Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Am poposit și în Valea Viilor

  

În data de 12 iulie 2016, echipa proiectului „Călători în Țara Vinului” a poposit în comuna Valea Viilor, pentru a documenta prezența viței de vie, strugurelui și vinului în cultura tradițională săsească.

Până în 1964 localitate se numea „Vurmloc”, după numele german „Wurmloch”, iar numele de Valea Viilor a fost folosit începând din secolul trecut şi atestă importanța acestei aşezări viticole în zona Târnavei Mari. De pe dealurile înconjurătoare se pot vedea grădinile cultivate ale localnicilor și fostele vii, dar mai ales o panoramă minunată asupra întregii localități.

Gazdă ne-a fost Mihail Weber, care ne-a povestit despre obiceiurile de altădată și rânduiala sașilor și ne-a fost ghid în Biserica fortificată din Valea Viilor, construcție din sec XIV- XVI. Aceasta, se află din anul 1999 pe lista monumentelor UNESCO.

Interiorul Bisericii Fortificate din Valea Viilor ne-a oferi prilejul de a documenta tema proiectului nostru.

Strugurele auriu este unul dintre motivele decorative ce apare pe orga Bisericii evanghelice din Valea Viilor. Orga a fost construită în anul 1808, de către Melchior ACHXS

Altarul Bisericii Evanghelice din Valea Viilor este datat 1779 și este opera sculptorului Stephan Folberth din Sighișoara. Printre elementele decorative se regăsește cornul abundenței, din care se ivesc fructe și legume specifice zonei, inclusiv struguri.

Proiectul se derulează în perioada 6 iunie-11 noiembrie 2016, în arealul Vii Târnavelor din judeţul Sibiu și va avea următoarele rezultate: cercetarea integrată, interdisciplinară a patrimoniului cultural tradițional, o reconstituire in-situ a culesului tradițional, o expoziție multimedia online, o expoziţie indoor, un eveniment interdisciplinar cu caracter participativ.

 

          „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse