Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Junii Sibiului, invitați speciali la Deschiderea oficială a Târgului de Turism al României

         La invitația Ministerului Turismului, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului marchează, prin cântece și dansuri populare, debutul celei de-a 39-a ediții a Târgului de Turism al României.
        Mâine, 22 februarie 2018, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” oferă recitaluri extraordinare la Târgul de Turism al României, desfășurat la București Romexpo. Participarea Junilor Sibiului la acest eveniment vine ca urmare a invitației lansate de Ministerul Turismului și ministrul Bogdan Gheorghe Trif.
            „Ne onorează faptul că Junii Sibiului au fost aleși să performeze în deschiderea celei de-a 39-a ediții a Târgului de Turism al României și să fie mesageri ai culturii tradiționale. Orchestra noastră va intona Imnul de stat al României, alături de Nicolae Furdui Iancu, iar apoi vom întinde Hora Mare alături de oficialități. Pentru recitalurile din cadrul Târgului de Turism al României am conceput un program special, ilustrativ pentru bogăția și diversitatea folclorului nostru: vom prezenta dansuri din Oltenia, Moldova și Transilvania, iar momentele coregrafice vor fi punctate de cântece în interpretarea soliștilor Nicu Mâță, Oana Tomoiagă, Daniel Rosalim, Narcisa Băleanu, Gabriel Dumitru și de solo-uri instrumentale susținute de Gabriel Popescu și Radu Dinescu”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și coregraf al Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
            Târgul de Turism al României este cel mai important eveniment la nivel național dedicat industriei turismului. Ediția de primăvară a manifestării se desfășoară în perioada 22 - 25 februarie 2018, fiind găzduită de Complexul Romexpo din București. Și-au anunțat participarea peste 300 de expozanți, din România, Italia, Spania, Turcia, Grecia, Croația, Albania, Bulgaria, Israel etc.
 

CJCPCT „CINDRELUL-JUNII” SIBIU

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse