Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Calendarul popular al lunii aprilie

 
 

           Numele popular al lunii Aprilie – Prier, înseamnă timp favorabil, prielnic holdelor şi turmelor de vite. Când vremea e înşelătoare, cu timp friguros şi secetos pentru semănături, luna Aprilie anunţă sărăcia şi se numea Traistă-n Băţ. În această lună, se continuau arăturile şi semănăturile de primăvară începute în luna martie, se formau vitele, se tundeau oile înainte de a fi urcate la munte etc.

          Sărbătorile din luna Aprilie, cu dată: Ziua Păcălitului, Antipa, Sângiorzul Vacilor, Sângiorz, Marcul Boilor şi cu dată mobilă: Lăzărelul, Moşii de Florii, Floriile, Joi Mari, Paştele, Paştele Blajinilor, Mătcălăul, Ropotitul Ţestelor etc. cuprind numeroase obiceiuri şi practici tradiţionale grupate în două scenarii rituale de înnoire a timpului: Paştele şi Sângiorzul.  

Sărbătoarea Dinţilor (Sfântul Antipa) se ţine în data de 11 aprilie. Această zi este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinţi şi măsele.

Sâmbăta lui Lazăr (Sâmbăta Floriilor, Lăzărelul, Moşii de Florii) este sâmbăta din 16 aprilie, de dinainte de Duminica Floriilor dedicată unui străvechi zeu al vegetaţiei numit, sub influenţa creştinismului, Lazăr sau Lăzărică. În această zi, Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos, înfăptuită în Betania.

Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor, dedicat zeului vegetaţiei cu acelaşi nume în Sâmbăta Floriilor. Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată mireasă (rochie albă şi coroniţă de flori pe cap), se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scalda mortului în lapte dulce, îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor.

          Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim), sărbătoare celebrată în data de 17 aprilie s-a suprapus celei dedicate zeiţei romane Flora.

          În ultima duminică din postul Paştelui, toata lumea merge la biserică ca să ia ramuri de salcie, sfinţite de preoţi. Aceste ramuri de salcie au înlocuit ramurile de finic cu care locuitorii Ierusalimului l-au întâmpinat pe Domnul Iisus Hristos. Salcia este mereu înflorită în această perioadă a anului, o expresie a fertilităţii şi a reînvierii naturii. Ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, se duc la biserică pentru a fi sfinţite. Cu acestea, oamenii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, se încing peste mijloc, le păstrează pentru tratarea bolilor de-a lungul anului sau le folosesc la vrăji şi descântece. În unele locuri din ţară, în ziua de Florii se scotea mărţişorul făcut cadou la 1 martie şi se agăţa într-un măceş sau într-un pom înflorit, se aeriseau hainele şi zestrea.

Importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui numit Dezlegarea la peşte. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, când înfloresc florile, salcia şi pomii fructiferi, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor (pomeni, curăţirea mormintelor şi cimitirelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morţilor în actele de divinaţie, etc.).

În Joia Mare (Joia Patimilor), în data de 21 aprilie a.c. se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taina, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. In seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. 

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimariţa. Este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneşe se spunea ca vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii nestoarse; Sau copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşti. 

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, că ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coaja de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănina sau cu untură.

         

 Sângiorzul Vacilor, (Ajunul Sf. Gheorghe, Mânecătoarea) este sărbătoare cu dată fixă, 22 aprilie, dedicată Mânecătoarei, când strigoii vii şi vrăjitoarele fură laptele vacilor, rodul câmpului, visul fetelor şi norocul băieţilor.

Se practicau următoarele acte de natură magică:

- ungerea cu usturoi sau cu unsoare din usturoi şi plante apotropaice a meliţelor, porţilor, uşilor, pragurilor şi ferestrelor, vitelor şi oamenilor;

- descântatul pelinului, leuşteanului, bozului, rostopascăi şi lăsarea lor în grajdurile şi staulele vitelor;

- aşezarea grapei cu colţii în sus; a ramurilor de rug şi măceş la porţi, uşi şi ferestre;

- alungarea farmecelor prin strigăte, tulnice şi buciume;

- apărarea gospodarilor şi adăposturilor de vite prin prinderea la stâlpi a Ramurii Verzi: fag, stejar, salcie.


          
Ultima vineri din Postul Mare se numeşte Vinerea Patimilor,Vinerea Mare şi Vinerea Seacă, ultima denumire venind de la faptul că mulţi români ţin postul negru, adică nu mănâncă şi nu beau absolut nimic toata ziua. Cine ţine acest post crede ca va fi ferit tot anul de toate bolile, ii va merge bine şi va fi ajutat să treacă de nevoi şi necazuri. Se mai spune că acela care ţine acest post nu va avea dureri de cap niciodată şi va şti cu trei zile înainte când va muri. Nu se coase, ca să nu orbeşti, nu se ţese, nu se toarce, nu se fac scăldători, nu se spală, nu se face leşie, nu se albesc cămăşi.

Dacă plouă în Vinerea Seacă, anul va fi mănos, iar de nu plouă, va fi neroditor.

În această zi creştinii merg în haine bune la biserică. Aceasta se înconjoară, apoi se merge acasă cu lumânarea aprinsă, se înconjoară casa, apoi lumânarea se stinge şi se păstrează la icoana Maicii Domnului; se va aprinde la vreme rea.

 

Sângiorzul (Sfântul Gheorghe) este una din cele mai mari sărbători ale românilor, celebrată în dată de 23 aprilie. Ea păstrează elemente străvechi, anterioare creştinismului, din care nu se păstrează decât amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce ameninţa lumea.

În trecut - început al Anului Pastoral, această zi este considerată începutul primăverii. Se aleg ciobanii cărora li se dau în primire oile până la sărbătoarea Sfântului Dumitru, în  26 octombrie.

Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis-de-dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.. Tot dimineaţa, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult.

Dacă e rouă multă sau ceaţă în această zi, anul va fi îmbelşugat.

Un obicei străvechi practicat acum este Blojul, care poartă şi numele de Sângiorz, Gheorghe, Păpălugara, Mujug, Moroi, Plugar etc. Obiceiul reprezintă simbolic naşterea şi moartea divinităţii fitomorfe. Tot ritualul are loc în cadrul cetei de feciori. Aceştia se întâlnesc în pădure, în ajun de Sfântul Gheorghe şi, în jurul unui foc, îl aleg pe cel care va juca rolul zeului. Naşterea este simbolizată de îmbrăcarea acestuia în elemente de vegetaţie: crengi verzi de tei, fag etc. şi punerea pe cap a unui coif confecţionat din coajă de cireş sălbatic. În dimineaţa de Sfântul Gheorghe, ceata deghizată pleacă pe uliţele satului, strigând şi cântând. În curţi, Sângiorzul dansează, încearcă să ia în braţe fetele şi femeile, urzică oamenii şi se fereşte să fie udat. Dacă un gospodar reuşeşte să ude Blojul apărat de ceata sa, acesta este un semn rău pentru semănăturile şi vitele acestuia. Blojul este dezbrăcat de hainele alcătuite din frunze şi aruncat în apă, sugerând îmbătrânirea şi moartea.

            Sambata Mare este ultima zi de pregătire a Paştelui, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, friptura şi borşul de miel.

Sâmbătă seara fiecare gospodina îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire.

          Învierea Domnului (Sfintele Paşti), celebrată anul acesta în data de 24 aprilie este o sărbătoare cu semnificaţii profunde pentru creştini. Pe lângă aspectul liturgic-sacramental al sărbătorii Învierii Domnului există şi o dimensiune populară, a datinilor străbune, a tradiţiilor populare specifice românilor.

          În noaptea de Înviere, credincioşii care merg la biserică au grijă să vină cu lumânări pentru a lua lumină. Din candela aflată pe Sfânta Masă, preotul aprinde o lumânare, apoi, ieşind la credincioşi, le adresează chemarea: „Veniţi de primiţi lumină !" Mulţi creştini păstrează restul de lumânare rămasă nearsă din noaptea Învierii şi o aprind în cursul anului în timp de furtună sau în cazul în care au un mare necaz în casă. Se poate folosi şi la primirea Sfintei Împărtăşanii.

După slujba din biserica oamenii se saluta cu “Hristos a înviat !”, “Adevărat a înviat ! ”.

          Tradiţia moştenită din moşi strămăşi în ţara noastră este ca masa din zilele Paştilor să conţină preparate din carne de miel, ouă roşii şi pască.

Cei născuţi în Duminica Paştelui vor fi norocoşi, iar cine moare merge în Rai (“este deschis”).

 

          Marcu Boilor (Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu) este sărbătoarea cu dată fixă – 25 aprilie - dedicată vitelor mari, în special boilor. Aceştia, principalele animale de muncă în satul vechi românesc, erau lăsaţi să pască pe unde şi cât doreau, nu erau legaţi şi mai ales nu se înjugau la căruţă sau la plug.

 

Vineri – 29 aprilie, în Săptămâna Luminată, ortodoxia sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii (Vinerea Scumpă), care se ţine pentru mântuirea sufletelor, apărare de boli, belşug.

În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfanta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mica), după o rânduiala adecvată Săptămânii Luminate.

Preoţii fac slujbe la câmp pentru ploi, ca sa fie rodul bogat.

 Bibliografie de specialitate:
 Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, ed.Paideie, Bucureşti 2001 Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997


Cozmina Glonţa,
Referent C.J.C.P.C.T. „Cindrelul-Junii“ Sibiu

         

Sergiu Pârvu, Răstignirea lui IIsus
Simon Sorin, Invierea

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse