Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Tradiții de Rusalii

  Sărbătoare populară cu dată mobilă dedicată spiritelor morților, sărbătoarea Rusaliilor  (Pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus) este prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti. Pogorârea Sfântului Duh este, împreună cu sărbătoarea Paștelui, cea mai veche sărbătoare creștină.
    Cinstită atât ieri cât şi azi în satele sibieneeste sărbătoare mare caracterizată prin numeroase obiceiuri şi ceremonii.
      De Rusalii, oamenii duc la biserică crengi de tei şi nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Aceste crenguţe le agaţă, mai apoi, la straşina caselor sau la icoane, în credinţa că îi vor apăra de cele rele.
    După cum e-ndătinat, românii întâmpină sărbătorile cu sufletul curat şi cu masa îmbelşugată. Specific sărbătorii Rusaliilor este deliciosul desert Vărzar - plăcintă cu urdă
și mărar ce se prepară la Răşinari, în Mărginimea Sibiului.

 

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse