Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Udatul Ionilor, la Tălmăcel

Udatul Ionilor, ritual practicat an de an pe 7 ianuarie în localitatea  sibiană Tălmăcel, este obiceiul cu care acest sat şi locuitorii lui se identifică. Din punct de vedere social, Udatul Ionilor este moment de coeziune, este sărbătoarea de suflet a satului şi reuneşte localnici, fii ai satului şi turişti. În paralel, asigură organizarea tineretului şi este o probă de maturitate pentru tinerii care fac parte din ceata de călăraşi. Din punct de vedere etnofolcloric, obiceiul are funcţii de propiţiere şi purificare şi marchează încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă deschis pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, prin constituirea cetei de feciori, şi continuat prin colindatul întregului sat de Crăciun.

În urmă cu 20 sau 30 de ani, pregătirile pentru Udatul Ionilor începeau a doua zi după Crăciun[1], dar în prezent le sunt acordate doar o zi sau două înainte de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, în ajunul Bobotezei sau chiar în ziua de Bobotează, câţiva bărbaţi şi câţiva călăraşi, în frunte cu primarul cetei, urcă la munte pentru a aduce cei doi brazi care vor fi împodobiţi apoi în carul alegoric. Regula alegerii brazilor este cea respectată şi în trecut: “Nu se aduce orce brad. Se caută brazi cu coroana bogată”.[2] În timp ce bărbaţii trebuie să găsească cei mai frumoşi brazi, femeile aleg “chindeauăle” şi covoarele care vor fi folosite la împodobirea carului. “Sunt toate covoare şi chindeauă ţăsute la noi în sat. Sunt covoare vechi, c-acum nu mai ţes femeile”.[3]

În ziua de Sf. Ioan, pregătirile încep dis-de-dimineaţă, iar punctele centrale din sat sunt gospodăriile unde se împodobesc carul alegoric şi caii. Împodobirea carului durează câteva ore şi angrenează un număr mare de participanţi-actanţi, femei şi bărbaţi. Pentru cei implicaţi în acest proces, timpul trece repede pentru că aceasta este momentul să se depene amintiri despre Udatul Ionilor din urmă cu ani, acesta este momentul ca Ionii să fie cinstiţi cu un cântec, cu o plăcintă tradiţională cu brânză  sau cu un pahar cu vin sau rachiu.

Împodobirea carului alegoric urmează vechile ritualuri, excepţiile fiind date de utilizarea unor podoabe caracteristice epocii noastre. Primul pas este amplasarea celor doi brazi în carul alegoric. Unul dintre ei este aşezat şi legat bine pe oiştea carului. Apoi, bradul este îmbrăcat în covoare ţesute, care sunt la rândul lor acoperite cu feţe de masă şi macrameuri lucrate de femei. Bradul astfel împodobit este denumit de localnici “hăiciugă”[4].  În paralel cu lucrul la hăiciuga de pe oişte, localnicii împodobesc, după modelul menţionat, cel de-al doilea brad aşezat chiar în car. La final, în vârful celor două hăiciugi se pun icoane, reprezentând-o pe Fecioara Maria sau pe Iisus, şi “sorcove” în forme de cruce. În prezent, acestea sunt realizate din crenguţe de brad, flori artificiale şi hârtie creponată.

Odată carul împodobit, atenţia se concentrează asupra cailor şi asupra boilor care vor fi înjugaţi la car. Covoare ţesute sunt aşezate pe cai şi pe boi, scăriţa de la şa este îmbrăcată în tricolor, iar căpăstrul este împodobit cu hârtie creponată. Jugul are parte de aceleaşi ornamente bogate ce combină decoraţiunile de secol XXI cu crenguţele de brad.

Când totul este împodobit, boi sunt înjugaţi, iar fetele şi feciorii urcă în car. Aşezarea lor este simplă: fetele stau în picioare în mijlocul carului, iar băieţii pe margini, ţinându-se de umeri. Tot în car iau loc şi instrumentiştii care asigură acompaniamentul cetei pe tot parcursul drumului până la pârâu.

Feciorii călări se aşază în fruntea alaiului, dar numai după ce au colindat prin tot satul anunţând oamenii că sărbătoarea e gata să înceapă. Pe drapelele tricolore pe care călăreţii le flutură este cusut anul desfăşurării obiceiului, an ce se regăseşte  - cusust din mărgele – şi pe căciulile feciorilor.

La orele amiezii, după ce serviciul religios s-a încheiat, alaiul porneşte de la gospodăria unde s-a împodobit carul înspre pârâu. Procesiunea este deschisă de feciorii călări, care sunt urmaţi de copii îmbrăcaţi în costume populare şi de carul alegoric. Pe măsură ce alaiul se apropie de pârâu, numărul participanţilor creşte, pentru că localnicii ieşiţi la porţi se alătură consătenilor. Pe tot parcursul drumului până la pârâu ceata de feciori şi fete cântă cântecul tradiţional: “Frunzuliţă verde, verde de stejar”:

Frunzuliţă verde, verde de stejar
Ia vezi, dragă copiliţă, ce mai armăsar!
Armăsar mândru şi negru,
Ager sprintenel
Negru şi cu stea în frunte,
Sar prin foc cu el.

Copiliţă bălăioară
Fii cu Dumnezeu!
Eu plec dragă surioară
Să-mi fac rostu` meu!

La oaste ţara mă cheamă,
Haideţi, fraţi români,
Să ne batem fără teamă
Cu orice păgân!

 

La pârâu, se adună întreaga comunitate şi fiecare încearcă să găsească un loc cât mai bun pentru a nu pierde Udatul Ionilor. Personajele centrale sunt fetele, feciorii şi, bineînţeles, Ionii satului. Primul udat este, după tradiţie, preotul satului, urmează primarul, viceprimarul, apoi feciorii din ceată care poartă prenumele Ioan, alţi localnici purtători ai aceluiaşi prenumele.

Udatul Ionilor e acelaşi pentru toţi: sărbătoriţii sunt luaţi pe braţe de doi sau trei feciori şi sunt scufundaţi cu picioarele în apa pârâului. Operaţiunea se repetă de două-trei ori şi pentru ca udatul să fie mai antrenant, tinerii se prefac că-l scapă pe cel sărbătorit de pe braţe. Odată ce purtătorul numelui de Ioan a fost udat, el este cinstit de către ceată cu o gură de vin sau de rachiu. După ce toţi Ionii şi-au primit botezul, feciorii, fetele, localnicii şi turiştii se îndreaptă spre punctul central al satului: piaţeta din faţa bisericii. Aici, în Uliţa Mare, are loc tradiţionalul joc, după ordinea binecunoscută: sârba, învârtita, haţegana, jiana şi hora.

În trecut, obiceiul Udatului Ionilor era sinonim cu o mai mare de desfăşurare de forţe. În primul rând, obiceiul implica ambele cete de călăraşi care-şi desfăşurau activitatea pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă. Ceata mare era formată din feciorii care îşi efectuaseră stagiul militar (22-27 de ani), iar Ceata mică – din tineri cu vârsta cuprinsă între 17-20 ani. “Până prin 1945, regula era ca feciorii cetei mari să se facă călăraşi pe cai, iar cei de la ceata mică – călăraşi în car. Astăzi, lucrurile sunt împărţite, fiecare ceată face propriul car şi are proprii călăraşi, fiind chiar o întrecere, care din cele două cete obţine mai multă admiraţie din partea satului. De regulă, dorinţa de afirmare a celor de la ceata mică a făcut ca feciorii din ceata mare să fie întrecuţi.”[5]

De Udatul Ionilor cu două care îşi amintesc şi oamenii de vârsta a treia: “Nici nu mai ştiu de câte ori am fost călăraş la Udatul Ionilor. Acum 40 de ani când eram la ceată, erau 15 cai împodobiţi şi erau două cete. Fiecare ceată avea primar, viceprimar, caser, crâşmar, pârgar mic şi pârgar mare. Mergeam la colindat şi primeam colac şi hencleş.”[6] În trecut, regula nescrisă era ca fiecare tânăr să se fie cel puţin o dată călăraş în ceată şi, cel puţin o dată, călăraş în car. În 2011, s.au împodobit patru cai şi un car alegoric, tras de ultimii doi boi din sat. În 2009, s-au împodobit un car alegoric şi trei cai, iar gazda cetei a fost familia Nicolae Hăuş. În anul 2008 s-a respectat tradiţia unui al doilea atelaj de sărbătoare. Atelajul în discuţie făcea deliciul mulţimii prin nota predominant hazlie: doi măgăruşi trăgeau o roată de lemn pe care se găseau două păpuşi confecţionate din paie şi îmbrăcate în costum tradiţional românesc. Doi copii, un băiat şi o fată, erau conducătorii atelajului. Acest mic car alegoric urma carului mare, în procesiune.

O tradiţie similară este practicată şi în unele sate din Bucovina, dar sub o altă formă: de Sfântul Ioan Botezătorul, se pun brazi împodobiţi la porţile tuturor celor care poartă numele de Ion. Ionii au o obligaţie: să dea petreceri cu lăutari şi să ude noul an cu vin.

Maria Spatariu

[1] Gabriel Stroilă, Cartea satului Tălmăcel, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, p. 315

[2] Informator: Ioan Vlase, localnic, pensionar, născut în 1 ianuarie 1945

[3] Informator: Ioan Vlase

[4] Informator: Horia Roman, preot

[5] Gabriel Stroilă, Cartea satului Tălmăcel, p. 316

[6] Informator: Ioan Vlase

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse