Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Tradiţii de Florii şi Sf. Gheorghe

          Numele popular de Florii, păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia. În consecinţă, obiceiurile şi superstiţiile de Florii sunt atât de sorginte creştină, cât şi păgână. 
          În localitatea Cârţişoara din judeţul Sibiu, în sâmbăta Floriilor, copiii sau femeile mai tinere merg după salcie şi o pun apoi pe mormintele celor dragi. "Sâmbătă seara, cam pe la ora 17, toată lumea pleacă după salcie. Curăţă mormintele şi pune salcie pe ele."  Obiceiul este similar ca desfăşurare şi în Arpaşu de Jos. Aici, toate ramurile de salcie aduse de membrii comunităţii sunt sfinţite de preot: “Se strânge lumea în jurul unei cruci mari din cimitir şi pune aici sălciile. Le sfinţeşte preotul şi apoi merg toţi cu ele la mormânt.” 
         În Sălişte, practicile tradiţionale de Florii înmănunchează şi influenţe ale culturii scrise. “În sâmbăta Floriilor, la ora 14, copiii şi preoţii merg să culeagă crenguţe de salcie. Vin apoi în procesiune până la biserică şi pe drum cântă un imn al Floriilor, scris de Picu Pătruţ.”  Monahul Picu Pătruţ s-a născut în Sălişte în 1818 şi a decedat în 1872, în Sibiu. 
         Se constată astfel că în localităţile din judeţul Sibiu, indiferent de zonă etnografică, ramurile de salcie sfinţită sunt asociate cu o serie de proprietăţi apotropaice, dar şi curative: “Sunt bune dacă te doare mijlocul sau capul. Te loveşti uşor cu ramura şi zici: Binefăcătoare, ia-mi durerea.” ; “Lumea aduce sălciile acasă şi le pune la icoane că te apără, te fereşte de primejdii”.  De asemenea, se spune că cei care mănâncă muguri de salcie sfinţită se vindecă de  de friguri şi alte boli. Şi tot pentru sănătate, muguri de salcie erau introduşi în aluatul pentru pâine. 
          Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a născut obiceiuri şi practici similare sau diferite de cele deja amintite, şi în celelalte zone ale României. De pildă, în Muntenia şi Oltenia, grupuri de fete cântă Sălcioara şi Lăzarea, colinde care vorbesc despre drama lui Lazăr. Femeile fac plăcinte pe care le împart ca pomană celor săraci. Şi tot în ajun de Florii, în Banat şi în Transilvania, fetele obişnuiau să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr. Oglinda era folosită apoi pentru farmece de dragoste şi sănătate. De asemenea, în Transilvania se spune că celor care se spală pe cap de Florii, le va albi părul. În duminica Floriilor, păstorii obişnuiesc să hrănească animalele cu ramuri de salcie, iar apicultorii înconjoară stupii cu ramuri de salcie. Salcia sfinţită protejează şi în caz de incendiu, astfel în credinţa populară, aruncarea salciei în foc, potoleşte puterea acestuia.
 
 
            În calendarul popular, Sf. Gheorghe este considerat a fi zeu al vegetaţiei, protector al naturii, al vitelor şi oilor, aşa că ziua în care este sărbătorit (23 aprilie) este însoţită de o serie de practici şi superstiţii.
           Locuitorii satelor din Ţara Oltului obişnuiesc să pună ramuri verzi  în poartă în ajunul sărbătorii. “Aici în Arpaşu se pune salcie, iar în Nou se pune frunză de fag. E semn că o venit Sf. Gheorghe şi primăvara.”  În aceeaşi regiune etnofoclorică, în Cârţişoara, porţile sunt împodobite cu mărăcine: “De Rozale, dar mai ales de Sf. Gheorghe, se pune mărăcine în poartă. Pun mai ales cei care au animale că mărăcinele alungă spiritele rele, de aia se foloseşte o creangă ţepoasă”. 
         Obiceiul ramurilor verzi de Sf. Gheorghe are o dublă semnificaţie în civilizaţia tradiţională: marchează venirea primăverii şi are proprietăţi apotropaice. Rădăcinile acestei practici se regăsesc în credinţa că, atunci când vine pe pământ, Sf. Gheorghe îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe glie. Obiceiul este răspândit în majoritatea zonelor etnografice ale ţării. Astfel, în Bucovina, în ajunul sărbătorii, se pregătesc coroniţe în formă pătrată, în care se pun ramuri de salcie şi flori galbene. În dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei aşază coroniţele la poartă, la uşile casei, la ferestre, la grajduri, în grădini şi pe morminte. Oamenii, animalele, gospodăriile şi cei decedaţi sunt astfel protejate de spiritele malefice, spirite active la început de an pastoral. Coroniţele, denumite brazde, sunt păstrate până în anul următor şi sunt folosite ca leacuri pentru friguri şi pentru a fi puse în hrana animalelor. 
         În Bucovina şi în unele localităţi din Transilvania,  în ziua de Sf. Gheorghe copii obişnuiesc să se lovească cu urzici într-un ritual menit să-i facă mai harnici şi mai ageri.
         Sărbătoarea Sf. Gheorghe este aşteptată, în lumea satului tradiţional, şi de fetele nemăritate. Se spune astfel că fetele de măritat îşi pot vedea ursitul dacă privesc într-o cofă plină cu apă. De asemenea, dis-de dimineaţă, fetele obişnuiau să pună în mijlocul drumului crengi verzi. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau ca în acel an se vor căsători. Coroniţele erau păstrate pe tot parcursul anului pentru a face farmece de dragoste. Şi tot pentru dragoste şi peţitori mulţi, în dimineaţa aceleiaşi zile, fetele mergeau în pădure pentru a culege mătrăgună şi năvalnic, pe care le puneau în pod sau sub streaşină. Şi pentru flăcăi, ziua Sf. Gheorghe are o importanţă aparte: tot de dimineaţă, tinerii porneau în căutarea ierbii fiarelor, planta care dă puteri miraculoase.  
 
În imagine: Sf. Gheorghe, icoană realizată de Sergiu Pârvu
 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse