Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Prinsul verilor şi văruţelor

        Un ritual practicat de copii de 10-14 ani pentru a marca trecerea de la copilărie la adolescenţă. Acesta este Prinsul verilor şi văruţelor, un obicei practicat încă în localităţi din Mărginimea Sibiului. Ritualul este, în fapt, „un legământ juvenil legat până la moarte de puberi, pe alte criterii decât cele de rudenie. Se desfăşoară cu sau fără martori, în casă, în cimitir, în jurul unui brad îmbpodobit, în grădină, în jurul unui pom care înfloreşte şi rodeşte, pe grupe mici, de doi copii sau pe grupe mari, de 10-20 de copii, fete şi băieţi laolaltă.” 1
        Obiceiul a fost şi este întâlnit şi în alte zone etnofolclorice, dar este practicat sub denumiri diferite: "prinsul Suratelor" în Muscel, Argeş, Dâmboviţa, "înfrăţitul şi însurăţitul" în Oltenia, "însoţirea" în Ţara Haţegului. Indiferent de denumire şi regiune, sunt respectate câteva momente ceremoniale şi rituale: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi a altor obiecte cu valoare simbolică, îmbrăţişarea frăţească, ospăţul şi joaca .  2
        În Orlat, de exemplu, Prinsul văruţelor se practică în forma tradiţională. Astfel, în 2010,  elevii claselor I A şi B, îndrumaţi învăţătoarele Elena Morar şi Maria Vasilica Pop, s-au prins veri şi văruţe. Obiceiul a fost practicat într-o grădină, unde s-a ales un pom mic de înălţime. Copii au primit colăcei pe care i-au aşezat pe ramurile pomului şi apoi au făcut un cerc în jurul copacului. S-au rostit cuvintele rituale:
    Sân Toadere, Sân Toadere,                     
    Creşte părul fetelor
    Ca cosiţa iepelor.
 
Vere, vere, !!!               
- Cu cine te prinzi,vere?
- Cu tine si cu Dumnezeu,
Şi cu colăcelul meu.
Apoi s-a scuturat pomul de trei ori. Copiii ai căror colăcei au căzut primii din pom sunt consideraţi veri de gradul I, cei ai căror colăcei au căzut a doua oară sunt veri de al II-lea, iar ai căror colăcei au căzut a treia oară sunt veri de al III-lea. Colăcei care au rămas în pom sunt consideraţi ca fiind ai "găzdoaielor".
 
       La Sălişte, Prinsul văruţelor cunoaşte, în prezent, două forme. Prima urmează  ritualul tradiţional, obiceiul fiind practicat de elevi din localitate, la fel ca în vremurile de altădată. “Când eram copii ne strângeam toţi la unul dintre noi acasă, fetele cu fetele şi băieţii cu băieţii. Mamele făceau colacii şi ne prindeam toţi de colac şi întrebam “Cu cine te prinzi văr?“ şi venea răspunsul ”Cu tine, cu Dumnezeu şi cu colăcelul meu”, apoi mâncam grâu. Nu era Sântoader fără grâu. Asta se întâmpla sâmbăta, iar duminica, după biserică, ne adunam iar la unul dintre noi acasă şi mâncam împreună. Îmi aduc aminte că tata le spunea veri unor vecini, deşi nu eram neamuri, iar fetele îşi ziceau vărţe, dacă se prindeau de Sântoader şi văruţe, dacă erau neamuri”, spune Teodor Dumitru Banciu.
        Cea de-a doua formă este una modificată faţă de cea tradiţională. Astfel, anual angajaţii Primăriei din Sălişte se prind veri şi văruţe în cadrul unui ceremonial ce îmbină practicile tradiţionale şi cele moderne.  În 2010, ceremonialul a avut loc vineri, 19 februarie (cu o zi înainte de Sântoader) în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Sălişte  şi s-a desfăşurat astfel: fiecare angajat i-a “omenit” pe vecinii săi cu grâu fiert, gestul ritual fiind însoţit de întrebarea “Cu cine te prinzi văr?” şi răspunsul “Cu tine, cu Dumnezeu şi cu colăcelul meu!”.

     Practicarea obiceiului într-o formă modificată este motivată astfel de primarul oraşului Sălişte, Teodor-Dumitru Banciu: “E adevărat că realităţile contemporane înlătură destule obiceiuri, dar acestea trebuie păstrate. Noi suntem cei care trebuie să-i învăţăm pe copii şi să-i apropiem de tradiţie, aşa că astăzi ne vom întoarce în timp, cu 50 sau 60 de ani, să ne prindem veri şi văruţe. Haideţi ca în acest an să nu ne mai spunem domnule primar, doamna contabilă, ci văr şi văruţă”. 
 
1.  Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundaţiei Cultural Române, Bucureştei, 1997, p. 96.
2. [1] Ibidem, p. 96.

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse