Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Regulamentul Festivalului Concurs al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ” Sibiu, 14 - 16 martie 2014 Ediția XVIII

Fisa de participare o gasiti aici:
docs.google.com/document/d/1mCGKpYQ9k6q8UZsnFa4LxO9yX6IXw-aJ7WN_LHSRSlw/edit



REGULAMENT

privind organizarea Festivalului Concurs al Tinerilor

Interpreţi de Muzică Populară

„VARĂ, VARĂ, PRIMĂVARĂ”

Sibiu, 14 - 16 martie 2014

Ediția XVIII

 

Festivalul „Vară, Vară, Primăvară” este o manifestare care îşi propune valorificarea tezaurului folcloric din România, afirmarea şi promovarea valorilor autentice, introducerea în circuitul naţional de noi talente, cât şi prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etnofolclorice ale ţării.

         1. ORGANIZATORI:

-Consiliul Judeţean Sibiu

-Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale

„Cindrelul - Junii” Sibiu

             CO-ORGANIZATOR:  Cercul Militar Sibiu

         2. SCOPUL FESTIVALULUI:

- Descoperirea şi promovarea soliştilor vocali de muzică populară din întreaga ţară, dar şi   din diaspora;

- Valorificarea de către tinerii interpreţi a caracteristicilor zonei etnofolclorice din care aceştia provin şi ale costumelor populare specifice zonei respective;

- Cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor;

- Conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti autentice.

         3. CONDIŢII DE PARTICIPARE:

- O foarte bună cunoaştere a zonei folclorice pe care o reprezintă;

- Interpretarea a două melodii specifice zonei de provenienţă a concurentului, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă, cântec doinit) şi una cu acompaniament orchestral;

- Stăpânirea de către concurenţi a unor cunoştinţe de etnologie şi folclor;

- Vârsta concurenţilor să fie cuprinsă între 18- 30 de ani;

- Laureaţii ediţiilor precedente (câștigătorii Marelui Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III) , nu mai pot participa în calitate de concurenţi ci doar în calitate de invitați.         

         4. DESFAŞURAREA CONCURSULUI:

  - 14  martie - sosirea concurenţilor la Cercul Militar Sibiu, până la ora 15.00 ;

                              - ora 16.00 preselecţia concurenţilor la Cercul Militar Sibiu;

                             - ora 18. 00şedinţă foto (în costumul popular).

   - 15 martie        - ora 10.00  - repetiţie pentru concurs cu orchestra Ansamblului „Cindrelul - Junii Sibiului”- Cercul Militar Sibiu – Sala de conferinţe;

                        - ora 18.00 – CONCURS – Casa de Cultură a Sindicatelor       

    - 16 martie   - ora 18.00 - GALA LAUREAŢILOR –  Casa de Cultură a  Sindicatelor.

    - Pentru o bună promovare a tinerilor interpreţi, spectacolele din zilele de 15 şi 16 martie vor fi preluate şi difuzate de o televiziune de profil.

         5. JURIUL – alcătuit din personalităţi ale folclorului românesc, va aprecia cunoştinţele de etnologie, calităţile vocale ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi costumelor. Aceştia îşi rezervă dreptul de a redistribui premiile festivalului.

         6. PREMII:

                   1.Marele Premiu: 1.000 lei    

                   2. Premiul I        : 800 lei

                   3. Premiul II       : 600 lei

                   4. Premiul III      : 500 lei

                   5. Menţiune        : 400 lei

                   6. Menţiune        : 400 lei

                   7. Premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu : 400 lei

                   8.Premiul Cercului Militar Sibiu:   400 lei

         7. ORGANIZATORII – asigură cazarea şi masa concurenţilor, cheltuielile de transport fiind suportate de către participanţi sau instituţiile culturale pe care le reprezintă.

Înscrierile se fac până la data de 28 FEBRUARIE 2014 pe bază de fişă în format electronic, conform modelului anexat.  Fişa se va trimite pe adresa:

- online:  contact@traditiisibiene.ro 

         Împreună cu fişa de participare  se va transmite obligatoriu şi partitura piesei cu acompaniament orchestral.

        

 

SILVIA MACREA,

Manager   

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse