Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Lolele din Agnita

        Judeţul Sibiu este recunoscut ca fiind un areal caracterizat de multietnicitate şi multiculturalitate, de bună convieţuire a românilor cu saşi, maghiari, rromi. Amprenta multietnicităţii este vizibilă în portul popular, în obiceiuri şi prin monumente arhitecturale care atrag anual un număr mare de vizitatori.  Un exemplu elocvent al interferenţelor etnice este obiceiul lolelor, practicat pe Valea Hârtibaciului, zonă recunoscută pentru prezervarea  caracterului arhaic al culturii populare.
           Obiceiul lolelor se practică în perioada de carnaval ce precede Postul Paştelui şi este strâns legat de activitatea breslelor de odinioară. Astăzi, tinerilor abia daca le mai sunt cunoscute atribuţiile breslelor - acelea de suport al vieţii economice şi apărător al cetăţii - și procesiunile în cadrul cărora calfele se costumau în piei de animale, însemnate cu semnele breslei şi sugerau, prin dansuri iniţiatice, meşteşugul practicat. Tocmai de aceea este lăudabilă iniţiativa unui grup de agniţeni de a revigora Fuga Lolelor.
       La începutul fiecărui an, breslele îşi alegeau conducătorul, iar evenimentul era marcat prin predarea lăzii de breaslă (Laden forttragen) de la vechiul staroste către noul staroste. Dacă în prezent lada e doar un simbol, o amintire, în trecut aceasta conţinea hârtii cu  membrii, actele noului staroste şi ale calfelor, liste cu ucenici, statutul breslelor, câştiguri, dări, steag etc. Ritualul predării lăzii de zestre îmbrăca forma unei procesiuni: agniţeni de origine germană, membrii ai breslelor, îmbrăcau diferite costume şi făceau larmă cu ajutorul unor bice şi talăngi. Aceste personaje mascate erau cunoscute sub numele de lole şi erau menite să protejeze ritualul de înmânare a lăzii şi alaiul de spiritele rele prin zgomot. 
          Se spune că în urmă cu 200 -300 de ani lolele erau deghizate în costume multicolore, dar în prezent costumul de lolă este compus din pantaloni şi cămaşă de pânză albă, decorate cu zdrenţe negre, mănuşi albe şi o mască. Masca pictată e confecţionată dintr-o sârmă deasă, încadrată blăniţă de iepure, de jder sau de nurcă; de aceasta sunt cusute, la spate,  cârpe negre şi o coadă lungă, împletită din cânepă, cu o fundă colorată. Însemnătatea măştii pare a fi dublă: înspăimântătoare (pentru a evoca legenda Ursulei, cea care a salvat Agnita de asediatorii turci, iar coada lungă aminteşte faptul că eroina cetății a fost o femeie) şi protectoare – pentru că ascunde identitatea celui care o poartă. Uneori bărbații mascați se biciuiau, iar pentru a se evita situațiile de reglare de conturi, după Război s-a luat hotărârea ca lolele să fie numerotate. Dacă o lolă îşi vedea un cunoscut între privitori îl prindea cu biciul, îl învârtea de 3 ori şi-i dădea o gogoaşă din furcuţă. Costumele la unison sunt completate cu accesorii precum: bici împletit din piele, început cu 8 rânduri (Korbatsch), cleştele din lemn crestat– croapănă (Quetsche) pentru gogoşi şi talangă, zuruitoare (Ratsche).
         Lolele sunt în număr de 10–30 de persoane, organizate pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător este tatăl de vecinătate. În grup participă, alături de bărbaţi, fete, femei şi chiar copiii între 4 şi 5 ani. Lolele sunt împărţite în 9 găşti: fiecare gaşcă se reuneşte dimineața în jurul orei 10.00 la o gazdă, iar apoi se îndreaptă spre locul comun de întâlnire (str. Avram Iancu), unde fac o poza de grup și pleacă în  paradă. Fiecare lolă își ştie locul în paradă, iar în centru se fac demonstrații de  măiestrie și trei opriri, pentru a se etala elementele caracteristice celor patru bresle: breasla cizmarilor, breasla croitorilor, breasla blănarilor şi cea a dogarilor.
         Parada este condusă de căpetenia breslei cizmarilor (Paradehauptmann)  - cea mai mare breaslă, însoţită de doi copii - îngeri păzitori - (Schutzengelchen), care poartă haine identice cu cele ale căpeteniei, pe cap au o pălărie colorată de formă triunghiulară, iar în mână ţin un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur.
Ca simbol al breslei cizmarilor, cei trei reprezentanţi purtau o coroană mare, confecţionată din crengi de brad, în vârful căreia erau prinşi un măr şi un clopoţel. Steagul de breaslă, datat cu anul 1767, încheia alaiul breslei cizmarilor. În anul 2011 căpitan al paradei a fost Horst Wellman, fost agniţean emigrat în Germania, care în 1991 a fost ultimul vorbitor al lolelor, lola cu nr. 1. 
        Breasla croitorilor (Schneiderzunft) poate fi recunoscută după căluţul croitorului (Schneiderrößchen) şi personajul mascat (Mummerl), ce defilează cu lada şi steagul de breaslă, încheind cu dansul căluţului. 
         Breasla blănarilor (Kürschnerzunft) este însoţită de două figuri simbolice - coroana blănarilor şi ursul cu ursarul. Pe tot parcursul paradei, coroana, pe marginea căreia sunt fixate patru vulpi care au fiecare, în gură, câte un jder cu ou în dinţi, este învârtită, creând impresia că vulpile ar fi în mişcare. Cel de-al doilea personaj, mascat în blană de urs, dansează pe ritmurile bătăilor de tobă ale unui ursar.
  Alaiul se încheie cu breasla dogarilor (Faßbinderzunft), reprezentată de un bărbat care învârte, cu iscusinţă, un cerc de butoi pe care sunt puse, în formă piramidală, pahare pline cu vin, fără a vărsa nici o picătură. 
       In timpul paradei, şefii breslelor îşi chemau lolele, cu ajutorul unor zornăitori sau al unui corn de animal. Defilarea alaiului se încheie în faţa Primăriei din Agnita, prin intonarea imnului Transilvaniei - Siebenbürgen Land des Segens, cât şi prin declamarea urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Către ora amiezii are loc momentul ridicării măștilor; de-acum şi până la ora 17, lolele au dreptul să meargă în grupuri pe străzi şi din casă în casă, pentru ca prin pocnete şi zgomotul tălăngilor să alunge spiritele rele.  La prieteni se mănâncă gogoşi, se spun bancuri, oamenii se simt bine. Sărbătoarea se încheie cu un bal al lolelor. 
     Iniţial breslele îşi prezentau obiceiul separat, iar începând cu anul 1911 saşii au hotărât să organizeze o paradă comună, cu simboluri pentru fiecare breaslă şi un costum la care toate breslele şi-au adus contribuţia. În anii 80, au fost chiar 600 de lole, astfel că nu puteau face un bal comun, nu aveau locaţie şi făceau mini baluri. În anul 2011 s-au numărat 240 lole, iar anul trecut 160. 
      Până în 1989 obiceiul lolelor implica exclusiv comunitatea săsească din Agnita şi foarte rar câte un român, bun prieten cu saşii, era acceptat în rândul lolelor, în vreme ce  restul comunităţii de români privea parada de pe stradă. 
După emigrarea masivă în Germania, comunitatea săsească din Agnita a fost tot  mai mică şi nu mai avea cine să fugă la lole; de altfel, cei care au plecat au luat cu ei și obiceiul cu toate însemnele. Un grup de români, strânși într-o asociație a lolelor (înv. Bogdan Pătru) a preluat obiceiul şi îl practică alături de sașii care vin din Germania special pentru acest eveniment. Există consecvenţă în ceea ce priveşte parada – nu au schimbat nimic, toate elementele breslelor sunt prezentate în paradă, după modelul german, în costume și cu însemne (lada, steag, drapel) noi, care fac parte din patrimoniul agnițenilor. Semnificativ în acest sens este şi Imnul Transilvaniei, care se cântă  în germană, apoi în româneşte, primele 2 strofe şi ultima, pe ideea unităţii, a prieteniei, a dorinţei de egalitate, exprimată şi prin gestică.
     Cea mai veche atestare a acestui obicei, care indică şi conţinutul lui semantic, se găseşte în Indiculus superstitionum et paginarium, din secolul al XVII - lea. Legenda vine din Evul Mediu, secolul al XIII-lea, când Agnita a fost asediată de turci și salvată de o tânără. În amintirea curajului Ursulei, cea care s-a deghizat și cu zgomote i-a speriat pe turci, se sărbătoreşte ziua Ursulei, adică Urzelntag. Aceasta este o variantă de a explica denumirea de Urzeln, cuvânt care nu s-a putut traduce, dar se presupune că derivă de la îmbrăcămintea confecţionată din resturi de textile, numite în dialectul săsesc din Agnita Urzen. Varianta românescă a numelui obiceiului derivă de la faptul că uneori anumiți participanți la paradă se mai îmbătau, şi românii ziceau că s-a făcut ca o lolă.
         Deşi de-a lungul timpului a prezentat fluctuaţii în modul de practicare şi în numărul de participanţi, obiceiul Lolelor de la Agnita fascinează şi în anul 2011. 
 
 
Informatori: Horst Wellman, prof. Ion Armean, Bogdan Pătru, Dragoman Ioan 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse