. De asemenea, în localităţi precum Ernea înţelegerea celor două familii era oficializată prin participarea la serviciul religios, duminica, a mirilor şi naşilor.

Lumea rurală de pe Valea Târnavelor a înregistrat însă şi cazuri, când cei doi tineri „fugeau”, fie pentru că relaţia lor nu era aprobată de părinţi, fie pentru că la „tomneală” nu a fost găsită o soluţie de compromis. Astfel de cazuri au fost menţionate de informatorii din Boian şi Agârbiciu: „Se furau fetele, dacă familiile nu erau de acord. Cine ştie prin ce oraşe duceau; mereau părinţii după ei sau veneau ei singuri înapoi şi îşi cereau iertare.” (9) În astfel de cazuri însă, ceremonialul nupţial suferea mici modificări: „Dacă erai fujită, te cununai fără logod. Puneai logodul până la uşa bisericii, iar acolo îl luai jos şi puneai năframa. Nu te lasă să te bagi mireasă în biserică” (10). Pe măsură ce se apropia data nunţii, se înmulţeau şi etapele premergătoare,  de la invitarea la nuntă la pregătirea bucatelor, jocul steagului etc.

Reconstituirea peţitului şi tomnelii din cadrul ceremonialului nupţial de pe Valea Târnavelor s-a făcut în urma cercetărilor întreprinse de echipa CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu în cadrul proiectului Cercetare interdisciplinară pe Valea Târnavelor, desfăşurat cu sprijinul AFCN.



1 Arnold Van Gennep, Rituri de trecere, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 58.

2 Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1991, p. 144.

3 cf.  Ion Şeuleanu,  op. cit., p. 15.

4 Informator: Şerban Maria (87 ani), Aţel.

5 Informator: Maria Moldovan (73 de ani),Valea Viilor.

6 Informator: Ştefana Costea (72 ani), Richiş.

7 Informator: Gheorghe Ciortea Buzd.

8 Informator: Livia Spinean (81 de ani), Agârbiciu.

9 Ibidem.

10 Informator: Letiţia Sas (78 ani), Ernea

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse