Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Calendarul popular al lunii decembrie

         Denumirea populară a lunii: Neios se referă la căderea abundentă a zăpezilor , iar alte denumiri zonale, precum Andrea, Indrea, Undrea amintesc de Sântandrei, celebrat în ultima zi a lunii noiembrie. În această lună, la sate viaţa economică intră un proces de oarecare relaxare paralel cu intensificarea manifestărilor spirituale. O serie de sărbători şi obiceiuri pregătesc sfârşitul şi începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul, Moş Ajun, Moş Crăciun, Îngropatul

Crăciunului.

         Zilele Bubatului reprezintă ciclul de sărbători trinitare consacrate bubatului (variolei)  (4-6 decembrie), una dintre bolile cele mai de temut în mediul ţărănesc.

În Zilele Bubatului  se fac turte în toate dimineţile, zicându-se: când va veni bubatul are să fie bun ca mierea şi dulce ca pâinea.

 Vârvara, Barbura (Sf. Mare Muceniţă Varvara, protectoarea minerilor) este una dintre puţinele sfinte cu numeroase atribuţii de protector) – îi apără atât pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri.

Sfânta este sărbătorită de Biserica Ortodoxă la data de 4 decembrie.

     A fost o femeie bună, care s-a făcut sfântă după moarte. Un miner, când moare, primul lucru pe care-l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea. Una din cele trei stele care stau lângă lună se zice că-i Sf. Varvara.

Varvara e ţinută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor. Se ţine cu mare sfinţenie, nepunându-se mâna pe nimic. Femeile care au copii fac două turte în acea zi şi una se pune la streaşina casei. Se spune că Vărsatul, când trece pe lângă acea casă, se abate, mănâncă din turtă, bea apă şi apoi pleacă înainte, la altă casă.

Mamele obişnuiesc să-şi îmbărbureze copiii, ungându-i pe faţă cu miere, cu apă în care s-a topit zahăr etc., ca să fie feriţi copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s-au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul ş.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s-a spălat în prealabil o icoană, pentru ca faţa copiilor să fie curată ca icoana. În unele părţi se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul, să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă. Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc., zicând: Cruce, să iasă vărsatul dulce!.

     La Barbura e credinţa că dacă vine cineva în casă şi n-are gând bun, îţi merge rău la vite, paseri, îţi mor copiii etc; dacă intră în casă femeie mai întâi de dimineaţă, e rău pentru acea casă.

         Sfântul Sava este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în data de 5 decembrie. Această sărbătoare se ţine să fie spor în casă, iar animale să fie apărate de boli, dăunători, lupi. În această zi, nu se mătură, nu se dă gunoiul afară. Copii se îmbărburează şi sunt opriţi să mănânce peşte sau fructe. De asemenea, se dă pomană fasole fiartă, nuci, turtă caldă, vin, lână, cânepă, „să se îmblânzească bubele.

Moş Nicolae este divinitatea populară din generaţia Sfinţilor-Moşi, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul creştin (6 decembrie), sinonim cu Sânnicoară.

         În Calendarul popular, acesta are atribuţii necorespunzătoare unui sfânt:

apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade în luna decembrie; păzeşte Soarele care încearcă să se refugieze spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele şi este patron al corăbierilor pe care îi salvează de la înec; apără soldaţii în război, fiind invocat de aceştia în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat;  aduce cadouri copiilor în noaptea de 5/6 decembrie, dar îi pedepseşte când sunt leneşi şi neascultători etc.

În ziua de 6 decembrie  se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi (măr, păr, cireş, prun etc.) în apă, la căldura camerei, pentru a fi înflorite la  Anul Nou, apreciindu-se astfel rodul livezilor.         

Această zi încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Sava, Moş Nicolae), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

         Ignat este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a  Sfintului Mucenic Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox şi este sinonim cu Ignatul Porcilor şi Inătoarea, care reprezintă traducerea feminină a sfântului. În această zi este interzis spălatul rufelor. Începând cu această zi nu se mai spală rufe până după Bobotează (se spurcă apele). Gravidele  ţin această sărbătoare pentru a naşte copii sănătoşi. În zorii zilei de Ignat se taie porcul de Crăciun, iar după splină se prezice iarna.

 

      În cultura populară românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor.

     Ca persoană profană, Crăciunul este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic. Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare şi ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinţilor, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos şi altele.

Legendele naşterii Maicii Domnului ne introduc în peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi unde avea case mari şi multe grajduri, coşare şi târle pentru vite. Pe neaşteptate, în acest sat soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere adăpost. Motivând că este om sărac, Moş Ajun o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta, neştiind că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor.

În alte legende se specifică că Moş Crăciun aştepta în acea zi vizita unui mare împărat. Crăciuneasa, fiindu-i milă de străină, o ajută să nască, faptă pedepsită de Moş Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creştin, sfântul cel mai bătrân, soţul femeii care a moşit-o pe Măria.

Tradiţiile contemporane despre sfântul Crăciun, despre Moşul darnic şi bun, încărcat cu daruri multe sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

     Crăciunul este sărbătoare dedicată zeului autohton cu acelaşi nume în perioada solstiţiului de iarnă, peste care creştinismul a suprapus Naşterea Domnului Iisus. Sărbătorile Crăciunului durează, în sens restrâns, trei zile (25-27 decembrie) sau, în sens larg, 19 zile (20 decembrie-7 ianuarie).

Secvenţele rituale şl ceremoniale de renovare a timpului la sărbătorile Crăciunului formează un spectaculos scenariu rito-magic din care nu lipsesc: tăiatul porcului, prepararea alimentelor rituale, deschiderea mormintelor, aşteptarea şi ospătarea morţilor, stingerea şi aprinderea rituală a luminilor şi focurilor, ospeţele şi banchetele rituale, elementele dionisiace, strigatul peste sat, deschiderea cerului, arderea comorilor, observaţii astronomice, previziunile meteorologice, încercarea norocului, alungarea spiritelor morţilor, îngroparea Crăciunului sau a Anului Vechi, actele de propiţiere, profilaxie şi de divinaţie, vrăji le şi farmecele etc.

 

            Îngroparea Crăciunului este o parodie a înmormântării Crăciunului Vechi şi a renaşterii Crăciunului Nou organizată de cetele de feciori pe data de 28 decembrie.

Feciorii, adunaţi la casa jocului, aleg pe cel care va interpreta rolul lui Crăciun. Acesta este aşezat pe o scară de lemn (targa funerară) şi acoperit să nu i se vadă faţa pentru a fi recunoscut. În timp ce mortul este condus la râu, pe ultimul drum, participanţii care formează cortegiul funerar jelesc, popa slujeşte, iar lăutarii cântă ca la înmormântările adevărate cu ceteraşi.

Textul ritual, cântat pe melodia prohodului, descifrează semnificaţia obiceiului:  Măi, Crăciune, măi, Bătrâne,

        Astăzi te-ngropăm pe tine.

        Haideţi toţi, cu mic cu mare,

        Să ducem Crăciunu-n vale,

        Şi să-l băgăm în produc,

        Pe el să punem butuc.

        O, Crăciune, o Bătrâne,

        Du-te de la noi cu bine;

        Meri pe apa Sâmbetii,

       Şi-napoi nu mai veni,

     C-a veni altu Crăciun

     Şi-a fi ca tine mai bun.

     La produc, după ce i se luau iertările şi i se dezlegau păcatele, mortul era aruncat de pe scară pe gheaţă. În acel moment Crăciunul renăscut se ridica în picioare pentru a fi văzut de întreaga asistenţă.

 

         Îngroparea  Anului Vechi (Ajunul Sfântului Vasile) este ceremonialul nocturn  desfăşurat pe dealuri în noaptea anului Nou, sinonim cu Revelionul şi Comândarea Crăciunului. În jurul focurilor aprinse pe înălţimi se adună sătenii pentru a petrece laolaltă noaptea  Anului Nou. În Mărginimea Sibiului, ceata de feciori îngroapă anul. Aceştia aduc un sicriu cu zdrenţe şi îl ard în piaţa satului în chiotele mulţimii.

În această noapte se deschid cerurile şi vorbesc animalele, se joacă vergelul şi se săvârşesc practici de aflarea a ursitului. Seara se lasă porţile descuiate şi lumina şi focul aprinse. Copii colindă cu Pluguşorul, Sorcova, ţiganii cu Capra, Ţurca, Vasilca.

 

 

Bibliografie de specialitate:

 

Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997.

Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, Editura Paideie, Bucureşti 2001

 

 

 

Cozmina Glonţa,

 

Referent de specialitate

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse